Am un fel de a mă bucura cu tot sufletul!

Clipocit  de clipe!

 Ascuns în reflexe  de lumină copilărească , trecutul se lasă  atins  cu  blândețe,toate  stau undeva, gata  să fie redescoperite. Amintiri simpatice , întâmplări  de toate felurile, el era „șeful clasei”, se adunau destule admiratoare în juru-i.

Despre  câte am mai vorbit...  

  Timpul  fuge, așa era și  mai ieri, atunci  când îl mai muștruluiam  că prea erau compunerile  telegrafice, era primul la matematică, din clasa  cu predare intensivă, de limba engleză , mai  sărea peste  câte o temă, o necăjea pe  doamna  de chimie  sau, la ultima oră, dacă profesorul de sport  încurca orarul,  după  ce  unul, mai îndrăzneț  întrerupea lumina, se  băteau  cu  bucăți de cretă...se încingea  o aprigă bătălie, că doar   apariția mea ,pe nepusă  masă, potolea nemotivatele  ostilități.

Copii!  cu  multe și originale moduri de a-și risipi energia.

Altfel, o clasă  foarte  frumoasă!

Ultima mea  promoție!

Tot unul și unul!

8D.

Astăzi, tineri foarte  serioși!

Unii  dintre ei chiar s-au căsătorit.

S-au împrăștiat care încotro, nu prea mai rămâne vreme   pentru  rețelele  de socializare.

 Nu au timp să se vadă, poate, cine știe, în vară, dacă  se ocupă careva  să-i trâmbițeze.

 Astăzi,  domnul proaspăt  avocat  bucureștean  mi-a adus un superb  buchet în alb și roșu!

Și o părticică  din  anii aceia  când, de multe ori, ca și acum, uitam câte minute numără ora...

unde se ascunde fericirea?

motto: Savurează  lucrurile mărunte, căci odată te vei întoarce și vei  exclama:  acelea  au fost  cu adevărat lucrurile importante  din viața mea.
  Robert Brault, scriitor american

Mi se întâmplă , rar, dar  mi se întâmplă  să rătăcesc câte un obiect, este , până la urmă, ceva  firesc, nu-i  așa?

 Tu n-ai pățit asta niciodată?

Nu renunț cu una, cu două, caut, scotocesc, o iau de la capăt.

Îmi plac beretele.

Mai mult decât pălăriile. Unde  găsesc o beretă, îmi fac repede calculul, trec  în revistă  hainele din dulap , văd dacă se potrivește la ceva, și o cumpăr.

 Cea mai frumoasă, chiar dacă este  maronie,  am adus-o chiar de la Paris. 

Foarte greu am găsit-o, că era vară.

Paltonului meu turcoaz, de care elevele de la 8D erau îndrăgostite, mai ales  când îi puneam gulerul de vulpe, ( sper să nu mă certe ecologiștii, dar când l-am cumpărat, lumea nu prea avea  preocupări  atât de  miloase) la insistențele mele,  croitorul   i-a  lucrat o beretă din aceeași stofă.
 Mă gândisem că n-o să găsesc  nicăieri culoarea potrivită.
 Să nu uit- între timp, fostele mele eleve, studente prin diverse orașe  naționale sau europene,  își cumpără doar  haine de firmă. Când m-au vizitat,  printre altele,  mi-au povestit cum  așteptau ele să vadă  ce culoare are pardesiul meu..  uite că mi-a picat și o lacrimă.

Prin martie, când  primăvara s-a răzgândit  pe nepusă masă, era musai, într-o seară, când mergeam la concert, să-mi pun bereta.

Pe unde n-am căutat-o.. peste tot, nu e și nu e, ce mai, n-a scăpat  colțișor neverificat- sertare, dulapuri. 
 Nimic.

Vremea  s-a mai îmblânzit, eu n-am uitat de beretă..// 

 Ieri,  ca toate gospodinele care se respectă, ( mai mult sau mai puțin) am luat casa  la  șters, curățat,  scuturat.//

Am ajuns în balcon. 

Este locul meu drag, acolo beau cafeaua, mă răsfăț între flori, citesc,  văd pădurea și, dincolo de ea, munții.

Îți imaginezi că   de când nu mi-am mai găsit bereta , am trecut prin balcon de nu știu câte ori..

Ei bine, aseară, când nu mai puteam de oboseală, ce să vezi? între perete și  fotoliul meu preferat, singură și înghesuită, bereta mea turcoaz, cu obrazul  lipit de peretele exterior al balconului, aștepta  cuminte curățenia  de primăvară..//
pierzi, rătăcești, găsești?

la ce (mai) folosește diploma de bacalaureat?

Am  primit permisiunea Ancuței  de a povesti.

 Ca ea, sunt, desigur, mulți copii  minunați în țara asta.//

  După un examen de limba engleză, veneau în clasa a V-a 28 de copii. 
Clasă selecționată!

Eu- diriga.
Se întâmpla în 2004 !

 Părinții  ( și profesorii)  îi voiau  foarte buni la toate obiectele. Copiii se străduiau, care , cum putea.
 Treptat, lucrurile  s-au așezat- nu poți fi foarte bun  la limba română, matematică, fizică, geografie, doar pentru că   lucrezi, și acasă,  și în particular , câte  patru ore , zilnic, la engleză.

 Nu ne-a fost chiar simplu, împreună, dar a mers!
 Și  de ce să nu recunosc, n-a fost chiar  rău, ee!  ar fi fost loc și de mai bine, asta este altă poveste.

Toți au fost admiși în colegii și licee, cei mai mulți , cu medii peste 9,50 la Brătianu, Zinca, Odobescu, Teiuleanu.
 Triere serioasă!

Cam un sfert dintre ei- așa erau și la clasă- au fost repartizați, calculatorul nu se lasă înduioșat, prin licee mai puțin dorite, asta e, notele vorbesc!//

Deunăzi,  s-au încheiat socotelile cu bacalaureatul, uite , vezi, chiar dacă sună simpatic, eu nu pot să  zic bacul, nu pot, pur și simplu.

Din 26, câți erau  în catalog și în caietul meu  de observații,   ce  și-ar mai fi dorit câțiva să pună mâna pe el,  au picat 6.  5 la matematică, ultimul , la fizică.//

 Față în față , eu și Ancuța. 

Vorbim, câte nu vorbim, întâi , i-am  găsit  pe toți, cu note, contestații, răspunsuri, medii.//

Nu i-a venit să creadă, când și-a văzut nota la română, 8,85,  citise mult, știa atâtea, a scris  cum a putut ea mai convingător. Rezultatul contestației i-a demonstrat că se pot face și erori, trebuie doar să-ți aperi drepturile. 9,70!

  Ce înseamnă asta? Înseamnă foarte mult, o să vezi de ce.//

 Ce vrea  de la  viață  domnișoara din fața mea, fosta elevă, care , în clasa a VI-a  m-a fentat de nu se poate?

-Doamna dirigintă, îmi spune , la telefon, o voce  vizibil emoționată, sunt mama Ancuței, nu pot veni la ședință, știți că sunt studentă,  am mult de învățat, în perioada asta sunt în sesiune..

Am înțeles-o, desigur, pe emoționata mămică. 

Peste vreo câteva zile, aveam să constatăm- eu și adevărata  mamă- că  niște  pârdalnice de note , la fizică și la geografie o transformaseră , artistic, pe Ancuța cea timidă , în   mămica ei..//

 Ce vrea ea astăzi de la viață?

King, s College London- managementul Afacerilor. 

 Întâi de toate, media la bacalaureat , peste 9!

 Este! Bravo, Ancuța!

TOEFL( IBT) peste 100 de puncte sau CPE cu A .

 Ești tare, Ancuța!

La 18 ani,   ia lumea în piept!

 Statul englez a împrumutat-o cu 27000 de lire- există niște reguli stricte de rambursare.

 Proiecte clare  pe termen scurt, dar și pe mai departe. 

În primul an, adică, din toamnă, va studia la Londra, în următorul, se va duce în China și apoi, o să vadă. Vrea să muncească, de îndată ce  va  putea.

 Mă  bucură lumina din ochii ei!

 Îi urmăresc degetele  învârtind niște chei.

- Sunt  ale mașinii? o întreb.

-  Sunt  ale casei,  mi-am luat carnet de conducere, că  aveau cam  toți  colegii din clasă,  dar  tati și mami s-au dus la țară..

      Vezi,  tustrei , o mașină.

       Și  un  rucsac plin cu   încredere!

       Ancuța bate  la porțile vieții!

           Mult noroc,  domnișoară!

          Tu ce spui?

la interfon, 8D!

 Sfioși.

Și foarte simpatici.

 Eu,  cu sufletul deschis. 
La prima ședință, un părinte , da, mi-l amintesc perfect, statură atletică, sprâncene  stufoase doamna dirigintă, sigur  ne duceți până la capăt, promiteți?

Zâmbete stângace, multe mămici  foarte tinere, n-am promis sau  am uitat..

Ne-am  mai și certat,  de una, de alta, de ce uniformă, de ce fără șuvițe,  unii   voiau  mereu note mari, socoteala din târg nu se potrivește cu cea de acasă, luptă grea cu lectura suplimentară, de ce să citească atât, de ce  să demonstreze că au  citit, și gramatica, prea multe pronume,  de ce, pe lângă trei diateze , încă una activă pronominală, text la prima vedere, teste, teze, nedumeriri, multe bucurii!

Tremurau  la fizică, îl stimau pe Nec, fetele își puneau  cele mai frumoase bluze, într-o zi am găsit într-o bancă o placă de îndreptat părul,  grevă generală la franceză, s-au bătut cu  bucăți de cretă, pe întuneric,  chiul în masă la chimie, doamne , cât a pătimit biata fată, au încuiat-o în clasă, i-au turnat  bere în suc, ei, da, sunt și asemenea profesori.

Banchetul- ce rochii, ce costume!

Plimbare pe plajă, într-un superb mai, 2008,  o farfurie de hamsii, ei înfometați, eu grijulie..
 8D.

 Un capitol!
 Primul!

 Colegii foarte bune, întâlniri  fugare,  păstrează ritmul toți,  încă sunt   premii,  nimeni nu mai plânge după note, dacă nu iei  și câte un 2 nu simți că ai fost elev.

Ieri, 4/4/2012- la interfon-8D!

Lipesește șefa, are meditație la chimie, dă la medicină, alții  sunt la  matematică.

 Ce domnișoare! Ce  băieți chipeși!

Dezinvolți, și totuși copii, vine bacul, au emoții, se tem de Nichita, poate și de Blaga,  gânduri mari- automatică, medicină, ASE,  arhitectură,  muncă peste graniță, drept. Ancuța va studia în Anglia, unii și-au dat examenul de cambridge, cum este cu atestatele, de ce mereu bani?

Câte nu ne-am spus,  și despre iubiri  de-o lună am vorbit,  se spun poezii? nu,  ar trebui? cine mai știe? ce repede zboară orele,   îi privesc de la balcon- câțiva au mașini personale, 18 ani, parcă ieri i-am dus prima oară în Trivale- cea dintâi  compunere,  cum crește iarba, cum zboară gândul,  ce albastru e cerul!




Îți este dor de școală?