Se afișează postările cu eticheta Ștefan Popov. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta Ștefan Popov. Afișați toate postările

vineri, 22 mai 2015

Regal


Filarmonica Pitești, Concert aniversar,
8 ani de Muzică pentru un public care îi iubește și-i respectă pe artiștii adevărați!

Se zice că la 70 de ani, Socrate ar fi învățat să danseze, simțind că o parte esențială din el fusese neglijată.
Cine a mers astă seară, pentru prima oară la concertul Filarmonicii Pitești, sigur a înțeles că nu trebuie să mai

lipsească vreodată.
Nu putem inventa sentimente, le putem doar descoperi, oricare ar fi ele. Iubim poezia, pentru că metaforele ne ating sufletele, ne apropiem de pictură, pentru că ne încălzim în culoare, iubim sculptura, pentru că ne învață să aspirăm către perfecțiune .
Dintre toate artele, muzica ne reconstruiește, cumva, ne înalță prin ritm, prin discursul ei fluid, devine expresia cea mai curată și mai pură a emoției.
Asta am simțit eu astă seară, și ca mine, sunt sigură că a simțit o sală întreagă, aflată într-o continuă vibrație pozitivă.
Sub bagheta magica a dirijorului TIBERIU OPREA, care s-a întrecut pe sine, Filarmonica Pitești ne-a oferit cel mai frumos concert din câte am urmărit vreodată. Am mers la operetă, dar și la operă, ne-am bucurat ca niște copii, am trăit ca niște oameni mari care au uitat de toate câte vor fi părând cenușii, două ore am fost răsfățați cu cele mai de suflet arii din piese celebre, adunate într-un strălucitor buchet sonor, pe care orice iubitor de muzică și-ar dori să-l asculte.
Ne-am bucurat de prezența unor mari artiști :
DANIELA VLĂDESCU( soprană)
VALENTINA KORCHAKOVA(soprană, Bulgaria)
MEDIANA VLAD( soprană)
MARIO NIKOLOV( tenor, Bulgaria)
ȘTEFAN POPOV( bariton)
”Liliacul”, J. StraussJr, „Tinerețea mea„, Soarele Londrei- F. Comișel, ” Lysistrata, Calypso”Lăsați-mă să cânt”( Gherase Dendrino),Lehar- ”Paganini”( fetele când le sărut),„Văduva veselă„, Kalman) ”Contesa Maritza`, ”Silvia,„Offenbach- ”Cântecul păpușii”.

Voci superbe, talent, dăruire,profesionalism, armonie, toate într-un concert de gală!
Muzică , trăiri, simțire, într-o seară extraordinară!
Publicul piteștean conștientizează și apreciază cu tot sufletul marele efort pe care artiștii instrumentiști și vocali, precum și organizatorii îl fac pentru ca în serile de joi viața noastră să îmbrace haina bucuriei!
Mulțumiri și felicitări din tot sufletul tuturor celor care ne-au oferit un spectacol frumos ca o poveste!



La mulți ani, Filarmonica Pitești!
 25 mai 2007/21 mai 2015
 Dirijor – Tiberiu Oprea, concert-maestru – Mădălin Sandu, Vioara I: şef partidă Stan Daniel, Victor Bunea, Adrian David, Dragoș Dumitrache, Dănuţ Popa, Cătălin Floroiu, Mihaela Dobrescu, Elena Radu, Mihai Dumitrescu, Alina Naumcef*Vioara II: şef partidă Oliviu Dorian Constantinescu, Iulian Badea, Felicia Butaru, Mariana Velicu, Elena Rivera, Rosina Popa, Daniel Dicu, Cristian Sandu, Florentin Lăutaru* Violă: şef partidă Cristina Bucur, Liliana Mitulescu, Iulian Butaru, DioAdi Adi Adrian Dionisie, Tamara Dica, Oltea Badea *Violoncel: şef partidă Ana-Isabela Oprea Smeu Ana-Isabela, Paul-Mihail Oneci, Cristina Mihai, Olteanu Iulia * Contrabas: şef partidă Nemtanu Victor, Marian Zamfir, Florin Popescu, Silviu SileSilviu Zamfir *Flaut, Catalina Badea Titi, Eliza Tudorache, Raluca Grancea, Elena Cioclu* Oboi, Cătălin Tălmaciu, Alexandru Olaru, Andrei Asultanei * Clarinet, Bogdan Gugu, Ovidiu Paraschiv * Fagot, Teodor Iliescu, Andrei Popa * Corn, Alexandru Boeru Alex d'Urberville, Cristian Borcan, Loredana Aldea, Gabriel Răileanu *Trompetă: Dima Mihai, Ionel Lazăr, Octavian Bogdan, Cristian Andronache *Trombon: Andrei Bolboceanu, Marian Zahanagiu, Costel Iancu *Tubă: Florin Ciofică *Percuţie: Aurelian Despa, Ovidiu Nauncef, Ciprian Vodă *Pian: Radu Titi.

Director Filarmonică: Domnul Jean Dumitrașcu.

joi, 12 septembrie 2013

sonorități autumnale

Cu parfum de tufănele proaspăt  îmbăiate, toamna piteșteană și-a pus fulgarin transparent peste bluza de mătase, brodată  cu frunze de castan.
Grăbită, a lăsat  în urmă  orașul cu  multele lui probleme și s-a oprit tocmai în sala de concert, unde s-a întâlnit cu vechile-i cunoștințe.
Domnul Tiberiu Oprea, dirijorul filarmonicii, a primit-o cu  un program special, din care nu au lipsit cei doi titani sărbătoriți în acest an :Richard Wagner-Preludiu la actul III din Lohengrin, Giuseppe Verdi-Uvertura la Forța Destinului.
   Sala arhiplină a aplaudat  frenetic prezența  deosebit de  plăcută, nu doar pentru  două voci  foarte frumoase- soprana Mediana Vlad , soția dirijorului , și baritonul  bulgar, Ștefan Popov-
Bună ziua, fericire- duet din Contesa Maritza, Aria Adelei din actul al III-leadin Liliacul„, Wien, Wien, nur du allein, Aria lui Danilo din Văduva  veselă, Aria Arsenei din actul al III-lea din Voievodul țiganilor, Duetul „Calypso, din Lysistrata, de Ghersase Dendrino , un Cântec popular rusesc.
O seară frumoasă, colorată, cu multă veselie,  în adieri sentimentale,  presărate cu valsuri semnate Johan Strauss și Franz Lehar, încheiată în ritm de can-can.

vineri, 25 mai 2012

veselă pușcărie

 Înspăimântătoarea prognoză meteo de aseară n-a reușit  să mă  țină în casă, nu puteam rata  o seară  muzicală, deși tema  îmi era necunoscută, dat fiind faptul că  în  ultimele două săptămâni  am lipsit din oraș.
 Sala arhiplină, discursul primarului- promisiuni că   în următorii ani, Filarmonica va avea ,  domiciliu  propriu în  locul cinematografului București,  coșul cu trandafiri albi, felicitările pentru   sensibilul, ca o domnișoară, director al Centrului Cultural și, mai ales programul- Liliacul , de  Johann Strauss- dirijor Tiberiu Oprea,  ei bine, toate acestea   au fost  componenentele unei prelungite seri  de  omagiere a   celor cinci ani de Filarmonică piteșteană.
Un spectacol frumos, de la costume, decor, interpretare, trăiri până la  starea de bucurie   nereținută , pe care  muzica  și teatrul le pot dărui  spectatorilor de toate vârstele.
Subiect simplu-punerea în aplicare , pe căi întortocheate a unei decizii de trimitere la închisoare a  lui Gabriel von Einstein,  Alfred Pascu, din cauza bâlbâielilor avocatului personal, Viorel  Ciurdea, creează  șansa ca   eleganta lui soție, Rosalinda,  Doina Scripcaru,  să-l primească acasă pe cântărețul de canto, Alfred, Daniel Madia,  fostul  ei iubit, fericit până peste poate,  la auzirea teribilei știri.
Ițele acestei  țesături sunt  rând pe rând încurcarte și descurcate, grație  abilității  Adelei,  fata în casă, Mediana Vlad- în viața civilă, soția dirijorului Tiberiu Oprea,  ajutată de  intrigile surorii ei Ida-Haricleea Marica. 
Două personaje masculine  se implică  total, în construirea teribilei farse, prin  care  trebuie să i se plătească lui Einstein o veche poliță-notarul Falke-Ștefan Popov și  Frank, directorul închisorii, Răzvan Georgescu.
 Sforile se trag în casa plictisitului prinț Orlovsky-Raluca  Cioca,  care  organizează, de revelion,   un bal mascat  pentru a  mai alunga  monotonia zilelor izbitor de  asemănătoare, grație   câștigului și bogăției .
Farse,  încurcături,  comic de situație, de caracter și de limbaj,  joc frumos,  bilețele,  muzică,  suspance. 
  În final, acțiunea se mută la închisoare, unde nu prea sunt locuri, așa că nou-veniții riscă să fie dați afară. 
 Apare un pitoresc  personaj,   care  prin savoarea improvizației/ limbajului, /gesturilor / comentariului cu  fotografi /cameramani și , mai ales, cu  două doamne din sală- Paula  Ciuclea, patroana Corului academic Divina Armonie  și bine cunoscuta traducătoare  de filme, Irina Nistor, a   prelungit acțiunea  într-o  savuroasă  dezordine   organizată,   construind  un final de zile mari. 
Râsul și buna dispoziție au contaminat întreaga  sală.
  Maestrul Radu Gheorghe, Frosch,  gardianul- ajutor de director general, bine  afumat  cu un ciocan  de  șliboviță, ca și șeful său, de altfel,  ne-a oferit un spectacol   cu MAJUSCULE!
  Un Liliac  în hohote de râs!
îți place opereta?

vineri, 24 iunie 2011

fie te naști artist,


 fie nu. Rămâi artist , chiar dacă vocea ta nu mai este un foc de artificii. Maria Callas

Aseară Filarmonica Pitești și-a închis stagiunea, într-un spectacol grandios.

Seara i-a fost dedicată  celei mai mari  cântărețe de operă din lume, din a doua jumătate a secolului al XX-lea- La Divina, Regina della lirica, MARIA CALLAS..
 Sub  bagheta dirijorului Tiberiu Oprea, orchestra  a acompaniat  voci  cunoscute, dar  și tineri  artiști în devenire-
Ne-au încântat cu harul și pasiunea lor,  care înfruntă vremurile –Mediana Vlad, Andra Bivol Costea,  Mihail Dogotari,Valentina Naforniță, Cristina Radu, Orsolya Variștefan Popov, Ștefan Korch, Marian Rește,.  Alin Anca.
O sută de minute  cu  arii din opere, purtând semnături celebre-G. Bizet, C .Gounod, W.A. Mozart, G Donizetti,G. Puccini, , G. Verdi,G .Rossini, A . Dvorak, .
 Dăruire, grație, frumusețe!!
În sală au fost prezenți câțva invitați  speciali-confidenta Mariei Callas- Giovanna Lomazzi, Gianni Tangucci- ani de-a rândul director artistic la Scala, Giampiero Zazzara-regizorului concertului din această seară,  soprana Laura Niculescu- inițiatoarea concursului.
A fost  o seară divină!!
Emoții, vibrație, culoare, trandafiri roșii, armonie!
În drum către casă, mi-a trecut prin minte o întrebare,  la  al cărei  răspuns nu vreau să mă gândesc- are legătură cu agresiva reîmpărțire  teritorială ..
p.s. câte filarmonici vor supraviețui?