Să trăim sănătoși marea bucurie a primei zile din 2026, la Viena!
Muzica face parte din natura umană.💖
Acest concert este ca o declarație de dragoste pentru omenire.
Magnific!💖
Se afișează postările cu eticheta speranță. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta speranță. Afișați toate postările
joi, 1 ianuarie 2026
Pentru speranță și Pace!
joi, 13 martie 2025
în V
Unduitoare unghiuri vestind speranța.
Dansuri pe cer în puncte mișcătoare.
În stoluri.
Exclud singurătatea.
Și mersul în doi...
Drumuri lungi, mereu către zări însorite.
Neobosite. rotiri spre țărmuri albe.
Mereu în căutarea soarelui.
În cântec șoptit.
Ne învață de fiecare dată lecția despre fericire.
E vremea când se-ntorc cocorii!
marți, 24 martie 2020
lecția speranței
Sau despre a învăța să extragi din tot nădejdea!
Deunăzi, pomii își deschiseseră podoabă parfumată, în ciripit de păsărele.
Ce râsete, ce veselie!
În intimă delicatețe.
Brusc, doar el știe din ce motive- poate că știm și noi , și o recunoaștem doar în rugăciune-Cerul a plâns rece și prelung , a scuturat flori de zarzăr și de cais, a croit din alb răcoroasă serbare de fulgi.
Înghețat, visul lui martie, cu miei și miresme, s-a topit firav în risipă de nea.
Suntem atât de fragili sub imensa cupolă când albastră, când albă sau gri...
Deunăzi, pomii își deschiseseră podoabă parfumată, în ciripit de păsărele.Ce râsete, ce veselie!
În intimă delicatețe.
Brusc, doar el știe din ce motive- poate că știm și noi , și o recunoaștem doar în rugăciune-Cerul a plâns rece și prelung , a scuturat flori de zarzăr și de cais, a croit din alb răcoroasă serbare de fulgi.
Înghețat, visul lui martie, cu miei și miresme, s-a topit firav în risipă de nea.
Suntem atât de fragili sub imensa cupolă când albastră, când albă sau gri...
Rămânem prizonieri temporari, nimeni nu știe cât, retrași în odăile noatre, cu speranța că albul e bine.
luni, 14 noiembrie 2016
ca un surâs la poarta Lumii
Superbă dimineață de noiembrie, când din oceanul de albastru soarele și-a ridicat o pleoapă străvezie, dăruindu-se, parcă, trup și suflet celor care încă mai tânjeau după fuga verii!
Și dacă nu te-ai dezmeticit încă, află ( mi-a reamintit și mie cineva) că poți să faci, cum s-ar zice, o călătorie pe dinăuntru, în timp ce-ți pregătești cafeaua, adică să te bucuri de niște imagini superbe- tablourile lui Claude Monet, că astăzi este ziua lui.
Nu-ți rămâne decât să dai un clik și ...https://www.youtube.com/wat
Și mai este ceva frumos de tot cu ziua de astăzi, mai precis diseară, dacă n-ai aflat încă :un fenomen astronomic magnific, când Luna se va afla la cea mai apropiată distanță de Pământ(ceva similar s-ar mai fi petrecut în ianuarie 1948)
Specialiștii spun că Selena, ce frumos sună, satelitul natural al Pământului, va apărea cu o dimensiune cu 14% mai crescută şi va fi mai strălucitoare cu 30% faţă de normal. Acest eveniment va mai avea loc pe data de 24 noiembrie 2034.
Și dacă nu mă crezi că ador luna, uite, vezi aici:
Ce și cât ne aparține din lumea asta, nu putem afla, ce putem afla, în orice clipă, este, cred, că putem bate, cu speranță, la ușa ei.
Sau că putem privi cu ochii minții și ai sufletului dincolo de noi!
joi, 21 iunie 2012
cât contează
pentru noi să contăm cât de cât în viața altora?
Hari19 iunie 2012, 15:57
De
obicei, încheiați un post cu o înterbare. De data aceasta, nu. De
aceea, îndrăznesc eu să întreb: cât contează pentru noi să contăm cât de
cât în viața altora?
Pline,
obișnuite, lungi, vesele, plictisite,
albe , negre sau gri, zilele
curg.Uneori, în mers de pisică agilă, se furișează ca și cum n-ar fi fost. Seara le șterge trecerea. Se întâmplă. Nu de fiecare dată.
Sunt zile, care sapă adânc, atât de
adânc, că simți cum te cuprinde spaima, te zbați, cauți,
strigi.
Te aude cineva.
Sau nu te aude nimeni.
Vreau să
cred că nu sunt superstițioasă. Vreau.
Nu știu cât reușesc.//
De un an și mai
bine, citesc cu mare, mare plăcere
răvașele păstrate într-o tolbă de jurnalist militar.
Un talent incontestabil.
Un talent incontestabil.
Nu prea cochetez eu cu iambii. Nici cu troheii, cu toate astea, poemele
din tolba fermecată mă pun la treabă și, așa, mă străduiesc, să leg și eu vremelnic, în modeste rime, vorbele.
Deunăzi, în trecere,
am lăsat câteva rânduri, inofensive, mi-am zis în gând.
Un anonim- mari curajoși sunt
anonimii- misogin cum îl identifică un domn și bine face- și-a revărsat într-o
clipă toate nemulțumirile de nerecunoscut talent, într-o adunătură de
gânduri cum doar în filmele de
groază afli.
Într-un monolog frustrant, cu aluzii deloc măgulitoare, dacă este să le raportez la presupusa experiență
de viață a respectivului personaj,
care vrea să înjghebeze un fel de comic absurd, a făcut țăndări un echilibru pe care doar înțelepții îl pot construi.
Sigur că m-a
afectat întâmplarea, mai ales că, vorba gazdei, nu prea înțelegeam de ce
tocmai mie să mi se întâmple. Și de ce.
Ziua risca să
se încheie în lacrimi..
Undeva, pe un alt blog, o bună prietenă striga după
ajutor.
Vezi tu cum
este viața asta croită- în timp ce unii își fac de lucru, dând cu pietre în ferestre deschise către lumină, undeva, un suflețel cât o mlădiță
se zbate să-și păstreze dreptul la viață.//
Câteva rânduri, niște explicații pline de
bunătate și de înțelegere, schimb de mesaje între trei mame și bunici, care nu s-au văzut niciodată, dar
pe care șansa asta numită blogosferă le-a
unit întâmplător sau nu..și
medicamentul dătător de speranță a
plecat din Franța către pătuțul unde nepoțelul Aurei așteaptă dreptul la
dimineți însorite și seri cu basme
albastre.//
... am reusit sa-i
înduiosez pe farmacisti, dupa ce-au telefonat medicului nostru de
familie, care le-a confirmat ca-i O.K. "daca-i pentru România..." Apoi,
am "fugit" la posta înainte de închidere, acum juma' de ora si le-am
expediat cele doua cutii de diméthasone par-avion-prioritar-recomandat
Sper sa le parvina cât de rapid posibil si sa-i fie util copilasului... et voilà!//
|  | |||
sâmbătă, 7 aprilie 2012
nicio pasăre nu are zbor prea înalt,
Așez cărți, mai pun ordine printre hârtii. Nu pot trece repede peste titluri. Uite ceva care, nu știu dacă astăzi le mai transmite copiilor vreun fior. În fața cerului, mai sus decât brazii cei mai înalți, vulturii pluteau neobosit, scăldându-și aripile în lumină..La vulturi, nuvela lui Gala Galaction.
Și dacă, să presupunem că nu-ți spune nimic textul de mai sus, nu se poate să nu-i fi zărit, printre vălătucii albi , ocolul larg, de acrobat fără teamă.
Stăpân peste întinderile albastre!//
Trăiește mult. Chiar 70 de ani.
Își construiește lăcașuri pe cele mai înalte culmi ale Anzilor. Secretul? o enzimă produsă de fulgii care îl protejează de toate calamitățile.
Viața îi este un lung șir de încercări. La 40 de ani, tocit, ciocul se încovoaie și nu-l mai ajută să-și sfâșie prada. Nici unghiile nu-i mai sunt de prea mare folos, le-a tocit lupta.
Obosite de atâta zbor, apăsate de de povara vieții dușmănoase, aripile se strâng neputincioase.
Enzima obosește și ea. Nu-i mai furnizează energie.
Și-a pierdut semeția.
Ce-i rămâne de făcut?
Vulturul are de ales-
Să piară
sau
Să renască..dureros drum, 150 de zile.
Și șansa de a găsi undeva, sus de tot, într-o stâncă, o spărtură, o casă.
Doar el știe cum , își adună speranța.
Fără să scoată vreun sunet, lovește, fără milă, ciocul de cremene. Necontenit.
Nu mai rămâne nimic.
În casa lui de piatră, așteaptă.
Așteaptă să-i crească ciocul.
Își smulge, una, câte una, unghiile bolnave.
Vine apoi rândul penelor. Le spulberă fără oprire.
Zilele trec.
Azi o pană, mâine alta, până când, într-o zi, tot corpul i se îmbracă frumos.
Au trecut 5 luni.
Este gata de zbor.
Pentru încă 30 de ani.//
Dacă acceptăm povestea ca fiind o fabulă, s-ar impune o morală.
Care ar fi aceea?
(sursa imaginii- email
vineri, 10 iunie 2011
viața în procente
Fusesem invitată să scriu despre parfumul rozelor. Am încercat, voiam să compun chiar un poem. Cuvintele mi s-au oprit în gât, intuiam , în mare, ce se petrece în viața lui Alm, apoi, am descoperit scrisoarea ei. Știu că la sfârșit de săptămână fiecare vrea să audă lucruri frumoase, citiți rândurile următoare. Nu veți regreta!
Viața nu are doar parfum de roze!
Din când în când, trebuie să mai încetinim fuga noastră , să-i mai ascutăm pe cei de lângă noi, doar așa învățăm să prețuim fiecare clipă..
Rupeți din timpul vostru un moment, sunt atâtea de învățat!//Un trandafir mamei!! Și un stol de porumbei jucăuși, la fereastra Theodorei !!//
Când timpul se măsoară în așteptare , lacrimi , speranțe și chimioterapie Incerc un lucru care poate este putin greu acum .
Sa povestesc pas cu pas , experienta de viata prin care trecem acum .
Se intampla acum mai bine de un deceniu , asa dupa cum am mai amintit uneori , sa fac cunostinta cu acea boala a carui nume doar la pronntare produce fiori de spaima .
A fost greu atunci , complicatiile operatie survenite intr-un spital romanesc , au fost asa dupa cum spune Murphy direct proportionale cu gradul de inrudire cu un medic . Si cum se intampla sa am in comun cu un medic , o mare parte din AND si uterul mamei ,….
Atunci am decis pentru mine , sa vreau sa traiesc , de dragul vietii , de dragul unui posibil viitor frumos . //
Acum boala a lovit iarasi , de data asta cu mult mai greu de trecut . Poate pentru unii ar parea putin ciudat sa tin un astfel de jurnal . In Romania au mai facut-o poate unii , din nevoia de acomunica celor ce faceau donatii , evolutia celui in cauza . Eu nu am un astfel de motiv , Theodora promeste cel mai bun tratament si prioritate la RMN sau Computer Tomograf , fara spaga , fara bani , fara relatii . Scriu pentru ca ma ajuta sa descarc o parte din durere , sa o ajut sa apuce pe un fagas constructiv pentru noi si pentru altii daca se poate .
Scriu , si in speranta ca poate acest jurnal greu de scris in realitate , ajunge sub ochii cuiva care incepe sau parcurge acest drum greu . Nici nu stiu cu ce sa incep . Am nevoie sa depasesc teama ca ma veti crede poate usor ….pe o parte fiindca scriu cu o oarecare usurinta despre lucruri grele . Dar va spun sigur ca sunt perfect constienta de cea ce se intampla , nu ma droghez cu antidepresive , nu-mi fac sperante false , nu cau sa ma agt de surrogate , sic ea ce e mai greu iau in calcul ca se poate chiar si ….ca boala sa invinga . Dar nu zabovesc prea mult asupra unor ganduri sumbre pentru viitor , nu fac scheme si nu regizez ce s-ar putea intampla . Toata energia care o am azi trebuie s-o canalizez pentru ziua de azi . Este destul cat avem . Sunt parti ale zile in care Theodora se simte mai bine , si sunt altele in care nu ii merge atat de bine . Invat sa nu ma afecteze emotional nici unele din acestea , pentru ca sa putem merge mai departe .
Dar sa incepem cu inceputul . Este de stiut ca bolile cumplite cum sunt si tumorile maligne , debuteaza incet si fara semnale de alarma evidente , mai ales in cazul unui copil . Acum daca ma gandesc bine , parca am vazut-o in ultimiul timp mai obosita uneori ..
S-a intamplat (dar nicidecum la voia intamplarii ) ca joi seara (3 iunie ) Theodora a vrut sa mearga sa faca baloane in balcon si alergand pe hol cu tubul pentru baloane intr-o mana si in cealalta mana cu capacul , s-a impiedicat de coltul covorului si a cazut direct pe burta pentruca a ferit mainile ca sa nu verse lichidul de facut baloane . Lovitura a fost puternica . mai puternica decta am crezut noi . Ne-a auzit ca vorbim de mers la spital si cum nu vroia asta nici in ruptul capului , a aratat ca se simte mai bine . Vineri insa m-am ingrijorat ca nu putea merge si era foarte palida la fata . Dupa multe explicatii si discutii , ne-am urnit spre spital candva dupaamiaza.
Fiind déjà sfarsit de saptamana , am mers in ambulatoriu si acolo un vajnic doctor pediatru pe care il cauta moartea acsa si el umbla prin spital (vedeti ca se intampla si la cae mai mari , eram in cel mai splendid spital privat , confessional , catholic ) dupa cea aapsat-o pe burtica pana saraca isi dadea duhul de durere , a conchis ca toata povestea cu durerea ei foarte seroasa si fata ca de mort este de la faptul ca are intestinal plin si e constipata. Asa ca i-a facut o clisma si dupa ce a fost la toaleta a trimis-o acasa . Fara nici un fel de alta analiza . S-a simtit un pic mai bine si a dormit pan ape la 4 cand ne-a trezit ca ii este iarasi rau . De data asta m-am speriat si am stiut ca trebuie sa luam calea spitalului . Burtica ei era tare la palpare , pulsul era marit , era letargica si nu se putea misca deloc . De data asta am dat de un doctor cel putin macar sincer cu el insusi , si care a si-a dat seama ca nu-I de competenmta lui si i-a semnat imediat internarea . Am ajuns pe sectie . Ne-au intampinat tot felul de fete zambitoare . Pediatria din acel spital are doua compartimente Insula Comorilor unde am fost noi , si Arca lui Noe . Are 10 saloane , cu unul sau doua paturi . As vrea sa povestesc putin despre mentalitatea de aici din spitale . Nu in idea de a spune ca vedeti ce bine este fata de Romania . Poate doar din durerea si marea intrebare , Noi de ce nu putem ? vedeti , am auzit intodeauna motivul ca la noi salariile sunt mici si personalul nu e motivat . Dar sa stiti ca aici in sanatate , personalul mediu are cele mai mici salarii din societate . Fata de cerintele si calitatea vietii de aici , care impune un anumit nivel de trai , salariile surorilor medicale sunt chiar jalnice . Deci cade din start aceasta motivatie . Ca sa fi sora medicala aici (pentru ca nu exista scoli de asistente toate fac aceeasi scoala dupa care se perfectioneaza pe parcurs sau raman unde le-a lasat scoala) este foarte greu . Ea trebuie sa spele bolnavul care sta la pat , sa-l duca la toaleta , sa-I curete urechile cu bête , sa-I schimbe perfuzia . Noaptea din ora in ora vin si controleaza tensiunea , si febra , la toti . Pe noapte este sunt doua la 10 saloane , ziua sunt trei . Si medicii aici ault protocol . De exemplu , Theodorei i-a pus cateter pentru perfuzie sau i-a luat sangge pentru analiza , numai medicul pediatru . Asistenta ii d ace are nevoie pentru asta . Iar cei care sunt pediatrii , stiu bine pentru ce au ales asta . Inca nu am intalnit o fata acra , sau neghiobie in a se raporta la un copil . Theodora i-a omorat pe fiecare pe rand cu intrebarile , dar cu multa rabdare si atentie ii se raspundea la toate . Un lucru minor dar demn de remarcat . nu am auzit expresii de genul Pacientul din camera 7 sau bonlavul…sau copilul . Fiecaruia I se invata numele imediat (numele mic) si nunumai odata i-am auzit vorbind intre ei , folosind numele ei . Niciodata nu li se vede pe fata oboseala sau problemele personale . In schimb abunda de laude si aprecieri pentru cel mai mic effort al copilului . Nu va mai spun ca exita o bucatarie ca cea de acasa , unde poti folosi frigiderul si toate aparatele . Unde exista la orice ora vrei sa faci un ceai , o cafea , chestii pe langa : miere , zahar brun. biscuiti , pesmeti , nuttela, gem , etc .Aceasta a fost asa spus intr-o cam lunga paranteza .
Odata ajunsi acolo , au inceput tot felel de nanalize si in special ecografie . Dupa vreo doua sedinte , au decis ca Theodora va fi mutate la Clinica Universitara pe mana a doi medici chirurgic pediatric , cei mai buni din Freiburg . Am plecat de acolo , A venit o ambulanta si ne-a dus .Acum s-ar spune ca cei de la pediatrie sunt formati sa lucreze cu copiii , dar cei de pe ambulanta? Atat de draguti au fost , Au intrebat-o tot felul , i.au ridicat targa la cap atat cat a vrut , i-au dat un ursulet …..
Cei de la pediatrie si-au luat larevedere de la ea cu lacrimi in ochi de parca r fi fost rudele noastre . Bine acum inteleg mai mult de ce erau asa sfasiati , dar altii nu ar fi fost . Theodora i-a cucerit la randul ei cu stoicismul cu care a indurat intepaturile pentru analize si perfuzie . Presimteam ca ceva nu e in regula , se plangeau ca hemoglobin ei scade incontinuu, se pnnea problema ca sangereaza undeva din rinichi sau de langa .
In spitalul universitar care este de stat parea ca nu sunt conditii chiar atat de stralucite . Nu mai erau 4 meniuri la alegere pentru care sa optezi , dar parca cine venise acolo sa manance . Ne-am obisnuit repede iar testele si analizele curgeau garla. Nu prea am avut timp sa rasuflu , si tot mai mult se instala simtamantul ca este vorba despre ceva complicat . Profesorul care s-a ocupat de cazul ei la Pediatrie , lucrase cativa ani in Oncologie si de la prima ecografie , a stiut ca cea ce a vazut langa rinichiul stang al Theodorei este o tumora agresiva, maligna , foarte des intalnita la copii. Am fost coplesita si in acelasi timp am avut siguranta ca suntem pe maini bune , cand am vazut ca se straduia din rasputeri sa-si tina lacrimile la locul lor . Oamenii astia si-au ales bine profesia . Sunt sigura! A venit peste weekend ca sa vada cum ii merge , ingrijorarea lui era mare pentruca tumora cantinua sa sanfereze iar t,Theodora pierdea eritrocitele de la o ora la alta si se punea problema transfuziei de sange . In Romania cand auzim de asta se face pielea gaina . Aici sunt sincere si iti arata statisticile cazurilor de infectare cu HIV sau Hepatita , si sunt de 1 la 3.000.000 de oameni . Am realizat ca asta este cea mai buna cale ca Theodora sa traiasca . El ne-a spus ca a incercat din rasputeri sa prinda un loc la RMN pentru ea , dar a reusit abia pentru ziua de luni , cea ce era déjà tarziu pentru sangerarea ei . Nu s-au repezit sa o opereze explicand ca ar foarte periculos pentru eventual existent a unei tumori , care ar necesita mai intai restransa cu chimioterapie . Duminica dupaamiaza , dat fiind ca hemoglobin ei ajunsese la 6 s-a inceput transfuzia cu masa eritrocitara . Imediat dupa aceea s-a simtit mai putin slabita si i-a revenit culoarea cat de cat normala. Insa duminica noapte am petrecut-o la terapie intensive la Clinica de Chirurgie . A fost o seara si o noapte absolute luuuuuuuuuuuuuunga si grea .Am ajuns intre 9 oameni mai mult morti decat vii , despartiti doar de ceva perdele . Personalul a fost impresionat de venirea Theodorei . Isi retineau in ochi lacrimile , asistentul nu stia ce sa ne mai faca ca sa ne fie sederea putin mai usoara . Urma sa dorm langa ea pe un scaun . Era constienta si stabila in afara de sangerare . Medicul chirurg nu a avut seara lui buna si cand a trebuit sa-i puna un cateter de perfuzie in carotida , a adormit-o putin si cu tot aparatul de ecografie care il folosea ca sa vada vena , timp de trei sferturi de ora nu a reusit sa faca nimic decat s-o intepe in gat de vreo 20 de ori . ba cu injectii subcutanate , ba cu branula pentru perfuzie . Vena ei se colaba brusc si nu reusea sat ermine treaba . A fost groaznic . A fost greu pentru ea mai ales , a suferit mult dar a adormit din cauza anestezicului . Era monitorizata de toate aparatele din dotare care piuiau la fiecare mica schimbare de puls sau tensiune . Era imposibil sa dorm . In seara aceea am plans pana cand n-am mai avut lacrimi . Catre dimineata am adormit , dup ace am cerut inca o patura si inca una si mai primeam daca ceream . Mi-era frig , de oboseala , de nesomn , de la clima care fumnctiona ca sa nu le fie pre cald bolnavilor . Asistenta mi-a adus in doua randuri ceai cald .Pe la 6 a venit un alt chirurg care a discutat din nou cu mine . I.a facut ecograf , i-a luat sange iarasi si dupa o ora s-a intors foarte bucuros sa imi spuna ca sangerarea Theodorei s-a oprit brusc fara explicatie aproape . Ramanea doar sa ii puna cateterul in carotida si puteam sa ne intoarcem la pediatrie . Mi-a spuc ca ii pare rau ca am stat intr-un salon asa plin ca nu au avut o rezerva la dispozitie , dar daca ar fi fost sa raamnem atunci trebuiau sa elibereze o rezerva cu doua paturi unde sa ramnem . In roameneste asta ar suna a cerseala dupa spaga . Aici este normal ca sa fi tratat ca om nu ca obiect aducator de bani . Le citesti in ochi sufletul cu care iti spun anumite lucruri . Ar putea unele sa nu se oboseasca sa le spuna . De data asta instalarea cateterului a mers ca pe roate . Eu am discutat cu Theodora in acea dimineata inainte de asta . A fost un moment greu de tot in care am vazut-o privind spre fereastra . Am citit atunci in privirea ei …am stiut ca atunci a inteles ca boala ei nu este una usoara . Am vazut cum se maturiza brusc si incerca sa uite dorul dupa vremurile trecute . Am incercat usor sa bat la poarta sufletului ei dar nu mi-a deschis . Mi-a raspuns scurt ca ii e greu cu boala asta dar ca nu are nimic de zis . Atunci i-a explicat ca trebuie sa primeasca cateterul pentru perfuzie ca sa nu mai fie chinuita si intepata de nu stiu cate ori in fiecare zi . Cand ieseam sa plecam la ambulanta , profesorul care l-a ajutat pe chirug sa ii puna cateterul , m-a luat de spate si mi-a zis :
_ Aveti un copil absolute extraodinar , iar dumneavoastra sunteti tare, si asta o va ajuta sa invinga boala .Nu stiam cum s-au raportat alti parinti la un moment asemanator dar cine stie probabil ca am prins mana Puterii de Sus pentru astfel de clipe grele . Si sunt fericitra ca Theodora nici pe departe nu il invnuieste pe Dumnezeu de acesta si nici nu intreaba de ce ? cat despre noi in nici un caz pentru ca stim ca nu din cauza pacatelopr noastrea vine boala , nici nu este pedeapsa . Este un privilegiu de a invata lectii pretioase de viata si rabdare iar asta este numai pentru oamenii dispusi sa invete . Nici macar o fractiune de secunda nu am zis De ce Doamne ? De ce noi ?
Ne-am intors la pediatrie , chiar in acelasi salon unde ne astepta Mihe , o fetita de doi ani cu multe problem de sanatate dar foarte sanatoasa mintal . Theodora a fost asa de bucuroasa s-o revada sis a se joace cu ea . Starea ei era din ce in ce mai buna din cauza opriri sangerarii , Cam dupa o ora am ajuns la RMN , si iarasi a fost greu pentru ca din atitudinea lor am realizat ca se confirma presupusul si temutul diagnostic . Am mers in biroul doctorului si mi-a spus atunci . Theodora are un nefroblatom de 3 cm , o tumora maligna foarte agresiva care este descoperita la copii cand este mult mai mare . S-a uita Oncologul la mine si mi-a zis . Cred ca intelegeti ca acea cazatura a ei este ceva Providential , pentru ca s-a descoperit destul de devreme cancerul . Mi s-a spus ca pentru o asstfel de tumora 3 cm inseaman ca e destul de mica . Spunea ca ultima carea operat-o a avut 16 cm . Problema grava este ca din cauza cazaturii si a sangerarii , s-a format un hematom de 16,5 cm . Partea nefericita este ca tumora a prin vena principala a rinichiului . Dar mai bine de doua trimi din rinichi este sanatos si arata foarte bine . Ei aici nu spun lucruri din astea pentru incurajare . Ei trebuie sa spuna realitatea exact cum este , altfel risca sa zboare din medicina . De fapt mi-au aratat la ecograf , masuratorile . si cateva amanunte . De asemenea restul organelor din abdomen sunt perfect sanatoase . Theodora a fost un copil fantastic de sanatos , Ea nu a stiut cand era mica ce inseaman rosu in gat sau bronsita . Nici un fel de probleme de sanatate nu a avut . Abia in aceasta iarna , de cand a mers la gradinita a probat toate tulpinile virale de guturai si gripa pe care le-a intalnit in cale , si a tusit pentru prima data serios si mai indelungat .
Confirmarea diagnosticului a cazut greu dar nu enorm de greu . S-a tot pregatit calea cu toate cate s-au intamplat . Mai greu a cazut cuvantul chimioterapie . Si asta nu din cauza ca …ii va cadea parul de exemplu ci din cauza ca efectele secundare pot fi foarte grele . Se pare insa ca alta cale nu avem acum afara de o minune ca tumosa sa devanseze fara tratament , dar o minune ar fi si , ca sa apelam la chimioterapie si sa se reface bine dupa aceea . Ma gandeam ca inteleptul Solomon a zis la un moment dat ca “Dumnezeu da omului placut Lui , intelepciune , stiinta si bucurie …” Se intampla ca in decursul timpului sa fi fost un autodidact in diferite problem legate de nutritive , si stil de viata sanatos . Sunt de accord ca acestea sunt bune pana nu cad in cealalta parte a drumului intr-un soi de paranoia crecetarii tuturor lucrurilor care le mancam . Dar stiinta de a o hrani pe Theodora in asa fel incat sa ajutam refacerea dupa chimioterapie cred ca prinde bine .
Trebuie sa trec mai apoi peste greutatea momentului intalnirii cu diverse rude , prieteni , cunostinte . Nu ma ajuta privirile compatimitoare dar invat sa nu cer de la oameni mai mult decat pot da ei. Imi doresc ca din ziua in care incepem sederea in Oncologie care aici arata mai mult ca o casa a sperantei decat ca una a mortii ,sa scriu zilnic cate ceva din ziua respectiva. Am pornit la un drum care trebuie sa ramana si pentru noi si pentru altii , consemnat . Speranta de vindecare aici este mare ,
iar copiii care supravietuiesc aici cancerului sunt in proprtie de 90 % . Da a-ti auzit bine . Asta nu ne fereste de a ne incadra in cei 10 % , sa speram ca nu ,dar totul este posibil .//
p.s. tu ce spui?
Se intampla acum mai bine de un deceniu , asa dupa cum am mai amintit uneori , sa fac cunostinta cu acea boala a carui nume doar la pronntare produce fiori de spaima .
A fost greu atunci , complicatiile operatie survenite intr-un spital romanesc , au fost asa dupa cum spune Murphy direct proportionale cu gradul de inrudire cu un medic . Si cum se intampla sa am in comun cu un medic , o mare parte din AND si uterul mamei ,….
Atunci am decis pentru mine , sa vreau sa traiesc , de dragul vietii , de dragul unui posibil viitor frumos . //
Acum boala a lovit iarasi , de data asta cu mult mai greu de trecut . Poate pentru unii ar parea putin ciudat sa tin un astfel de jurnal . In Romania au mai facut-o poate unii , din nevoia de acomunica celor ce faceau donatii , evolutia celui in cauza . Eu nu am un astfel de motiv , Theodora promeste cel mai bun tratament si prioritate la RMN sau Computer Tomograf , fara spaga , fara bani , fara relatii . Scriu pentru ca ma ajuta sa descarc o parte din durere , sa o ajut sa apuce pe un fagas constructiv pentru noi si pentru altii daca se poate .
Scriu , si in speranta ca poate acest jurnal greu de scris in realitate , ajunge sub ochii cuiva care incepe sau parcurge acest drum greu . Nici nu stiu cu ce sa incep . Am nevoie sa depasesc teama ca ma veti crede poate usor ….pe o parte fiindca scriu cu o oarecare usurinta despre lucruri grele . Dar va spun sigur ca sunt perfect constienta de cea ce se intampla , nu ma droghez cu antidepresive , nu-mi fac sperante false , nu cau sa ma agt de surrogate , sic ea ce e mai greu iau in calcul ca se poate chiar si ….ca boala sa invinga . Dar nu zabovesc prea mult asupra unor ganduri sumbre pentru viitor , nu fac scheme si nu regizez ce s-ar putea intampla . Toata energia care o am azi trebuie s-o canalizez pentru ziua de azi . Este destul cat avem . Sunt parti ale zile in care Theodora se simte mai bine , si sunt altele in care nu ii merge atat de bine . Invat sa nu ma afecteze emotional nici unele din acestea , pentru ca sa putem merge mai departe .
Dar sa incepem cu inceputul . Este de stiut ca bolile cumplite cum sunt si tumorile maligne , debuteaza incet si fara semnale de alarma evidente , mai ales in cazul unui copil . Acum daca ma gandesc bine , parca am vazut-o in ultimiul timp mai obosita uneori ..
S-a intamplat (dar nicidecum la voia intamplarii ) ca joi seara (3 iunie ) Theodora a vrut sa mearga sa faca baloane in balcon si alergand pe hol cu tubul pentru baloane intr-o mana si in cealalta mana cu capacul , s-a impiedicat de coltul covorului si a cazut direct pe burta pentruca a ferit mainile ca sa nu verse lichidul de facut baloane . Lovitura a fost puternica . mai puternica decta am crezut noi . Ne-a auzit ca vorbim de mers la spital si cum nu vroia asta nici in ruptul capului , a aratat ca se simte mai bine . Vineri insa m-am ingrijorat ca nu putea merge si era foarte palida la fata . Dupa multe explicatii si discutii , ne-am urnit spre spital candva dupaamiaza.
Fiind déjà sfarsit de saptamana , am mers in ambulatoriu si acolo un vajnic doctor pediatru pe care il cauta moartea acsa si el umbla prin spital (vedeti ca se intampla si la cae mai mari , eram in cel mai splendid spital privat , confessional , catholic ) dupa cea aapsat-o pe burtica pana saraca isi dadea duhul de durere , a conchis ca toata povestea cu durerea ei foarte seroasa si fata ca de mort este de la faptul ca are intestinal plin si e constipata. Asa ca i-a facut o clisma si dupa ce a fost la toaleta a trimis-o acasa . Fara nici un fel de alta analiza . S-a simtit un pic mai bine si a dormit pan ape la 4 cand ne-a trezit ca ii este iarasi rau . De data asta m-am speriat si am stiut ca trebuie sa luam calea spitalului . Burtica ei era tare la palpare , pulsul era marit , era letargica si nu se putea misca deloc . De data asta am dat de un doctor cel putin macar sincer cu el insusi , si care a si-a dat seama ca nu-I de competenmta lui si i-a semnat imediat internarea . Am ajuns pe sectie . Ne-au intampinat tot felul de fete zambitoare . Pediatria din acel spital are doua compartimente Insula Comorilor unde am fost noi , si Arca lui Noe . Are 10 saloane , cu unul sau doua paturi . As vrea sa povestesc putin despre mentalitatea de aici din spitale . Nu in idea de a spune ca vedeti ce bine este fata de Romania . Poate doar din durerea si marea intrebare , Noi de ce nu putem ? vedeti , am auzit intodeauna motivul ca la noi salariile sunt mici si personalul nu e motivat . Dar sa stiti ca aici in sanatate , personalul mediu are cele mai mici salarii din societate . Fata de cerintele si calitatea vietii de aici , care impune un anumit nivel de trai , salariile surorilor medicale sunt chiar jalnice . Deci cade din start aceasta motivatie . Ca sa fi sora medicala aici (pentru ca nu exista scoli de asistente toate fac aceeasi scoala dupa care se perfectioneaza pe parcurs sau raman unde le-a lasat scoala) este foarte greu . Ea trebuie sa spele bolnavul care sta la pat , sa-l duca la toaleta , sa-I curete urechile cu bête , sa-I schimbe perfuzia . Noaptea din ora in ora vin si controleaza tensiunea , si febra , la toti . Pe noapte este sunt doua la 10 saloane , ziua sunt trei . Si medicii aici ault protocol . De exemplu , Theodorei i-a pus cateter pentru perfuzie sau i-a luat sangge pentru analiza , numai medicul pediatru . Asistenta ii d ace are nevoie pentru asta . Iar cei care sunt pediatrii , stiu bine pentru ce au ales asta . Inca nu am intalnit o fata acra , sau neghiobie in a se raporta la un copil . Theodora i-a omorat pe fiecare pe rand cu intrebarile , dar cu multa rabdare si atentie ii se raspundea la toate . Un lucru minor dar demn de remarcat . nu am auzit expresii de genul Pacientul din camera 7 sau bonlavul…sau copilul . Fiecaruia I se invata numele imediat (numele mic) si nunumai odata i-am auzit vorbind intre ei , folosind numele ei . Niciodata nu li se vede pe fata oboseala sau problemele personale . In schimb abunda de laude si aprecieri pentru cel mai mic effort al copilului . Nu va mai spun ca exita o bucatarie ca cea de acasa , unde poti folosi frigiderul si toate aparatele . Unde exista la orice ora vrei sa faci un ceai , o cafea , chestii pe langa : miere , zahar brun. biscuiti , pesmeti , nuttela, gem , etc .Aceasta a fost asa spus intr-o cam lunga paranteza .
Odata ajunsi acolo , au inceput tot felel de nanalize si in special ecografie . Dupa vreo doua sedinte , au decis ca Theodora va fi mutate la Clinica Universitara pe mana a doi medici chirurgic pediatric , cei mai buni din Freiburg . Am plecat de acolo , A venit o ambulanta si ne-a dus .Acum s-ar spune ca cei de la pediatrie sunt formati sa lucreze cu copiii , dar cei de pe ambulanta? Atat de draguti au fost , Au intrebat-o tot felul , i.au ridicat targa la cap atat cat a vrut , i-au dat un ursulet …..
Cei de la pediatrie si-au luat larevedere de la ea cu lacrimi in ochi de parca r fi fost rudele noastre . Bine acum inteleg mai mult de ce erau asa sfasiati , dar altii nu ar fi fost . Theodora i-a cucerit la randul ei cu stoicismul cu care a indurat intepaturile pentru analize si perfuzie . Presimteam ca ceva nu e in regula , se plangeau ca hemoglobin ei scade incontinuu, se pnnea problema ca sangereaza undeva din rinichi sau de langa .
In spitalul universitar care este de stat parea ca nu sunt conditii chiar atat de stralucite . Nu mai erau 4 meniuri la alegere pentru care sa optezi , dar parca cine venise acolo sa manance . Ne-am obisnuit repede iar testele si analizele curgeau garla. Nu prea am avut timp sa rasuflu , si tot mai mult se instala simtamantul ca este vorba despre ceva complicat . Profesorul care s-a ocupat de cazul ei la Pediatrie , lucrase cativa ani in Oncologie si de la prima ecografie , a stiut ca cea ce a vazut langa rinichiul stang al Theodorei este o tumora agresiva, maligna , foarte des intalnita la copii. Am fost coplesita si in acelasi timp am avut siguranta ca suntem pe maini bune , cand am vazut ca se straduia din rasputeri sa-si tina lacrimile la locul lor . Oamenii astia si-au ales bine profesia . Sunt sigura! A venit peste weekend ca sa vada cum ii merge , ingrijorarea lui era mare pentruca tumora cantinua sa sanfereze iar t,Theodora pierdea eritrocitele de la o ora la alta si se punea problema transfuziei de sange . In Romania cand auzim de asta se face pielea gaina . Aici sunt sincere si iti arata statisticile cazurilor de infectare cu HIV sau Hepatita , si sunt de 1 la 3.000.000 de oameni . Am realizat ca asta este cea mai buna cale ca Theodora sa traiasca . El ne-a spus ca a incercat din rasputeri sa prinda un loc la RMN pentru ea , dar a reusit abia pentru ziua de luni , cea ce era déjà tarziu pentru sangerarea ei . Nu s-au repezit sa o opereze explicand ca ar foarte periculos pentru eventual existent a unei tumori , care ar necesita mai intai restransa cu chimioterapie . Duminica dupaamiaza , dat fiind ca hemoglobin ei ajunsese la 6 s-a inceput transfuzia cu masa eritrocitara . Imediat dupa aceea s-a simtit mai putin slabita si i-a revenit culoarea cat de cat normala. Insa duminica noapte am petrecut-o la terapie intensive la Clinica de Chirurgie . A fost o seara si o noapte absolute luuuuuuuuuuuuuunga si grea .Am ajuns intre 9 oameni mai mult morti decat vii , despartiti doar de ceva perdele . Personalul a fost impresionat de venirea Theodorei . Isi retineau in ochi lacrimile , asistentul nu stia ce sa ne mai faca ca sa ne fie sederea putin mai usoara . Urma sa dorm langa ea pe un scaun . Era constienta si stabila in afara de sangerare . Medicul chirurg nu a avut seara lui buna si cand a trebuit sa-i puna un cateter de perfuzie in carotida , a adormit-o putin si cu tot aparatul de ecografie care il folosea ca sa vada vena , timp de trei sferturi de ora nu a reusit sa faca nimic decat s-o intepe in gat de vreo 20 de ori . ba cu injectii subcutanate , ba cu branula pentru perfuzie . Vena ei se colaba brusc si nu reusea sat ermine treaba . A fost groaznic . A fost greu pentru ea mai ales , a suferit mult dar a adormit din cauza anestezicului . Era monitorizata de toate aparatele din dotare care piuiau la fiecare mica schimbare de puls sau tensiune . Era imposibil sa dorm . In seara aceea am plans pana cand n-am mai avut lacrimi . Catre dimineata am adormit , dup ace am cerut inca o patura si inca una si mai primeam daca ceream . Mi-era frig , de oboseala , de nesomn , de la clima care fumnctiona ca sa nu le fie pre cald bolnavilor . Asistenta mi-a adus in doua randuri ceai cald .Pe la 6 a venit un alt chirurg care a discutat din nou cu mine . I.a facut ecograf , i-a luat sange iarasi si dupa o ora s-a intors foarte bucuros sa imi spuna ca sangerarea Theodorei s-a oprit brusc fara explicatie aproape . Ramanea doar sa ii puna cateterul in carotida si puteam sa ne intoarcem la pediatrie . Mi-a spuc ca ii pare rau ca am stat intr-un salon asa plin ca nu au avut o rezerva la dispozitie , dar daca ar fi fost sa raamnem atunci trebuiau sa elibereze o rezerva cu doua paturi unde sa ramnem . In roameneste asta ar suna a cerseala dupa spaga . Aici este normal ca sa fi tratat ca om nu ca obiect aducator de bani . Le citesti in ochi sufletul cu care iti spun anumite lucruri . Ar putea unele sa nu se oboseasca sa le spuna . De data asta instalarea cateterului a mers ca pe roate . Eu am discutat cu Theodora in acea dimineata inainte de asta . A fost un moment greu de tot in care am vazut-o privind spre fereastra . Am citit atunci in privirea ei …am stiut ca atunci a inteles ca boala ei nu este una usoara . Am vazut cum se maturiza brusc si incerca sa uite dorul dupa vremurile trecute . Am incercat usor sa bat la poarta sufletului ei dar nu mi-a deschis . Mi-a raspuns scurt ca ii e greu cu boala asta dar ca nu are nimic de zis . Atunci i-a explicat ca trebuie sa primeasca cateterul pentru perfuzie ca sa nu mai fie chinuita si intepata de nu stiu cate ori in fiecare zi . Cand ieseam sa plecam la ambulanta , profesorul care l-a ajutat pe chirug sa ii puna cateterul , m-a luat de spate si mi-a zis :
_ Aveti un copil absolute extraodinar , iar dumneavoastra sunteti tare, si asta o va ajuta sa invinga boala .Nu stiam cum s-au raportat alti parinti la un moment asemanator dar cine stie probabil ca am prins mana Puterii de Sus pentru astfel de clipe grele . Si sunt fericitra ca Theodora nici pe departe nu il invnuieste pe Dumnezeu de acesta si nici nu intreaba de ce ? cat despre noi in nici un caz pentru ca stim ca nu din cauza pacatelopr noastrea vine boala , nici nu este pedeapsa . Este un privilegiu de a invata lectii pretioase de viata si rabdare iar asta este numai pentru oamenii dispusi sa invete . Nici macar o fractiune de secunda nu am zis De ce Doamne ? De ce noi ?
Ne-am intors la pediatrie , chiar in acelasi salon unde ne astepta Mihe , o fetita de doi ani cu multe problem de sanatate dar foarte sanatoasa mintal . Theodora a fost asa de bucuroasa s-o revada sis a se joace cu ea . Starea ei era din ce in ce mai buna din cauza opriri sangerarii , Cam dupa o ora am ajuns la RMN , si iarasi a fost greu pentru ca din atitudinea lor am realizat ca se confirma presupusul si temutul diagnostic . Am mers in biroul doctorului si mi-a spus atunci . Theodora are un nefroblatom de 3 cm , o tumora maligna foarte agresiva care este descoperita la copii cand este mult mai mare . S-a uita Oncologul la mine si mi-a zis . Cred ca intelegeti ca acea cazatura a ei este ceva Providential , pentru ca s-a descoperit destul de devreme cancerul . Mi s-a spus ca pentru o asstfel de tumora 3 cm inseaman ca e destul de mica . Spunea ca ultima carea operat-o a avut 16 cm . Problema grava este ca din cauza cazaturii si a sangerarii , s-a format un hematom de 16,5 cm . Partea nefericita este ca tumora a prin vena principala a rinichiului . Dar mai bine de doua trimi din rinichi este sanatos si arata foarte bine . Ei aici nu spun lucruri din astea pentru incurajare . Ei trebuie sa spuna realitatea exact cum este , altfel risca sa zboare din medicina . De fapt mi-au aratat la ecograf , masuratorile . si cateva amanunte . De asemenea restul organelor din abdomen sunt perfect sanatoase . Theodora a fost un copil fantastic de sanatos , Ea nu a stiut cand era mica ce inseaman rosu in gat sau bronsita . Nici un fel de probleme de sanatate nu a avut . Abia in aceasta iarna , de cand a mers la gradinita a probat toate tulpinile virale de guturai si gripa pe care le-a intalnit in cale , si a tusit pentru prima data serios si mai indelungat .
Confirmarea diagnosticului a cazut greu dar nu enorm de greu . S-a tot pregatit calea cu toate cate s-au intamplat . Mai greu a cazut cuvantul chimioterapie . Si asta nu din cauza ca …ii va cadea parul de exemplu ci din cauza ca efectele secundare pot fi foarte grele . Se pare insa ca alta cale nu avem acum afara de o minune ca tumosa sa devanseze fara tratament , dar o minune ar fi si , ca sa apelam la chimioterapie si sa se reface bine dupa aceea . Ma gandeam ca inteleptul Solomon a zis la un moment dat ca “Dumnezeu da omului placut Lui , intelepciune , stiinta si bucurie …” Se intampla ca in decursul timpului sa fi fost un autodidact in diferite problem legate de nutritive , si stil de viata sanatos . Sunt de accord ca acestea sunt bune pana nu cad in cealalta parte a drumului intr-un soi de paranoia crecetarii tuturor lucrurilor care le mancam . Dar stiinta de a o hrani pe Theodora in asa fel incat sa ajutam refacerea dupa chimioterapie cred ca prinde bine .
Trebuie sa trec mai apoi peste greutatea momentului intalnirii cu diverse rude , prieteni , cunostinte . Nu ma ajuta privirile compatimitoare dar invat sa nu cer de la oameni mai mult decat pot da ei. Imi doresc ca din ziua in care incepem sederea in Oncologie care aici arata mai mult ca o casa a sperantei decat ca una a mortii ,sa scriu zilnic cate ceva din ziua respectiva. Am pornit la un drum care trebuie sa ramana si pentru noi si pentru altii , consemnat . Speranta de vindecare aici este mare ,
iar copiii care supravietuiesc aici cancerului sunt in proprtie de 90 % . Da a-ti auzit bine . Asta nu ne fereste de a ne incadra in cei 10 % , sa speram ca nu ,dar totul este posibil .//
p.s. tu ce spui?
sâmbătă, 16 aprilie 2011
când nimeni n-o vede
( din colecția- auzite, adăugate și (ne) îndreptate (încă)..)
Exteriorul i-a fost vopsit în 89, dar interiorul este încă plin de rugină. A mai avut câteva reparaţii capitale-la 1600, 1859 , 1918, dar a mai şi pierdut destule piese.
Fabricată acum 2000 de ani, sub licență romană, a fost avariată în repetate rânduri.
Prima dată a fost condusă de nişte ciobani.
Au dat năvală romanii, ea , mai slabă, a cedat. Și, când tocmai se întremase, au venit barbarii, au stat ce-au stat , au plecat și ei, după ce au luat tot.
Niște flăcăi zdraveni i-au ciomăgit pe alți pofticioși.
Din când în când, i s-a făcut câte o reparație cu piese second hand, aduse de pe la turci.
O perioadă a fost condusă bine, dar apoi a încăput pe mâna unora , care au băgat-o prin toate gropile, de i s-au șubrezit toate încheieturile . De atunci are necazuri cu inima, i s-a cam dereglat ritmul.
Exteriorul i-a fost vopsit în 89, dar interiorul este încă plin de rugină. A mai avut câteva reparaţii capitale-la 1600, 1859 , 1918, dar a mai şi pierdut destule piese. Are grave probleme de sănătate, riscă să fie exmatriculată din orice competiție, dacă nu- și schimbă radical sistemul învățării, neajunsuri mari sunt cu alimentarea, de atâta înghesuială pe la promoționale, i s-a turtit, de tot, fața, .
Înmatriculată în Europa, circulă cu numere provizorii, fără revizie tehnică, din motive financiare.
De curând i s-a descoperit o mică defecţiune la mecanismul de direcţie, că nu ţine linia dreaptă, bani pentru ochelari nu are, abia își ține zilele din pensia ciuntită, merge cam înfrânată, cutia de viteze e blocată în marşarier.
De curând i s-a descoperit o mică defecţiune la mecanismul de direcţie, că nu ţine linia dreaptă, bani pentru ochelari nu are, abia își ține zilele din pensia ciuntită, merge cam înfrânată, cutia de viteze e blocată în marşarier.
Nu primește musafiri, nu merge în vizite, sedusă și abandonată, a rămas cu lădița de zestre goală, n-o mai țin puterile să-și muncească pământul , l-au năpădit ciulinii, au părăsit-o și prietenii apropiați, câinii, și-au schimbat meseria și locul, caută covrigi pe străzi , n-o pețește nimeni, o strâng bocancii uzați de atâta umblet pe la mitinguri, din cauza televiziunilor, i-a pierit și somnul...
Sufletul i-a rămas tânăr, crede încă în povești..
Așteaptă un Făt-Frumos..
p.s.o recunoști ?
p.s.o recunoști ?
sâmbătă, 2 aprilie 2011
luminiță albastră
Este una dintre infinitele nuanțe ale curcubeului.
O vezi în nesfârșitul cerului, în azurul valurilor mării, în ochii cuiva drag, în fragilitatea florii de nu- mă –uita.
Pentru tine, albastrul este bucuria clipei.
Trăim în cea mai frumoasă dintre lumi, spunea cineva.
Așa o fi, dar lumea nu este perfectă.
Sau nu poate fi perfectă în același timp pentru fiecare, este complicat, n-o să-i înțeleg niciodată legile .
Albastrul nu este doar o culoare.
Este o țintă, un țărm, este lumina către care astăzi, 2 aprilie 2011, 4000 de familii din România , în numele speranței , își exprimă , solidar, lupta pentru un mâine normal
al copiilor suferinzi.
Este Ziua Internațională de Conștientizare a Autismului..
Dacă n-ai știut sau dacă ai știut , dar , preocupat de ale tale, n-ai avut vreme să te gândești că lumea înseamnă mult mai mult decât se vede, implică-te !
Astăzi!
Și mâine!
Cum crezi tu.
În lumea în care ne mișcăm zilnic, 4000 de copii suferă de autism.
4000 de familii luptă, clipă de clipă, cu un dușman crunt, care a zăvorât simțirea într-o cameră, rătăcind, nimeni nu știe când , cheia..
Zilele lor încep, adesea, în miez de noapte, storc enormă răbdare în lacrimi înghițite, adună încercări mereu luate de la capăt, nesomn, renunțări la multe și nerostite dorințe personale, muncă de luni întregi , zvârlită într-o clipă.
Bani, mulți bani..
Pentru ei, mâine înseamnă speranța că va sosi momentul în care copilul va râde , va plânge, va povesti, îi va privi în ochi pe cei dragi, iar trecutul va rămâne o poveste .
În rugi rostite sau tainice, adun toată iubirea mea pentru Catinca !
p.s. te alături?
sunt aproape-
http://popasuriprincopilarie.
http://vis-si-realitate-2.blogspot.com/2011/04/aratati-ca-va-pasa.html
O vezi în nesfârșitul cerului, în azurul valurilor mării, în ochii cuiva drag, în fragilitatea florii de nu- mă –uita.
Pentru tine, albastrul este bucuria clipei.
Trăim în cea mai frumoasă dintre lumi, spunea cineva.
Așa o fi, dar lumea nu este perfectă.
Albastrul nu este doar o culoare.
Este o țintă, un țărm, este lumina către care astăzi, 2 aprilie 2011, 4000 de familii din România , în numele speranței , își exprimă , solidar, lupta pentru un mâine normal
al copiilor suferinzi.Este Ziua Internațională de Conștientizare a Autismului..
Dacă n-ai știut sau dacă ai știut , dar , preocupat de ale tale, n-ai avut vreme să te gândești că lumea înseamnă mult mai mult decât se vede, implică-te !
Astăzi!
Și mâine!
Cum crezi tu.
În lumea în care ne mișcăm zilnic, 4000 de copii suferă de autism.
4000 de familii luptă, clipă de clipă, cu un dușman crunt, care a zăvorât simțirea într-o cameră, rătăcind, nimeni nu știe când , cheia.. Zilele lor încep, adesea, în miez de noapte, storc enormă răbdare în lacrimi înghițite, adună încercări mereu luate de la capăt, nesomn, renunțări la multe și nerostite dorințe personale, muncă de luni întregi , zvârlită într-o clipă.
Bani, mulți bani..
Pentru ei, mâine înseamnă speranța că va sosi momentul în care copilul va râde , va plânge, va povesti, îi va privi în ochi pe cei dragi, iar trecutul va rămâne o poveste .
În rugi rostite sau tainice, adun toată iubirea mea pentru Catinca !
p.s. te alături?
sunt aproape-
http://popasuriprincopilarie.
http://vis-si-realitate-2.blogspot.com/2011/04/aratati-ca-va-pasa.html
vineri, 18 martie 2011
povestea lor, povestea noastră
Ceva ce nu s-a măsurat niciodată- întinderea speranței- Victor Hugo//
Dansuri pe cer
în puncte ghicite,
Stoluri cuminți
în ritm de simțire.
Exclud singurătatea,
tristețea în doi.
Unghi rotitor,
pe cărări mișcătoare
Nescrisă lecție de fericire
în grai nemuritor de șoapte.
Drumuri lungi,
unduiri repetate
spre zări însorite.
-Neobosite înălțări -
în căutare de alb.
Se întorc cocorii!
Sub aripi, speranța!
Nu m-am gândit să scriu un poem, simt doar atâta spaimă în noi.. încerc să-mi dau curaj.
p.s. când ai privit ultimul zbor de cocori?
Dansuri pe cer
în puncte ghicite,
Stoluri cuminți
în ritm de simțire.Exclud singurătatea,
tristețea în doi.
Unghi rotitor,
pe cărări mișcătoare
Nescrisă lecție de fericire
în grai nemuritor de șoapte.
Drumuri lungi,
unduiri repetate
spre zări însorite.
-Neobosite înălțări -
în căutare de alb.
Se întorc cocorii!
Sub aripi, speranța!
Nu m-am gândit să scriu un poem, simt doar atâta spaimă în noi.. încerc să-mi dau curaj.
p.s. când ai privit ultimul zbor de cocori?
duminică, 25 iulie 2010
noaptea cocorii vorbesc
Iși notează , oare, cineva, undeva, titlurile cărților citite? Sau numărul lor? Reține, cumva , anotimpul in care a citit cutare carte?
Căutam ceva in bibliotecă, bineințeles că n-am găsit, renunț,deocamdată.
Atunci am zărit coperta unei cărți pe care n-am mai deschis-o din vara in care am citit-o. Au trecut , nici mai mult , nici mai puțin, de douăzeci de ani. Destin, de Piotr Proskurin, Editura Univers, 1990.
Poate că, din motive lesne de ințeles, multora , numele autorului le stârnește gânduri triste.
Am citit multe cărți rusești, unele , de-a dreptul extraordinare, nu are rost să le inșir autorii, nici titlurile..
Povestea cărții pe care o am in mână este este a destinului unui bărbat. Un destin sinuos.
Ce n-am uitat in toți anii care au trecut este drumul , drumul mamei.
Nu știu cum se leagă lucurile, cine anume intoarce intâmplările.
Tocmai citisem pe blogul cuiva niște insemnări despre nesiguranța drumului..intrebărilor li se alătură niște imagini superbe.
Mă intorc la cartea mea ”Noaptea se nimeri grea și lungă;ploua fără incetare și drumul desfundat se pierdea in intuneric. Mintea omenească n-ar putea pricepe prin ce minune femeia asta chinuită iși găsea totuși drumul..inainta singură cu durerea ei, intr-o lume cuprinsă de intunericul umed; acum nu mai avea nici trecut, nici prezent, era doar ea cu durerea; și când aceasta devenea insuportabilă, femeia, mușcând cu dinții buzele reci și impietrite, scotea gemete infundate din adâncul ei, asemănătoare vuietului..credea că Dumnezeu trebuie să-i audă strigătul mut, căci nu-i mai rămăsese nimic, ea știa că trebuie s-o ajute, iar când un glas viu, care semăna ca un dangăt de clopoței, ajunse până la la urechile ei, simți că Dumnezeu ii surâde..ceva o impiedica să-și amintească, mai auzise ea glasurile astea cunoscute și calde, da, ăștia-s cocorii, cocorașii, se vede că s-au așezat să innopteze pe câmp și acum iși vorbesc, dragii de ei. Vă mulțumesc , păsărele dragi!
In fața ochilor se ridica ceața..”
Drumuri..lungi, amânate, uitate, rătăcite, pe uscat, pe ape, printre nori, in suflet, in gânduri.
cine te cheamă la drum?
Căutam ceva in bibliotecă, bineințeles că n-am găsit, renunț,deocamdată.
Atunci am zărit coperta unei cărți pe care n-am mai deschis-o din vara in care am citit-o. Au trecut , nici mai mult , nici mai puțin, de douăzeci de ani. Destin, de Piotr Proskurin, Editura Univers, 1990.
Poate că, din motive lesne de ințeles, multora , numele autorului le stârnește gânduri triste.
Am citit multe cărți rusești, unele , de-a dreptul extraordinare, nu are rost să le inșir autorii, nici titlurile..
Povestea cărții pe care o am in mână este este a destinului unui bărbat. Un destin sinuos.
Ce n-am uitat in toți anii care au trecut este drumul , drumul mamei.
Nu știu cum se leagă lucurile, cine anume intoarce intâmplările.
Tocmai citisem pe blogul cuiva niște insemnări despre nesiguranța drumului..intrebărilor li se alătură niște imagini superbe.
Mă intorc la cartea mea ”Noaptea se nimeri grea și lungă;ploua fără incetare și drumul desfundat se pierdea in intuneric. Mintea omenească n-ar putea pricepe prin ce minune femeia asta chinuită iși găsea totuși drumul..inainta singură cu durerea ei, intr-o lume cuprinsă de intunericul umed; acum nu mai avea nici trecut, nici prezent, era doar ea cu durerea; și când aceasta devenea insuportabilă, femeia, mușcând cu dinții buzele reci și impietrite, scotea gemete infundate din adâncul ei, asemănătoare vuietului..credea că Dumnezeu trebuie să-i audă strigătul mut, căci nu-i mai rămăsese nimic, ea știa că trebuie s-o ajute, iar când un glas viu, care semăna ca un dangăt de clopoței, ajunse până la la urechile ei, simți că Dumnezeu ii surâde..ceva o impiedica să-și amintească, mai auzise ea glasurile astea cunoscute și calde, da, ăștia-s cocorii, cocorașii, se vede că s-au așezat să innopteze pe câmp și acum iși vorbesc, dragii de ei. Vă mulțumesc , păsărele dragi!
In fața ochilor se ridica ceața..”
Drumuri..lungi, amânate, uitate, rătăcite, pe uscat, pe ape, printre nori, in suflet, in gânduri.
cine te cheamă la drum?
Abonați-vă la:
Postări (Atom)