am fost „fata tatei„.ce știu sigur este că în prezența lui totdeauna m-am simțit ocrotită, cum niciodată de atunci nu mi-a mai fost dat să mă aflu.
povești adevărate pentru prieteni
Cu mine a fost un tată extrem de exigent.
În lumea satului copilăriei și adolescenței mele, onoarea era cea mai de preț comoară. Nu voi repeta cuvintele pe care mi le-a spus pe la 15 ani, pentru că, dacă ar fi să le compar cu felul în care se educă fetele astăzi, tata ar părea un sadic.
Cred că toți tații acelor ani le cereau fiicelor lor onoare.
Deși tremuram când ochii lui albaștri se făceau cenușii, l-am fentat serios, într-o seară de vară. Mereu am simțit că că mama a știut să acopere, în vreun fel absența mea. Împreună cu alți tineri, studenți și elevi de liceu serioși, băieți și fete, am mers cu bicicletele într-un sat situat cam la vreo 8 km de noi. Uliești.
La un ceai dansant într-o- curte mare, luminată ca ziua!
Nu a fost prea duios cu mine, m-a și bătut de două ori.Poate că ar fi trebuit să zic că doar m-a pedepsit, însă pedeapsa
a fost dură.
Prima oară pe la 5 ani. Atunci i-am spus unei rude apropiate a lui că minte. Chiar mințea.
Tata a luat vorbele mele drept obrăznicie.
A doua oară, s-a întâmplat într-un moment absolut special pentru mine, tocmai fusesem admisă în liceu.
Erau vremuri grele:ni se luaseră pământul, pentru care tata renunțase la serviciul lui din București,caii, uneltele agricole.
Liceul însemna o cheltuială serioasă pentru o familie dintr-un sat colectivizat.
S-a întâmplat ca în ziua aceea să rămân fără un pulover roșu nou, din cașmir,cumpărat de tata, pentru Paști.
116 sau 118 lei.
Erau bani serioși atunci.
I-l încredințasem unei consătence, cât să intru în sala Miliției, pentru a primi primul meu buletin de identitate.
La ieșire, femeia dispăruse și, cu ea, și frumosul meu pulover.
Când am coborât din autobuzul cu care mă întorceam acasă de la Titu, mândră că sunt elevă de liceu,am mers direct la ea acasă. După ce am strigat de multe ori la poartă, a ieșit și mi-a spus că îl lăsase pe bancă, în fața Miliției.
Ca o paranteză, după vreo doi ani, la nunta unei rude, femeia purta puloverul meu, vopsit în negru....
Nu am putut ascunde adevărul în fața părinților.
Mama nu a spus nimic.
Tata m-a pedepsit.
L-am iertat târziu, de uitat, iată, nu am uitat ... în gestul lui era, cred, toată revolta, nu împotriva mea, o copilă de 14 ani, era ura împotriva cuiva nevăzut care făcuse din el un om revoltat.
Urma să merg la liceu.
Asta însemna multe cheltuieli:plata internatului, uniformă, manuale,caiete, costum pentru sport și câte altele.
Cred, mereu am crezut, că în gestul acela al lui era disperarea unui om încolțit, care și-a aruncat revolta asupra celei mai inofensive ființe. fiica lui, admisă în liceu cu note mari.
În gimnaziu, de la el am învățat, ”cu aplicație” pe bucăți mari de lemn, din curte, toate suprafețele, toate volumele corpurilor geometrice.
Și rezolvarea exercițiilor cu regulile de „trei simplă „și „trei compusă”, tot de el le-am deprins.
Tata a fost primul bărbat care m-a dus la restaurant. Eram în clasa a X-a.
„Restaurantul Gării” din orășelul în care 4 ani am fost elevă de liceu.
Tata iubea pământul și pomii din livadă.Și caii lui frumoși. Și țigările”Mărășești. Fuma înrăit, iar în câte o seară, spre deznădejdea mamei, mai fugea la câte un joc de cărți, pe bani, cu prietenii.
În fiecare toamnă, tata pregătea pastramă de oaie,era nu doar bucuria lui, era grija pentru noi,
Povestea rar, dar povestea frumos, de la el știu legendele despre numelor multor sate vecin. Corbii Mari, Corbii Ciungi, Vadu- Stanchii, Obislav.
Despre armată povestea în serile de iarnă cu doi prieteni. Mereu voi regreta că nu i-am cerut să-mi povestească amănunțit despre acea perioadă grea din viața lui.
Știa multe cuvinte rusești, pe care le învățase în prizonierat, le-am reținut și eu de la el, înainte de a le fi auzit la școală.
Cânta la muzicuță romanțe și cântece populare, cuvintele ni le cânta mama” Zărzărea, zărzărea, Zărzărică-i mândra mea, Pe la poarta mândrei mele Gheorghită trecea...„ o ducea pe mama la petreceri, dansau.
Asta știu de la mama lui, maica Fănica.
Mă trezeam noaptea, la întoarcerea lor de la vreo nuntă., știind că într-o batistă se ascundeau bunătăți pentru mine și pentru fratele meu..o bucățică de cozonac, o feliuță de salam, câteva măsline.
Mai târziu, îmi plăcea să-i aud povestind despre asta.
După ce am pierdut-o pe mama, tata s-a îmbolnăvit grav. Simțeam că nu vrea să mai trăiască
În câteva luni, nu mă mai recunoștea, încurca nume și persoane.
S-a stins simplu.
Avea doar 61 de ani.
Era 20 iulie 1980.
Ziua Sfântului Ilie.
