eternități de-o clipă

In cămăruta mea, lampa cu picior înalt răspândea o lumină gălbuie.
Seară de seară, înainte de a aprinde fitilul,   ștergeam  sticla subțire ca foaia de  ceapă,  atent, cu o  cârpă moale, cum mă învățase mama. Doar așa , lumina era mai puternică, mai limpede..
Îmi făceam lectiile.  Eram in clasa a VI-a,  geometria nu era deloc simplă. Împărțeam gloria clasei cu un coleg. Manualul era subțirel , foi aspre , după teorie, o aplicație- două, cu exemple și multe exerciții. La sfârșitul fiecărui capitol,  se înșirau, cuminți,  rezultatele.
În seara aceea , toate erau de-a-ndoaselea,  pagini întregi- desene, calcule- nimic nu se potrivea. Dintr-odată , nu știu cum,  brusc, mintea mi s-a luminat, am dus dintr-un punct o perpendiculară și creionul  a luat-o la fugă   pe maculatorul meu foșnitor. Aș vrea să nu greșesc nimic din ceea ce-mi amintesc-Inălțimea, într-un triunghi dreptunghic, este medie geometrică, adica proporțională ,intre segmentele determinate de ea pe ipotenuză!
În  cea mai  mare viteza, am lucrat toate exercitiile, nu doar  tema dată .
Eram cel mai fericit copil!
În clasa a XI-a, purtam , obligatoriu, la școală, un sarafan bleumarin , cămașă din bumbac, băiețească, cu mânecă lungă, bleu spălăcit. Într-o sâmbătă- eram elevă internistă-  tata mi-a adus , printre alte lucrușoare, o curelușă albă, de plastic, cu dungi subțiri roșii și albastre.
A fost sărbătoare! Mi-am personalizat uniforma! Mare îndrăzneală!
Locuiam tustrei in Hotelul Venetian-eu și băieții mei. Cel mare își susținea admiterea la Universitate. Examenele, trei la număr, analiză matematică, limba română, filozofie,  se susțineau la Leu. Cel mic terminase clasa a treia. Drumul nostru cu metroul în fiecare dimineața, plimbările  cu fiul cel mic in Grădina Botanică,  să mai scăpăm de emoții, în timp ce fratele lui era în focuri, înghesuiala în fața listelor,  rezultatul care ne-a umplut sufletele de bucurie,  au fost momente pe care nimic , niciodată,  nu le poate înlocui . Nimic nu mai conta!
Au trecut anii.
Am învățat să văd fericirea în fel și chip: într-un apus de soare, în primii fulgi de zăpadă, în momentul în care un fost elev , după mai mulți sau mai puțini ani, recunoscându-mă , îmi spune: Sărut mâna, doamna profesoară!, într-o coafură frumoasă , în lumina din ochii elevilor, când le place lectia , într-un pâlc de maci , în clipocitul ploii, în colindele copiilor, în Lumina Învierii, în lectura unei cărți bune, în florile care mi se oferă, în somnul liniștit, în reîntalnirea cu foști colegi de școală, în jocul "de-a baba oarba" cu nepoțeii, într-o scrisoare sinceră.Am văzut locuri deosebite: Volga, noaptea , din avion , când luminile hidrocentralelor concurau cu puzderia de stele, pe care aveam senzația că le-aș putea culege,  Fontana di Trevi, sub strălucirea lunii , Louvrul, castelele de pe Loire, Notre -Dame,Versailles,Vatican, Olimpul, Acropole, Likavito, Santorini, Prado, British Museum,Madame Tussauds, The Royal Opera, pădurile vieneze, Vezuviul, Neapoli, Capri, casele lui Gaudi, morile lui Don Quijote, Coasta de Azur, Cabo da Roca,Sintra, Alhambra, Fatima, am cules pietricele de pe țărmul Mediteranei și al Atlanticului, am simțit drama locuitorilor Pompeiului,   dar și victoria lui Vasco Da gama, am ascultat Fado la ea acasă, am urcat cărări spre mănăstirile Moldovei și Maramureșului..  
Fericire?Da. Se poate spune și așa.
p.s.cum și când se simte fericirea?