Am un fel de a mă bucura cu tot sufletul!

Clipocit  de clipe!

 Ascuns în reflexe  de lumină copilărească , trecutul se lasă  atins  cu  blândețe,toate  stau undeva, gata  să fie redescoperite. Amintiri simpatice , întâmplări  de toate felurile, el era „șeful clasei”, se adunau destule admiratoare în juru-i.

Despre  câte am mai vorbit...  

  Timpul  fuge, așa era și  mai ieri, atunci  când îl mai muștruluiam  că prea erau compunerile  telegrafice, era primul la matematică, din clasa  cu predare intensivă, de limba engleză , mai  sărea peste  câte o temă, o necăjea pe  doamna  de chimie  sau, la ultima oră, dacă profesorul de sport  încurca orarul,  după  ce  unul, mai îndrăzneț  întrerupea lumina, se  băteau  cu  bucăți de cretă...se încingea  o aprigă bătălie, că doar   apariția mea ,pe nepusă  masă, potolea nemotivatele  ostilități.

Copii!  cu  multe și originale moduri de a-și risipi energia.

Altfel, o clasă  foarte  frumoasă!

Ultima mea  promoție!

Tot unul și unul!

8D.

Astăzi, tineri foarte  serioși!

Unii  dintre ei chiar s-au căsătorit.

S-au împrăștiat care încotro, nu prea mai rămâne vreme   pentru  rețelele  de socializare.

 Nu au timp să se vadă, poate, cine știe, în vară, dacă  se ocupă careva  să-i trâmbițeze.

 Astăzi,  domnul proaspăt  avocat  bucureștean  mi-a adus un superb  buchet în alb și roșu!

Și o părticică  din  anii aceia  când, de multe ori, ca și acum, uitam câte minute numără ora...

cu matematica!

Un gând de seară, dintr-o carte foarte interesantă:
”Matematica este considerată frumoasă tocmai pentru că își este suficientă sieși. Nu trebuie să se slujească decât pe ea însăși.„
David Lagercrantz ”Agonia lui Turing”, pagina 186

p.s. În clasa a VI-a, în orarul meu, a apărut geometria.Mi-a cam dat bătăi de cap vreo două luni. Într-o seară- era sfârșitul toamnei- îmi pregăteam lecțiile. Văd cu ochiul minții manualul foșnitor, cu multe exerciții și probleme despre aflarea segmentelor determinate de înălțime pe ipotenuză, într-un triunghi dreptunghic. Nu reușeam deloc să ajung la rezultate corecte.
Brusc, s-a produs ceva, nu pot explica ce, știu doar că m-am luminat. În seara aceea, am lucrat toate exercițiile cu mare ușurință.
N-o să spun cât de importantă devenisem!
Cred că momentul în care am priceput”mecanismul ” de rezolvare a fost și rămâne unul dintre acele clipe de mare fericire pe care le-am trăit în anii de școală.

cum sunt lucrurile în lumea asta

 Amiaza își acoperise obrazul cu nori negri, umblând brambura pe cerul umed. Mă scoseseră din casă niște probleme întârziate. Scurt, fără  detalii, telefonul lui Miki mi-a izbit auzul, ca o palmă picată din senin.Între gânduri, s-a înfipt ceva nedeslușit,o durere surdă ca o gheară.

 Mi-am încetinit pașii, mergeam  fără  grabă,  ploaia îmi scălda  obrajii, întrebări și neliniști au dat năvală,  mi-am amintit  că  prin octombrie  vorbisem ultima oară la telefon cu Ileana. Nu s-a plâns, mi-a spus doar cât de greu suportă  un tratament  sever.

De ce nu am mai sunat-o de atunci, nu pot să știu...mai contează?

A fost odată o fată. Înaltă, blondă, foarte serioasă. Îi plăcea  matematica. Iubea  florile și  grădina din fața casei, mereu curată ca-n palmă.
 Eram colege de liceu, speriate de aceleași temeri:babacu și chimia lui, încâlcitele probleme  cu care dom  Bălcescu ne scurta nopțile de dinaintea tezelor, planșele în tuș pentru domnu Stass, astronomia, toate lecțiile ”la zi „ale  singuraticei domnișoare Lupescu.

Mers zilnic cu bicicletele din Titu-Târg până la liceu, înapoi, seara, către casă, o vreme doar, pentru că  la venirea iernii, eu m-am mutat la internat.

Ne-am întâlnit la facultate, ea la matematică, eu la filologie.

 Și, într-o zi, după mulți ani, s-a întâmplat să ne regăsim, ne-am adunat mulți colegi de liceu, era vară, înfloriseră teii, curgeau frumos clipele, micul restaurant de la răscruce ne-a ascultat poveștile, amintirile, gândurile.//

De ieri, Ileana  nu mai este. .. cu  dureri, cu spaime , speranțe și dorințe, s-a  ridicat undeva, acolo  unde doar ea știe cum îi este.Pentru cei care i-au stat în preajmă, ea rămâne doar un gând frumos. 
Cu nume de prințesă.

De fapt, când plângi, de ce  plângi?

școala încotro?

preluat de pe blogulhttp://horatiubuzatu.wordpress.com/2013/06/28/tara-tara-vrem-tampiti/ Țară, țară, vrem tâmpiți La concursul de Evaluare Națională pentru clasa a VIII, copiii au fost obligați să răspundă la o nenorocită de întrebare: Cât face 4 x 4 + 10 ? sau și mai grav, pentru că – spre deosebire de cazul precedent unde era vorba de două operațiuni aritmetice – aici este vorba despre nu mai puțin de patru adunări, chiar dacă identice: Care este perimetrul unui pătrat cu latura de 8 cm. ? sau, exemplu clar de perversiune, doarece aici se face ridicarea la puterea a treia: Care este volumul unui cub cu latura de 3 cm. ? Au mai fost și altele, unele mai ușoare (da, mai ușoare !) altele mai grele, pentru că interveneau și niște radicali, ba chiar și schimbări de semne, de la + la – și invers !  În orice caz, „dificultatea” examenului demonstrază că Ministerul Învățământului fie a intrat în jocul tâmpiților, fie nu mai are curaj să recunoască starea de fapt. Știu că o să par desuet folosind expresia asta, dar pe vremea mea, astfel de probleme nu se dădeau nici măcar la lucrarea de control, darămite la teză sau la vreun examen … De fapt, ne furăm singuri căciula. Verificând un absolvent de clasa a VIII dacă știe că într-o operațiune aritmetică întâi se face înmulțirea și abia apoi adunarea, lipsim de valoare nu doar absolventul ci şi şcoala, în ansamblul ei. Cu așa subiecte, elevii vor trece în număr mare de evaluarea națională, apoi vor ajunge la sfârșitul liceului. Chiar dacă nu toți, vor trece și de bacalaureat, desigur văicărindu-se pentru supliciile intelectuale pe care le vor îndura cu ocazia examinărilor. În fine, vor face una sau două facultăţi de nimic, la finalul cărora se vor mira de ce nu reuşesc să pună ceva cap-la-cap: activitate la un loc de muncă, o afacere, etc. Desigur, dacă s-ar uita în spate, și-ar aduce aminte că la primul examen serios din viața lor au fost evaluați dacă știu să înmulțească pe 4 cu 8. Și pentru că au știut răspunsul, cei care au știut, au crezut că acesta e un succes meritat, rezultatul firesc a 8 (opt !) ani se studiu în școala românească. P.S. Ca să întregească ridicolul, Ministerul Educației anunță că s-a luat decizia de a prelungi programul de depunere a contestațiilor la rezultatele concursului de Evaluare Națională. Dar poate că este o măsură corectă, pentru că – nu mă îndoiesc ! – mulți dintre părinții contestatari au nevoie de zile întregi pentru a formula și redacta obiecțiunile.// Cum a fost examenul tău de admitere în liceu?

Proba exercițiile

   și problemele  cu  elevii pe care îi pregătea.

Matematica este îmblânzitorul  care a domesticit universul. 

Lucian Blaga.

Oricine ai fi- părinte/bunic/soră/frate/prieten, dacă ai în preajmă un copil care se pregătește pentru a fi admis în liceu, cum  intri în camera lui de lucru, nu se poate să  nu observi, mai presus de orice alte cărți, culegerile.
Numărul culegerilor este direct proporțional cu implicarea  adulților, doritori să (mai) pună câte o cărămidă  la pregătirea tânărului.
Autorii? mai contează?contează că exercițiile circulă  de pe o culegere pe alta? sau că probleme   a căror rezolvare  solicită cunoștințe  ce se învață în  clasa a V-a  apar în  culegeri pentru clasele a III-a  și a IV-a?
Pe copertă, unii anunță că testele au rezolvări după modelul MECTS.
Rezolvă-le pe toate și ești ca și admis!..//
Mi-a revenit în minte unicul, extraordinarul matematician, Grigore Gheba, autorul culegerii ale cărei probleme și exerciții  le-am  lucrat cu  mare plăcere, cu un fel de voluptate , fără să mă fi obligat cineva.
Citește aici povestea omului care a luminat mintea și drumul a  mii de copii !
Și natura   își are  geometria ei! //
Tu ce spui? 

a judeca matematic

nu înseamnă a gândi filozofic, a judeca filozofic nu înseamăă a fi liber, a gândi liber nu înseamnă a fi  filozof. Blaise Pascal, matematician, fizician,  filozof, teolog

 Inspectorii școlari din  câteva  județe ale  țării  s-au gândit  că ar  fi cazul să controleze nivelul pregătirii  elevilor din clasele terminale, ceva mai din timp,  așa că au organizat simulări la Limba română și  matematică.
Concluzii? multe. 
Oricum,  chestiunea cea mai discutată este că la matematică subiectele au fost mult prea dificile.
 Nu comentez, dar, pentru că mulți adulți arată cu degetul către profesori că nu-și fac datoria, către elevi, cum că sunt neserioși, că  nu învață, că  se distrează prea mult, m-am gândit  să demonstrăm  noi, cei care nu mai avem examene de dat, cu creionul pe hârtie, că matematica nu este chiar de neînvins.//
Miliard!
  Auzim  zilnic acest cuvânt .Este drept, mai folosit este posesorul  lui,  miliardarul..
 Cât de mare este un miliard?
Oricine știe  că se scrie astfel:  1000000000, adică  10 la puterea 9 sau o mie de milioane.
Matematicienii   fac tot felul de discuții foarte interesante. Astfel, ei spun că folosind 
-  un miliard de zaruri, având   latura de 5mm, abia s-ar umple o încăpere de 5m lungime, 5 m lățime 5 m înălțime.
Dar
aceleași  zaruri, puse unul lângă altul, s-ar înșirui pe o lungime de 5000km, adică de la București până la Paris și înapoi.
- în urmă cu un miliard de secunde, persoanele  care au împlinit astăzi 31 de ani nu se născuseră încă.
- la data de 29 aprilie 1902, când ceasul arăta   10 și 40 de minute,  de la începutul erei noastre,  un miliard  de minute  își serbau  recordul.
-Acum un miliard de zile, omul încă nu apăruse pe Pământ, dar avea  să apară foarte curând.
Acum vine problema:
Se presupune că un casier are de achitat în numerar  suma de un  miliard de lei. El poate  să plătească   un leu pe secundă.
  În câtă vreme va termina  de efectuat întreaga plată, lucrând   300 de zile pe an, câte 8 ore zilnic?//
Începem calculele?
 nu ocoli, te rog frumos, interviul!

alături, (pe) lângă sau împreună?

 O fată ca ea.. 
Poate n-ai știut să pui
 Un cuvânt la locul lui..

Știre- bombă, titlu cât ecranul Profesorul elevei moarte, cercetat penal pentru ucidere din culpă. 
Halal televiziuni, bravo, ați mai câștigat niște puncte în fața concurenței! Subiect de exploatat , la fel de tare urlat, precum cel cu leșinul polițistei însărcinate în cinci luni, dusă la  reconstituire, în vreme ce partea cealaltă, tot polițist, se bucură de privilegiul concediului medical.//

 Când am auzit ieri știrea despre fetița de 13 ani, olimpică la matematică, al cărei trupșor a fost scos cu târnăcopul de sub gheața care i-a devenit culcuș pentru o noapte, m-am rugat să se întâmple o minune. N-a fost să fie..natura își are legile ei necruțătoare.
 Pe televiziuni au început să curgă știrile.
 Găsit la repezeală, un psiholog, îl tot văd bătând drumul pe la diverse emisiuni, ușor câștigă unii bani și notorietate, a sărit la gâtul profesorului însoțitor da, doamnă, trebuie să-și primească pedeapsa cuvenită, unde era el când s-a aruncat fata în gol? Cum au ei grijă de copiii oamenilor?// 
 Simplu.Nimic mai simplu decât să arunci cu piatra.
 Să nu se înțeleagă că aș fi părtinitoare, îmi spun doar părerea, ca profesoară care are experiență chiar în cazuri similare.
 Olimpicii sunt și ei copii. Ca toți copiii. Sau ca mulți dintre copii. Dintotdeauna, fetele au fost cu un pas înaintea băieților.( am fost dirigintă treizeci și patru de ani) 
Elevele mele îmi reproșau că aș ține mai des parte băieților. Greșit. Îi vedeam sărmanii respinși de ele, cerșindu-le apropierea..fetele își aleg , adesea, prieteni mai mari, mai bărbați, nu este lege, dragostea este un sentiment necontrolabil, nu ține seamă de vârstă, de voința altora, de avere..// 
În 2004, am avut două participante la faza națională a Olimpiadei de Limba și literatura română Mihai Eminescu- Andreea era în clasa a VIII-a, Denisa , cu un an mai mică.
Galați, oraș marinăresc, vacanța de primăvară.
 Părinții fetelor au insistat ca eu să le însoțesc, altfel nu le vor permite participarea. Nu era chiar legal, oricum nu făceam parte din comisia de examinare, așa că mi-am asumat o misiune extrem de dificilă- am primit vreo douăzeci și cinci de olimpici din tot județul, copii pe care îi vedeam pentru prima oară. Între 13 și 18 ani..
 În timpul călătoriei, ne-am împrietenit, am vorbit câte în lună și în stele. Copii citiți, deosebiți, temperamente diferite, unii mai interiorizați, speriați, participau pentru prima oară la un asemenea concurs, alții, deja, se știau, aveau cunoștințe chiar printre cei cu care urma să ne întâlnim- copii din foarte multe județe ale țării. Am fost cazați într-un cămin al celui mai mare colegiu din oraș, cantina era aproape, noaptea a trecut , a venit ziua concursului.
Subiecte grele, neașteptate, discuții, emoții, așteptări. 
Între timp, gazdele au fost deosebit de atente, Romeo și Julieta la teatrul din oraș, vizită la casa memorială  Cuza, o grădină botanică foarte bogată, plimbare pe malul Dunării.
 Trecuse amiază, vremea s-a încălzit, toată lumea aștepta rezultatele. 
Nopțile am dormit iepurește. Atunci am văzut cu ochii mei  că unele fete, cât erau ele de finuțe și delicate în timpul zilei, noaptea se dezlănțuiau, beau cot la cot cu băieții, poate chiar mai mult. 
N-a fost ușor deloc.
Ne-am constituit într-un fel de echipă- eu și niște colege din București, Alba, Brașov.
 Am trecut prin camere să văd starea de dinaintea rezultatelor. Lipsea cineva din lotul meu. Talentat, îmi povestise cum a scris, nu prea atinsese subiectul , nu era prima oară când făcuse un eseu special, oricum, dimineața era tensionat. Colegii de cameră,bucureșteni, îl văzuseră cam blegos, nu voia să  le vorbească, nici ei nu s-au arătat prea deschiși cu mine.
 Am ocolit căminul.
Era în iarbă, ochii închiși, respira greu, livid, nu putea să scoată niciun  cuvânt. Am strigat după ajutor. L-am dus cu greu la cabinetul medical al căminului, asistenta a intrat în panică, am sunat salvarea, se afișaseră rezultatele, copiii țipau, îmbulzeală în fața listelor, însoțit de asistentă, Florentin a plecat cu salvarea.
 A urmat  o noapte de groază- câțiva dintre elevii mei erau nemulțumiți de notele primite, plângeau, voiau să li se recorecteze tezele atunci, prin telefon mi s-a comunicat că starea lui F era gravă. 
Mult mai gravă decât crezusem. 
Înghițise multe tablete de Ecstasy, atunci aflam ce este acest medicament, pe care și-l adusese în geamantan. 
Motivul nu era teza. 
Se numea Laura, era din Brașov, profesoara ei știa că tânăra îi respinsese băiatului  orice apropiere.
 Îți imaginezi cam ce se întâmplă în mintea, în sufletul unei profesoare care poartă pe umeri soarta atâtor copii?//
 Am sunat la Inspectoratul școlar din județul meu. De la paznic am aflat numărul inspectorului, el a sunat-o pe mama copilului. Mi-am adunat lotul, am întocmit un tabel, cu semnătură fiecărui elev  că va respecta întocmai programul obligatoriu și, însoțită de directoarea Colegiului, în toiul nopții, cu un taxi, ne-am dus la spital. 
Spitalul de Psihiatrie.
 Ce fețe, ce priviri.. Am ajuns în salonul lui- o mână de om, părea mai mic decât fusese, plângea  cu sughițuri, voia să-l scap, să-l iau la cămin, era imposibil, trebuia să rămână sub tratament. 
A doua zi, pe la prânz, a venit mama lui, o femeie slăbuță, n-o să-i uit privirea cenușie, de ființă disperată, mai slabă decât fiul ei.
 Aveam de ocrotit doi bolnavi.//
 Ne-am întors acasă.
 Copiii trec repede peste necazuri, mulți aveau diplome, fetele mele erau fericite.
 I-am trimis o scrisoare directorului colegiului unde învăța Florentin. Îi ceream să discutăm o problemă foarte importantă.
 M-a sunat, s-a scuzat , nu era treaba lui, diriginta este responsabilă..
De Crăciun, Florentin m-a sunat, nu intrase la Filozofie, era trist.. Nu mai știu nimic despre el.//
Părintele, oricare părinte, trebuie să-și cunoască fiul/fiica, să-i știe durerile, bucuriile, să-l pregătească nu doar să fie cel mai tare la matematică sau la gimnastică.
 Să-l pregătească pentru viață.
 Iubirile se nasc și mor. 
Contează viața! 

Păcat, mare păcat , o viață retezată  brutal în primăvara albă a  vieții..o fată ca ea nu găsești altundeva
S-o iubești  cât te iubea..
Nu vă grăbiți să aruncați, totuși,  cu pietre în profesori. 
Gândiți-vă de zece ori înainte de a vă trimite undeva copiii , însoțiți de persoane străine. 

un dar de suflet frumos, de la Mihai

ciudățenii sau matematică pură?

Cineva mă întreabă  dacă am mai găsit niscaiva probleme de logică. Și adaugă  că prea   ne lăsăm mințile să  lenevească la sfârșitul săptămânii.
 Am căutat și  iată ce am găsit:
Toată lumea știe , ei bine, eu nu știam până în această seară , că numărul  cel mai mare, scris cu de 3 ori cifra 9, este 9 la puterea 9, la puterea 9. 

Scuze, dar nu reușesc să scriu altfel!
Se mai zice că, scris dezvoltat, cu  niște cifre de dimensiunea unei cărți din colecția Lyceum- mai știi cum arată, nu?  respectivul număr ar avea 1600 km lungime, iar  citirea lui ar dura o săptămână.
Crezi?
Se merge mai departe cu  judecata: o bacterie are , în medie, cca 10 la puterea -9 mm lungime, adică 0, 000000001 mm.
Auziți  și vă minunați-un număr de 9 la puterea 9, la puterea 9  bacterii ar inunda ar inunda întreaga galaxie.
Numărul acesta, 9 la puterea 9 la puterea 9,  este de peste 4 milioane  de ori mai mare decât  numărul  de electroni din întregul Univers..
Dacă numărul respectiv  ar fi tipărit în  volume de câte 800 de pagini, a câte  3500 cifre pagina, ar fi nevoie de  132 de volume.

Să te mai întreb dacă  îți vine să crezi?
După această demonstrație, apare întrebarea:care este, de exemplu,  cel mai mare  număr care se poate scrie cu de 4 ori  cifra 4?
Și, bineînțeles, urmează  cerința-  ce rezultate am obține, dacă  el s-ar scrie dezvoltat ?
Mult succes!
(eu știu!!!)
p.s.ce  muzică s-ar potrivi, pentru această activitate independentă?
pentru matematicieni, de la  Adriana!

 

politicieni restanțieri

Politicienii sunt, orice s-ar zice, tot oameni.
Unii chiar au probleme..
 Citește aici-
 

ce spui?

matematicile

 pun în joc puteri sufletești, care nu sunt  cu mult diferite de cele  solicitate de poezie și  de arte. Ion Barbu, matematician și poet

Chiar dacă este vacanță, puțínă gimnastică  ..de minte  nu strică!

 Mai ales că  este vorba despre alte vremuri.

 În anul  69 î.e.n.,  consulul  avea 2/3 din vârsta tribunului. 28 de ani mai târziu, vârsta  consulului era de 4/5 din vârsta  tribunului.

În ce an s-a  născut consulul?

Încerci?

un cadou de la cineva drag-

și un dar de la Mihai-

rațíonamentul și rațíunea

 sunt departe de a fi sinonime, Alexandre Dumas- fiul

E vară, vacanță, soare cât să facem  față pentru  trei ierni  la rând, una/alta,   ordine în gânduri, printre hârtii, așa am descoperit , într-un caiet vechi- clasa a XI- real, o  problemă.

 Să  nu-mi ceri, te rog frumos, autorul, că nu-l știu. Eu am transcris  conținutul.

 Rezolvarea?  Să vedem!

Oricare om are, în mod normal, doi părinți, patru bunici și opt  străbuni.
 Până aici, nimic complicat. 
Dacă privim înapoi,  cu fiecare generație, numărul  antecesorilor   se dublează,  întâia generație ( din urmă) sunt cei doi părinți, adică 2 la puterea 1, a doua, sunt bunicii, adică 2 la puterea 2. Ar urma străbunicii, 8, adică 2 la puterea 3.

Și dacă ne tot ducem  cu gândul înapoi, a N-a generație ar număra  2 la puterea n strămoși,  pentru fiecare om din ziua de astăzi.

Biologia  zice că  generațiile se succed  cam la 25 de ani.

Înseamnă că în urmă  cu   500 de ani, deci, prin anii 1512, asta însemnând cu   20 de generații în urmă, pe pământ  viețuiau 2 la puterea 500:25, deci 2 la puterea 20, ceea ce înseamnă 1048578 strămoși  ai fiecăruia dintre noi.

Eu n-am socotit, calculul  a fost făcut de  autorul problemei, nu am niciun motiv să nu-l cred.

Rezultă , din ce spune el, că populația globului, în urmă cu o jumătate de secol, era mult  mai mare decât astăzi.

În februarie 2012, populația Terrei era de 7 miliarde.
 Dacă acum aproape o   jumătate de secol,  când  a fost gândită problema, populația  globului număra  3,5 milioane de oameni, se întreabă retoric  autorul,  în secolul al XV-lea, pământenii ar fi  ajuns la  de  3,5  milioane de  miliarde de oameni?
 Dar  dacă o raportăm la  cele 7 miliarde actuale, ajungem la astronomicul număr  de  7 milioane de miliarde de oameni??
 

 O fi posibil, știut fiind  că populația  globului crește, nu scade?
 Pe Wikepedia , citesc că  astăzi populația  Terrei este  de 10 ori mai mare  decât acum 400 de ani...ce să mai alegi?

Tu cum zici? Ar fi încăput atâta lume pe Pământ?

Ar fi fost mult prea mare înghesuiala?

Să se fi mutat , deja, unii pe alte planete?//

să se revizuiască..

Iertată fie-mi  aparenta lipsa de modestie. 

Scriam , în urmă cu vreo lună, despre un experiment  în școla noastră, salutându-l .

http://incertitudini2008.blogspot.com/2012/02/scoala-altfel.html

Mi-ar plăcea să cred că abundența de cititori  ai respectivului post  are o menire pozitivă, adică sper ca profesorii  care îl citesc să nu fie în pană de idei, ci să facă schimb de opinii.

 Spun asta, pentru că , discutând  cu  mamele a  doi foști elevi, acum liceeni  la o șoală de renume din oraș,   din una în alta , absolut din întâmplare,  am ajuns la  momentul cu pricina- săptămâna  școlii altfel.

Deloc bucuroase, doamnele mi-au spus că în clasele fiilor lor,  clase de matematică/informatică, problema s-a rezolvat repede. Cum? simplu- elevii au adus încă de atunci câte 150 de lei- costul unei excursii, care înseamnă   patru din cele cinci zile.

Altfel, așa-i?

micile amănunte

 alcătuiesc , ca să zicem așa, frunzișul marilor evenimente, și ele  se pierd în depărtarea  răscoalelor istoriei. Victor Hugo.

Că va fi fost o glumă simpatică pentru niște zile geroase, că a vrut să ne dea un picuț de lucru, întorcându-ne cu gândul către logică, testul de ieri a stârnit discuții interesante, plăcute, chiar amuzante.

Am promis că aduc rezultatele.

Nu prea reușesc să stabilesc un clasament al rezolvitorilor, așa că îi felicit pe toți, cu aceeași mare plăcere!

Doamna profesoară de fizică, Elise, unicul sponsor al  acțiunii,  va face oficiile de gazdă generoasă!

matematică presupune logică?

Cum este organizată școala noastră , știe fiecare posesor de televizor. 
Despre școala irlandeză se poate citi aici-
Despre cum se promovează profesorii din Irlanda, iată un test.
Chiar dacă nu ești profesor, încerci?  în pauza de masă..
Succes!
p.s. dacă l-ai mai rezolvat, nu spune, te rog, ce și cum, dă-mi doar de știre!

cum se mai învață carte

 Zică cine  ce-a vrea să zică, mie îmi plac cei doi domni- Andrei Pleșu și Gabriel Liiceanu.
Îmi place să-i ascult .
Este ceva special în vorba lor, acea rafinată atitudine  , în care vorbele se aștern  fără pretenții, deși, fie vorba între noi, distanța între ei și alții,  care se dau mari cunoscători în toate și în nimic,  este uriașă. 
Nu m-am referit, Doamne, ferește, la persoane de pe aici. Vorbesc despre doamnele și domnii care cred că, fără ei, lumea  și-ar opri mersul.

Ascultându-i aseară pe cei doi filozofi- pentru cine nu știe, este vorba despre emisiunea lor , de pe TVR1, de la orele 18, când , deja, acumulasem destulă revoltă,  în urma unei discuții cu niște colegi- o învățătoare, un profesor de matematică și câțiva părinți de copii școlari-m-am convins  că nu doar eu   văd  cum,  zi de zi,   între  educație și competență,  se adâncește  rapid prăpastia.
Nimeni nu  vine cu  o soluție clară, bună, roditoare.  

Cu niște săptămâni în urmă, vorbeam despre mica mea prietenă, fiica unei unei cunoștințe apropiate, un ghemușor de fată, care,    la cei opt ani și șase luni,   este  elevă în clasa a II-a. 

Joi, bietul copil , de fapt, mai întâi , mama ei, ajunsese la capătul puterilor. Temele pentru a doua zi  erau-șase  probleme la matematică, patru erau , hai să spunem, acceptabile, a cincea solicita multă atenție-  pentru un adult zic .
Fetița, deja,  refuza -sau nu mai putea- să se concentreze.

 Luați , domniile voastre,  o foaie și un creion și  rezolvați  următoarea problemă-

”Dacă adaugi  la suma numerelor de două cifre egale, mai mici „ca„, mă rog, ar fi trebuit să se scrie „ decât„71,  parcă asta mai contează,   diferența dintre cel mai mare număr par  și cel mai mare număr de sute, cât vei obține?

Eu am dat soluția  posibilă, după mintea mea..

 Trebuie să fac niște observații, adică să explic de ce eram revoltată - în timp ce mă chinuiam să-i explic mamei punctul meu de vedere, ea primește un telefon , și încă unul și..tot așa, vreo patru în total. Primul  telefon venea  de la un tânăr  procuror,  părinte și el al unui băiețel din aceeași clasă. Tocmai  o sunase pe contabila, angajată la firma fratelui său. Doamna avea o soluție care se potrivea cu opinia mea  doar în parte.

O mămică , de meserie  educatoare,  solicitase ajutor de la  administratorul blocului, am scris bine- bloc, nu blog. Domnul a refuzat, pur și simplu- asta este școală, domle?//

 Nu știu ce alte intervenții se vor mai fi făcut de către părinții tuturor copiilor din respectiva clasă  pentru a se afla numărul cu pricina.  Și nici câte personaje din oraș/județ etc. se vor fi implicat în rezolvarea temei. A acestei teme, că mâine o să fie și mai și..
Nici domnul profesor cu care am discutat nu mi-a spus ceva sigur.
Zicea că  niște calcule cu numere naturale se fac , abia în clasa a V-a.

 Trebuie să adaug că   fetița,  prietena mea,  mai avea pentru ziua cu pricina  de conceput și de  realizat   și un  portofoliu la cunoștințe despre natură:

1. fișă cu programul zilnic de lucru
2.  fișă cu reguli de păstrare a curățeniei în locuință
3.  de alcătuit o compunere- Mătura și aspiratorul
4. de compus o poezie- ai n-ai talent, o faci, titlul- Tabla și buretele.// La radio aud că Nicoleta Luciu va avea tripleți. Mă întreb la ce vârstă îi va duce la școală. p.s. Discutăm despre învățământ, dar , vă rog, rezolvați și problema, vreau să văd ce și unde am greșit . Sau, dimpotrivă, să mă laud!

legea Educației

 a intrat în vigoare: învățământ obligatoriu de la 6 ani .
Dacă astăzi, un copil, care a trecut cu  doar câteva luni peste opt ani,   este în clasa a II-a.   În 2012, la această vârstă , un alt copil va fi , deja, în clasa a III-a, logic, nu? 
Bun. 
Iată cam ce are de rezolvat,  în acest  week-end, actualul elev , aflat în al doilea an  de școală.
Sâmbăta viitoare-toată lumea știe -se desfășoară canguru.
Pentru cine nu s-a familiarizat cu acest tip de competiție, este bine de știut că dintr-o clasă de 26 de elevi, participă  la concurs, cel puțin,  20 de copii, cu acordul   doamnei  învățătoare  . 
 20 de lei participarea.
Mai interesați de întrecere sunt, ca de obicei,  părinții, care au sarcini precise: trebuie să citească , mai întâi, cu mare atenție problemele date copiilor pentru acasă, să le înțeleagă, apoi să se străduiască să le rezolve, există și varianta- sună un prieten/vecin/coleg..se poate îndrăzni chiar și  la șef..când este vorba de ambiție, nimic nu mai contează. 
Dacă s-a obținut cel puțin un mod de a rezolva problema, în sfârșit, se ajunge la copil.
I se explică o dată, de două ori..
El zice că a înțeles.
Urma alege. . 
Pentru exemplificare, iată două probleme , pentru clasa a II-a.

I.
Trei lăzi cu cartofi cântăresc în total 61 de kg. Primele două lăzi cântăresc împreună 41 de kg, iar ultimele două lăzi  cântăresc împreună 43 de kg. 
Știind că o ladă cântărește  1 kg, aflați: 
a)     câte kg de cartofi se află în prima ladă.
b)     câte kg de cartofi se află în a doua ladă. 
c)      câte kg de cartofi  se află în ultima ladă. 
a doua problemă  
 Diana avea 5 baloane galbene și 4 baloane roșii. Jucându-se, 6  dintre ele  s-au spart. 
a) Câte baloane i-au rămas? 
b)   Câte baloane  i-au mai rămas din fiecare culoare?
 c) Indicați toate posibilitățile. 
Pentru a o lămuri, cumva, pe mama prietenei mele, fetița cu ochelari în ramă roz, la rezolvarea cerințelor b) și c),   eu am pornit de la a face presupuneri, deși, conform programei actuale, teoria probabilităților nu se studiază, încă, la actuala  clasa a II-a( opt ani)..nu se știe ce va fi  în 2012...

p.s. să fi greșit , cumva?