”Dacă mă privesc

prin prisma universului, ce sunt eu”?

Ludwig van Beethoven

Astă seară, Orchestra Filarmonicii Pitești, dirijor,elegantul Mihnea Ignat, concert/ maestru, Mădălin Sandu, solistă,Miruna Vidican - harpă, ne-a oferit un program pe cât de frumos, pe atât de înălțător:

*Ludwig van Beethoven - Uvertura la Egmont, op. 84

L. van Beethoven și drama destinului, o luminoasă lucrare despre dreptate și libertate națională, despre simplitate și onestitate.

Moartea martirului apare ca o victorie împotriva destinului!

*Gabriel Pierné , Piesă de concert pentru harpă și orchestră „ cel mai complet muzician francez din epoca târzie a romantismului de la începutul secolului al XX- lea.ce frumos se topește sunetul tânguios al harpei în tumultul orchestrei!

*Piotr Ilici Ceaikovski - Simfonia nr. 2, op. 17, Mica Rusie

Un concert frumos, ca însăși muzica lui Beethoven, căreia Ceaikovski”vindecătorul de suflete”, prin simfonie, această ”confesiune muzicală a sufletului„ a întruchipat marea profunzime a sufletului rusesc, pe care eu îl asociez cu versurile lui Esenin

„Cunosc acele locuri unde mă pot pricepe,

Le-am străbătut cu pasul învârtoşat de drum.

Acum mi-i dor de somnul nemărginitei stepe,

În ţara mea geroasă aş vrea să fiu acum.

Dar blânda clipocire s-a stins ca o văpaie,

În fum albastru toate sunt putrede poveşti.

Spun pace vouă, geamuri şi streşini vechi de paie,

Spun pace vouă, câmpuri şi case ţărăneşti.”

Solemnă, maiestuoasă, strălucitoare seară!

Felicitări artișilor instrumentiști care, prin muncă foarte serioasă, talent, dăruire și mult suflet, dau viață Orchestrei simfonice a Filarmonicii Pitești, dăruind publicului, săptămână de săptămână,prilej de bucurie!

Și de împlinire sufletească!❤️

Filarmonica în casă (nu prea ) nouă

 ”Se zice că Destinul stă-n mâna omenească...
Aştearnă-şi fiecare de vrea să s-odihnească...
Medaliile, însă, au vers, ca şi revers..”

Alexandru Macedonski, Destinul 

Cum a fost?  cum să fie? îmi mai vâjâie  un picuț capul, sper  să-mi treacă, oricum este mult mai bine decât  acum  două ore.
De ce?
Păi, iac-așa

Filarmonica Pitești  și-a  început stagiunea într-un spațiu situat între  ceea ce era  cândva și  ceea ce este acum: murmur de  voci, revederi, saluturi plăcute, eleganță  firească, blugi și sacouri, parfum de  toamnă care  încă trăiește  văratic, plete  și argint la tâmple- muzica nu  cunoaște granițe, nici nu ține seama  că la  concert unii  coboară din mașini luxoase, iar alții  vin și pleacă pe jos- episod  colorat  a   ceea ce se  cheamă realitate.

 A  x-a  stagiune a Filarmonicii Pitești, dirijor, maestrul  Gheorghe Costin, concert- maestru Mădălin  Sandu,

invitațí: Emil Vişenescu,clarinet, Ionuţ Roşca ,fagot.

 Într-o seară, când septembrie pleacă:

Ceaikovski, Strauss ,Beethoven!

  P.I. Ceaikovski - Uvertura-fantezie „Romeo și Julieta”,

 Richard Strauss - Duet concertino pentru clarinet, fagot, orchestră de coarde și harpă 

 L.v. Beethoven - Simfonia a V-a (a Destinului) în do minor.

 Clipa  ce  este, clipa  ce pleacă. 

Sală  (cam) improvizată, s-

au  străduit artiștii  să încapă  toate instrumentele pe o scenă  cocoțată  cu vreo  douăzeci de centimetri  deasupra  capetelor  spectatorilor,  mare grijă trebuie să fi avut domnii de la contrabas, i-am zărit așa, în treacăt, că  de pe rândul meu  am văzut doar părți din orchestră  și  umbre în locul fețelor.  Un  sunet  neobosit, ceva care trebuie să fi venit de la aerul condiționat sau de la centrala de încălzire, a  bâzâit tot timpul, ceea ce le-a determinat pe doamnele din jur să stea ca pe ghimpi până la prima pauză.
Mi-am impus să mă concentrez! 

Frumos, cald, răscolitor, așa cum bate  destinul la ușă, timp  și ritual, reliefuri  neobosite, curgătoare culori  fără trup, dulce  căldură, durere, mânie,  vedenii, avânt și noblețe, emoții și solemnitate,  punte de trecere între auz și imaginație!
Cam asta am simțit în  partea a doua a concertului.

  Mulțúmiri  sincere artiștilor instrumentiști  ai  Filarmonicii Pitești, care și-au adunat  talentul și  dăruirea pentru a aduce  bucurie în sufletele  celor  ce-și exprimă  recunoștința prin    căldura aplauzelor!
Mulțumiri  domnului Jean Dumitrașcu, pentru  că  a reușit  să adune , din nou, laolaltă, creatori și iubitori de  muzică adevărată, depășind  toate  neajunsurile  unei perioade  crâncene.
   

leac pentru suflet și minte

Dacă cineva ți-ar cere să spui câteva nume de compozitori celebri, cu siguranță, între ele l-ai cita pe Piotr Ilici Ceaikovski.
Dacă, însă, ți s-ar cere să numești un om de știință: chimist și medic, ajuns un împătimit al muzicii, poate n-ai ști că acela a fost tot un rus:Alexander Borodin.
După două diplome de prestigiu științific, s-a dovedit a fi și un mare compozitor, alergând între laborator și pian. Unul dintre profesorii săi îl certa că nu va putea vâna doi iepuri în același timp.S-a înșelat. 
Alexander Borodin a făcut-o, cu multă muncă, cu talent , cu patimă.
Poate că tocmai de aceea, timpul nu prea a avut răbdare cu el.
La doar 53 de ani, murea în timpul unui dans.... trăise și marea dragoste!

Concertul de astă seară?
Două ore splendide; eleganță, solemnitate, amplitudine, distincție blândețe, armonie, duioșie în atingeri suave, ca de catifea, șoapte și susur,invizibilă graniță între realitate și vis!

O prestație de excepție a Filarmonicii noastre, sub bagheta maestruluiTiberiu Oprea, concert-maestru, Mădălin Sandu , cu participarea strălucitei pianiste Andreea Butnaru, răsplătită de public cu multă căldură. 

Piotr Ilici Ceaikovski „Concertul nr. 2 pentru pian și orchestră„ -minunate solouri:`Mădălin  Sandu, vioară, Paul Oneci, violoncel.

Alexander Borodin„Simfonia nr.2 în si minor.„

Calde felicitări acestor oameni talentați, cu suflete mari, care fac din Filarmonica Pitesti un magic izvor de frumusețe!

Medalion Ceaikovski

 Datorită tonului ei maiestuos„ „Uvertura  solemnă 1812„,  este difuzată frecvent  drept fundal sonor  la jocurile de artificii în SUA, la 4 Iulie, când  se sărbătorește   Ziua Independenței Americii!

Atehnică fiind, mi se mai întâmplă, câteodată, să nu-mi reușească fotografiile. Chiar îmi pare rău, pentru că astă seară am vizionat un concert rar. Excepțional, nu doar pentru că a fost „`Medalion Ceaikovski`, minunat, pentru că viziunea dirijorală a maestrului Gheorghe Costin a fost una absolut fabuloasă.
Îi spuneam prietenei mele ,

profesoară de muzică , îndrăgostită de Ceaikovski , că dirijorului i se revarsă, parcă, muzica prin degete!
Și orchestra noastră, concert- maestru, Mădălin Sandu , cu fiecare concert, este mai profesionistă, mai implicată!
Niște oameni minunați!
Și o invitată, pe cât de talentată, pe atât de carismatică- Ioana Cristna Goicea, care a cântat pe o vioară ”Vincenzo Rugieri”(1720)

O seară în care s-au îngemănat nuanțe de la cele mai suave,”Poloneza, din ”Evgheni Oneghin„, Concert pentru vioară și orchestră,„Suita „Lacul lebedelor, op 20 a( Scena, Vals”) până la solemnitatea desăvârșită a reconstituirii prin muzică a atmosferei bătăliei de la Borodino.„Uvertura solemnă 1812„.
În urmă cu niște ani, am văzut magistralul complex moscovit, prin care rușii au omagiat victoria lor asupra armatei lui Napoleon! 
Astă seară, sunetele s-au adunat într-un poem al victoriei, prin topirea imnurilor francez și rus, prin salve de tun, clopote și esențe sonore speciale , reconstruind printr-o rafinată subtilitate muzicală triumful ființei naționale rusești!
Splendid concert!
Felicitări și mulțumiri din suflet ,Filarmonica Pitești!
Toată stima pentru adevărații artiști!

cei care mor

 pentru o cauză măreață nu eșuează niciodată”,
George Gordon Byron, „Manfred”,
poem de la care pornește Piotr Ilici Ceaikovski în compunerea Simfoniei omonime, op/58.( 1885/1886)
Ca să ajungi în sala cs unde se transmit concertele Filarmonicii, traversezi ”Piața Milea” și te încarci sufletește cu vibrațía luminii roșii mișcătoare a candelelor, pe care lumea argeșeană o dăruiește, ca semn al solidarizării tacite cu jertfa tinerilor de la Colectiv.

Sub bagheta maestrului Dorin Frandeș,

dirijor permanent al orchestrei simfonice din Arad, Filarmonica Pitești,avându-l ca solist, la violoncel, pe Răzvan Suma, un mare artist , pe care sala l-a ovaționat îndelung pentru implicarea profundă, plină de sensibilitate, astă seară, a oferit un concert în care s-au îngemănat toate acele trăsături umane prin care omul încearcă să-și depășească destinul.
Un concert solemn, despre destin și forță, un concert a cărui temă se întâmplă să fie în consonanță cu apăsătoarea stare românească din ultima săptămână..-
După o carieră juridică fugară, cum însuși mărturisea , pregătirea de jurist și munca în Ministerul Justiției „au făcut din mine un funcționar, și încă unul prost”,Piotr Ilici Ceaikovski a urmat înalte studii muzicale, opera lui devenind o sinteză între operele clasice occidentale și tradiția rusă.
Ce am văzut și am ascultat noi astă seară?
„Variațiuni pe o temă Rococo pentru violoncel și orchestră”, op. 33
Simfonia ”Manfred, op. 58
Muzică de foarte bună calitate, omul în lupta lui cu destinul, sinceritate și romantism, duioșie și tragism, expresivitate,tristețe solemnă, încleștare, speranțe, înălțări și căderi- omul în efemera lui trecere pământeană.
Felicitări și mulțumiri, Filarmonica Pitesti!

„Sărmane Beethoven,

„,pentru tine nu există fericire pe lumea asta.Numai pe tărâmul idealului, numai acolo îți vei găsi prieteni.Singurul izvor de fericire pentru tine este arta. O, Doamne, dă-mi putere să mă pot birui.„
Ludwig van Beethoven

O seară eveniment!
Într-o interpretare extraordinară a Orchestrei Filarmonicii noastre, sub bagheta maestrului Tiberius Oprea, muzician recunoscut, prim-dirijor al Filarmonicii Pitești, co-fondator al acestei instituții în 2007, director artistic până în 2010, invitat al multor instituții muzicale din țară cu lucrări de excepție, astă seară s-a deschis noua stagiune.
Am ascultat două lucrări speciale, purtând semnătura a doi compozitori celebri:
„Concertul nr.4, pentru pian și orchestră„, de Ludwig van Beethoven,compus în 1805/1806, orchestrat pentru flaut, două oboaie, două clarinete, doi fagoți, doi corni, două trompete, timpane și coarde.
Profund, magistral, unic!
Pianul s-a integrat perfect în arhitectura orchestrei prin extraordinara  creație a maestrului Viniciu Moroianu, despre care, în 1998,celebrul Valentin Gheorghiu spunea:„În generațía lui este poate chiar primul.Îi întrevăd un viitor strălucit în arta pianistică.”
Întâiul recital la 10 ani, laureat a două concursuri internaționale, Paris 1979, București 1991, peste 850 de apariții scenice, recitaluri în mari metropole europene, profesor la Universitatea de Muzică din București, doctor în muzică, din 2005.
Vibrant lirism, blând ca însăși mângâierea, înfruntări dramatice, Orfeu îmblânzind Infernul, vigoare și încleștare, pentru ca finalul, Rondo.Vivace să aducă tonalități de încântare, seninătate-omul aflat într-o armonie deplină, cu sine, cu Universul!

În partea a doua a concertului, orchestra a interpretat„,Simfonia nr.5 în mi minor,op 64, de Piotr Ceaikovski.”Nu pot să scriu muzică cu dragoste și cu entuziasm pentru niciun fel de subiect, oricât ar fi el de interesant și spectaculos, dacă personajele nu-mi câștigă simpatia, dacă nu-mi este milă de ele, așa cum iubesc și compătimesc oamenii adevărați„.
Bogăție de teme muzicale, elegantă simplitate în construcții rotunde, renunțare la spaime. Destinul își face simțită prezența în sunete de clarinet, dublate de instrumentele cu coarde, a căror rezultantă este exprimarea unui spirit tragic.
Final maiestuos!
O seară frumoasă ca însăși muzica!
Felicitări tuturor celor care, prin muncă foarte serioasă, talent, dăruire și mult suflet, dau viață Orchestrei simfonice a Filarmonicii Pitești, dăruind publicului meloman piteștean, săptămână de săptămână, motive de mare bucurie!

rătăciri în vreme

Cândva, prin ochii ei  zburau vise, și vorbe, și gânduri. Înaltă, frumoasă și caldă, deschidea uși pentru toți musafirii.

De la o vreme, ei au plecat care încotro. Spera să-i mai vadă, fie asa, din când în când. Zile și nopți fără număr i-a tot așteptat.

Nimeni nu-i calcă pragul.

A obosit. 
Tristă, și-a închis, unul după altul, obloanele încărcate de dor.
Ochi stinși în orbite adânci.
Casă de vânzare...
Nimeni n-o vrea.
Cum ar putea concura ea, cenușăreasa, cu hotelurile moderne, luxoase, fără somn- furnicare aprinse, întrecând în sunet și vocea pădurii și rostogolirea valurilor vecinului, bătrân și el, Oltul?
A

pierdut măsura timpului. S-a închis în propria-i tristețe.
Ca-ntr-o carapace. Nu vede, nu aude.
Plânge.

Fără lacrimi.
În parc, spălat de ploi, potopit de arșiță, Ceaikovski ascultă ornicul în mereu curgătoarea lui rotire. Muzică fără solfegii. 
Undeva, într-o sală din lume, în fiecare minut, se aude o lucrare a nemuritorului artist "Ah, muzica asta! "

Statui, case vechi, râuri, locuri și drumuri povestesc în  grai fără vorbe.
Ieri și astăzi în același loc.
În mers diferit.//

un oraș

 ca multe altele din țara asta. 

Îi aparțin de niște ani buni.  Într-un fel, și el îmi aparține,  nu  chiar mereu.

   Ne armonizăm frumos în serile de joi.

Știi cum este?  un colț de lume se rupe de agitația deseori stupidă, agresivă,  a realității, pleacă de acasă ,  se uită, poate ca și mine la zborul  fără teamă al porumbeilor din Piața Milea, ascultă zarva  ciorilor care către asfințit se adună  în  copacii de lângă Biserica Sfântul Gheorghe..oamenii despre care vorbesc  se fac că nu- i mai  observă  pe   maidanezii  toropiți de căldură, strecurându-se  molatici printre   pantofi cu toc,  pantaloni cu dungă impecabilă,  rochii ușoare, pentru a ajunge la  concert.

 Cum a fost aseară?

Chiar vrei să afli? Dacă -ți spun că a fost superb, o să zici că exagerez.

 Treaba ta! Poți să crezi ce vrei, dar, închide ochii pentru o clipă, îmaginează-ți- o scenă mare, că este mare scena din cs, o scenă pe care s-au așezat într-o ordine perfectă  mai mult  de  200 ( două sute)  de artiști.

Corul simfonic Cluster Chorus Vox  Armonica Pitești, D.G.Kiriac Pitești, Ion Ionescu Topoloveni,Orfeu Curtea de Argeș, Liceul de Artă Pitești, Școala Populară de Artă Pitești- bărbați și femei, neplătiți, oameni care iubesc muzica,  oameni cărora nu le este indiferentă partea nevăzută a vieții.

Ei și  orchestra Filarmonicii!
Solist-Roman Manoleanu, pian.

 Doamnele și-au pus cele mai elegante rochii negre , dantelă, voal,  pantofi înalți, coafuri degajate, domnii   poartă papioane..

Armonie, alb și negru , un dirijor-Tiberiu Oprea, care arde, un regizor –dirijor coordonator , de zile mari-Silviu Manolescu.

Și publicul- sensibil, cald, cât să nu  înfierbânte și mai mult  atmosfera.

W. A. Mozart-Concertul pentru pian nr. 21 în Do major, andante  este partea care  îmi place mult de tot, apoi- Verdi, Corul  fierarilor, din Trubadurul, P.I. Ceaikovski- Canțonetă napolitană din Lacul lebedelor, ,F. Mendelssohn, Nocturnă din Visul unei nopți de  vară, K.M. Weber, Corul  vânătorilor,  der Freischutz, G.Verdi, Marșul triumfal  din Aida, G.Bizet, Selecțiuni simfonice din Carmen, G.Verdi, Va pensiero, din Nabuco.

Cum a fost? 

 O explozie de bucurie pe care eu, cel puțin, am trăit-o fără rețineri, am fredonat -  câteva piese îmi sunt foarte dragi și cunoscute,  le știu din anii de liceu, am  trăit  total  starea de  vis  pe care  sunetele țí-o pot picura  direct în suflet.

Dirijorul  ne-a încurajat,  lumea a fost relaxată,destinsă,  bucuroasă,  vacanța începe  pe adieri  absolut  extraordinare.

Realitatea poate fi trasă pe sfoară.

Trebuie doar să vrei!

Într-o lume nebună, artistul, rău  plătit, foarte rău, mai sărac poate decât  ieri, mai nesigur decât a fost vreodată, își pune sufletul pe tava  uriașă, care suntem noi.

Oamenii sunt  dornici să  simtă  că , încă, există frumusețe.

   are fericirea  legătură ce muzica?