cu sacoșa

Cu niște ani în urmă- copiii erau mici pe atunci- într-o vacanță la Mamaia, am cunoscut o familie. 
Ne-am împrietenit, ei nu aveau copii, doamna era arhitect, domnul  medic, a demonstrat că este și scafandru, ajutând, fără succes, din nefericire, un alt cuplu să caute o verighetă, înghițită de valuri.
Veneau  de undeva, de prin Ardeal.

La plecare, ne-au mărturisit  cum îi recunoșteau ei pe cei veniți din sud, mai precis din Pitești.
 Ei bine, semnele  de recunoaștere erau sacoșele.
 Se făceau în acea vreme, la Combinatul Petrochimic-  clădirile există, se văd de pe autostradă, nu știu cât și ce se mai produce,  se făceau , așadar, printre altele, niște sacoșe  durabile, rezistente, colorate frumos. Verzi,galbene, roz, roșii, albastre. Cu  linii sau cu  diverse  desene discrete.
Atunci, parcă m-am sfiit, aveam și noi o asemenea sacoșă..

Am rămas cu un fel de gust amar.
 Mă uitam adesea , pe stradă, da, aproape fiecare trecător avea o sacoșă colorată. 
Dublă.
 Să reziste la încărcătura  pe care omul o îndesa , când îi venea rândul  la rație..cine nu știe ce înseamnă rație este bine să nu afle  niciodată..

Au trecut anii.

 Tot  călătorind cu trenul către capitală, am văzut, prin gări, urcând, înaintea călătorului,sacoșa.
Mare, pestriță. 
De rafie.
Cei mai mulți dintre posesori sunt părinți iubitori, care duc pachete copiilor lor, studenți, în capitală.Nu sunt chiar sigură că tinerii  sunt mândri de ambalaj, dar , vezi, scopul scuză mijloacele, vorba cuiva.

Aceste sacoșe nu sunt  total inestetice, dar nu-mi plac-  aduc cu ele amintirea unor vremuri, când înghesuiala și pumnii  în coaste făceau parte din  firescul zilei.

 Astăzi am citit că  staruri de la Hollywood  cumpără  umflatele sacoșe de rafie cu bani grei..

 Ce lume!