Ne-am împrietenit, ei nu aveau copii, doamna era arhitect, domnul medic, a demonstrat că este și scafandru, ajutând, fără succes, din nefericire, un alt cuplu să caute o verighetă, înghițită de valuri.
Veneau de undeva, de prin Ardeal.
Ei bine, semnele de recunoaștere erau sacoșele.
Se făceau în acea vreme, la Combinatul Petrochimic- clădirile există, se văd de pe autostradă, nu știu cât și ce se mai produce, se făceau , așadar, printre altele, niște sacoșe durabile, rezistente, colorate frumos. Verzi,galbene, roz, roșii, albastre. Cu linii sau cu diverse desene discrete.
Atunci, parcă m-am sfiit, aveam și noi o asemenea sacoșă..
Mă uitam adesea , pe stradă, da, aproape fiecare trecător avea o sacoșă colorată.
Dublă.
Să reziste la încărcătura pe care omul o îndesa , când îi venea rândul la rație..cine nu știe ce înseamnă rație este bine să nu afle niciodată..
Mare, pestriță.
De rafie.
Cei mai mulți dintre posesori sunt părinți iubitori, care duc pachete copiilor lor, studenți, în capitală.Nu sunt chiar sigură că tinerii sunt mândri de ambalaj, dar , vezi, scopul scuză mijloacele, vorba cuiva.
Aceste sacoșe nu sunt total inestetice,
dar nu-mi plac- aduc cu ele amintirea unor vremuri, când înghesuiala și
pumnii în coaste făceau parte din firescul zilei.
Astăzi am citit că staruri de la Hollywood cumpără umflatele sacoșe de rafie cu bani grei..
Ce lume!
