Mă culcasem lângă glasul tău

Pe Nichita, 
31 martie 1933, Ploiești, 
 îl asociez totdeauna cu  norocul  meu. 
 Și cu ziua aceea de toamnă, când, după ce am auzit subiectele, tot acopeream cu scris mărunt foaie după foaie. Examenul  dificil al intrării mele ca profesoară, cu drepturi depline, într-o școală de oraș. 
 Scriind, descopeream atunci, întrebându-mă, cum îl percep eu  pe  el cu  versurile lui, cu lumea lui nelume.

„Ştiu tot ceea ce tu nu ştii niciodată, din tine.
Bătaia inimii care urmează bătăii ce-o auzi,
sfârşitul cuvântului a cărui primă silabă tocmai o spui
copacii - umbre de lemn ale vinelor tale,
râurile - mişcătoare umbre ale sângelui tău,
şi pietrele, pietrele - umbre de piatră ale genunchiului meu,
pe care mi-l plec în faţa ta şi mă rog de tine,
naşte-mă. Naşte-mă.„


Astăzi, am  citit ceva foarte frumos, ceva ca un legământ de dincolo de  viață, de dincolo de moarte:
„Nichita mi-a  strâns mâna  cu emoțíe, ca după un turnir pe care l-am câștigat amândoi.„
Ce prietenie!
 Fă-ți timp și citește!
 O să vezi viața altfel!
„foaie verde de albastru...”

http://bucurestifm.ro/2016/03/28/sub-semnul-prieteniei-in-memoriam-nichita-stanescu-si-eusebiu-stefanescu/

Nichita, ce faci tu, Nichita?

m-a întrebat îngerul.

 Cea mai de seamă idee, care este în același timp și o descoperire concretă a ultimelor milenii, aparține lui Copernic.
Ea ar putea fi regândită astfel:Nu soarele răsare și apune, ci pământul răsare și apune.”
Nichita 

A țâșnit în lume când s-au revărsat zorile, căutând „Sensul iubirii. Avea în suflet„Viziunea sentimentelor„, a cucerit  necondiționat”Dreptul la timp, prin ”11Elegii, în drumul lui  printre aștri, ivind” Obiecte cosmice, el, neuitatul, pe „Un pământ numit România”.
A iubit culorile curcubeului, a cules”Roșu vertical și s-a întrebat  despre tot, despre toate, descoperind  legătura dinte” Ou și sferă„. A cules stele, apoi recunoscător, a înălțat ”Laus Ptolomei.

Din cremenea vorbelor strivite a cules „Necuvintele”,dar iubea deopotrivă rostirea „În dulcele stil clasic”.
A trăit pentru dragoste și a văzut ”Belgrad 5 prieteni”.A simțit "Măreția frigului” și l-a oprit, pentru o clipă, într-o"Epica Magna”. A simțit că sunt”Opere incomplete". De aceea, făcea”Noduri și semne, într-o doar de el știută ”Ordine a cuvintelor”.
S-a purificat în apa limpede a izvoarelor, îndurând ”Spălarea cu pietre, ascultând”Oase plângând”, vrăjit pentru totdeauna de „Leoaică tânără, iubirea”, ca un „Amphion constructor”  la ”Strigarea numelui „.Nichita Stănescu!
Nichita: 31 martie 1933/13
decembrie 1983//

Îi unește ziua în care au venit pe lume, ultima  din  mărțișor.

Ion Pillat, 31 martie 1891-17 aprilie 1945
Speriat de aleanul soarelui, mărțișorul își închidea ochii, luându-și fericit zborul,  lăsând primăvara să se așeze în pridvorul adumbrit de nuci,  din dealul  de la Florica. Venea pe lume  primul vlăstar contemplativ al Brătienilor,  viitor poet, Ion Pillat.
Expresie curată a pământului unei alte Arcadii!
Răsfățat  de pânza viilor , ce visează ”un dor din vremi străine”, conacul de pe costișă este locul din care poetul își va câștiga rolul binemeritat  în literatură, printr-o operă pe care a împlinit-o arhitectonic,fiecare volum  fiind o nouă vârstă poetică.
Avid de Natură, localizând impresii vechi, culese dintr-o vastă cultură și din plimbările prin cele mai frumoase locuri ale lumii, își va prelucra amintirile,
fără să inoveze: a păstrat ritualuri scumpe, a prins timpul, închizându-l în acea încăpere sacră unde ” nu s-a clintit nimic, iar patul simplu al bunicului este și„ azi nedesfăcut”.
Peisajul de la Florica trăiește sub semnul eternității, timpul se scurge ireversibil, iar  șoricelul roade trecutul"A scârțâit o ușă..un pas..și-ncet aștept năuc/Să intre –aici bunicul dus numai până-n vie”.
Pe furtuni și-a așezat destinul”,a devenit”o cumpănă în zile de durere”, mărturie fiindu-i
OPERA
„Casa amintirii„„Visări păgâne”Eternități de-o clip㔄Amăgiri”‚Grădina între ziduri”‚Pe Argeș in sus”‚Poeme într-un vers”Țărm pierdut”
„Sub scutul Minervei”„Balcic”„Oglinda magică””Bătrânii”„Biserica de altădat㔄Limpezimi”//

Ion Pillat- poeme într-un vers

Tipar
Nisipul poartă încă plăpândă urma ta.
Portret
Durere cu ochi negri sub părul azi mai alb.//
  http://www.poezie.ro/index.php/poetry/200564/Aci_sosi_pe_vremuri
 dar  de la Ștefania!

Dar  de la prietena mea de peste Ocean, L!

suflete în poeme

http://incertitudini2008.blogspot.com/2010/03/in-marea-si-neobosita-lui-curgere.html

Eminescu este poetul meu preferat.

 Nu de ieri.  De când mă știu.

 În timp, am descoperit  alți doi poeți, total diferiți, nu doar ca stil, diferiți ca  ființe.
 Ceva simbolic îi unește- ziua în care au venit pe lume,   ultima  din  mărțișor.
Poetul, academicianul, publicistul Ion Pillat,  nepotul  marelui politician Ion Brătianu, s-a născut la 31 martie 1891.
Poetul Nichita Stănescu  s-a născut în aceeași zi, în 1933.
Îi iubesc deopotrivă.
 Prin  poezia lor, am mai făcut un mic  pas către adevărata frumusețe.
Când am citit primele poeme, eram studentă, apoi, fiecare m-a  ajutat într-un fel anume.
Ion Pillat a fost teza mea de licență , reluată peste niște ani, ca teză la gradul I.
 Cu analiza poeziei   lui Nichita Stănescu  Leoaică tânără iubirea, am fost admisă la concursul pentru ocuparea unei catedre în oraș, după zece ani de navetă prin locuri de care  îmi aduc aminte  surâzând.
Că asta este legea firii//

POEM, Nichita Stănescu

Spune-mi, dacă te-aș prinde-ntr-o zi

și ți-aș săruta talpa piciorului,

nu-i așa ca ai șchiopăta puțin, după aceea,

de teamă să nu-mi strivești sărutul?//

Ion Pillat- poeme într-un vers

Tipar
Nisipul poartă încă plăpândă urma ta.

Portret
Durere cu ochi negri sub părul azi mai alb.//

p.s. putem face clipa  mai frumoasă,  picurând  un strop de poezie în cenușiul prea apăsător al zilei?