Străjuit de plopi tineri, aruncați la întâmplare, se rupe de autostradă, lăsând-o în pace cu bolizii ei gonind spre capitală, taie lanuri de grâu și de porumb,
se încolăcește într-un loc, mângâind în grabă un tăpșan acoperit cu tufișuri de mure și imortele liliachii, trece pe la porți închise în miezul zilei, salută frumos, cum se cuvine la țară, pe toți sătenii aflați cu treburi pe la primărie/farmacie, magazin și se așterne lin până la pasarelă.
se încolăcește într-un loc, mângâind în grabă un tăpșan acoperit cu tufișuri de mure și imortele liliachii, trece pe la porți închise în miezul zilei, salută frumos, cum se cuvine la țară, pe toți sătenii aflați cu treburi pe la primărie/farmacie, magazin și se așterne lin până la pasarelă.
Bătătorit de zeci de ani, poate chiar sute, cine mai știe, drumul, pe care îl cunosc de când aveam vreo cinci ani, intră grăbit în sat.În satul meu.
Nu are timp să se uite în stânga, nici în dreapta, nu-i ia în seamă pe cei câțiva pierde- vară adunați la umbră în chioșcul din fața bufetului, ciocnind halbele cu mânecă albă, înaltă.//
Argeșul șușotește în albia lui.
Cu ani în urmă, în zile cuminți de vară, plaja era neîncăpătoare!
Încerc să prind cu ochii minții farmecul acelor clipe- eu, liceana, studenta, prietenele mele, scrisori lungi, în plicuri roz, ascunse între coperte de romane străine, promisiuni, bilețele, nisipul mărunt, sclipitor, joc de pietricele colorate, lipii aruncate pe luciul molcom al apei, teama de a nu –i supăra pe părinți cu întârzierile nejustificate...
De cealaltă parte a podului, unde Argeșul fusese zăgăzuit într-o adâncitură moale, în zile fierbinți de august, zeci de familii: părinți, copii, rude își îngropau cânepa.
N-ai auzit, n-ai văzut, așa-i?
O să-ți spun din ce-mi amintesc.//
O să-ți spun din ce-mi amintesc.//
La capătul fiecărui lot de pământ din lunca Argeșului, fiecare familie semăna pe un petic bun cânepă.
Verde crud, aromă vie!
La coacere, tulpina aspră, gălbuie lăsa urme adânci în palmă. Se smulgea fir cu fir, dimineața, pe răcoare.
Puși la uscat, snopii înalți cât un copilandru umpleau curțile. În câteva zile erau tocmai buni de îngropat. Treabă de bărbat!
Verde crud, aromă vie!
La coacere, tulpina aspră, gălbuie lăsa urme adânci în palmă. Se smulgea fir cu fir, dimineața, pe răcoare.
Puși la uscat, snopii înalți cât un copilandru umpleau curțile. În câteva zile erau tocmai buni de îngropat. Treabă de bărbat!
Unul lângă altul, snopii se așezau în adâncul mâlos, prinși în legături strânse, acoperiți cu nisip și pietriș, greutăți, țăruși puternici de lemn. Fiecare familie își marca proprietatea.
Pentru câteva săptămâni, locul era împânzit de semne, nimeni nu îndrăznea să treacă dincolo de porția lui.
Din când în când, mama și bunica scoteau câte un fir- topirea trebuia să fie perfectă.
Când firele se colorau în alb, snopii se desprindeau atent din legături. Începea spălatul, treabă exclusiv de femeie.
Lovituri puternice pe luciul apei în asfințit de soare, o muzică nemaiauzită de atunci, muzică de care-mi este tare, tare dor!!
Lovituri puternice pe luciul apei în asfințit de soare, o muzică nemaiauzită de atunci, muzică de care-mi este tare, tare dor!!
În ploaie de stropi, zeci de femei, una lângă alta, spălau snopii moi până seara târziu.
Sprijinită într-un cot, din margine argintie de zăvoi, se întâmpla să răsară, sclipitoare, luna!!//
Curtea se umplea din nou cu mănunchiuri.
Albe, curate, ce aromă !
Într-o zi/două, cânepa era bună de melițat.
Sprijinită într-un cot, din margine argintie de zăvoi, se întâmpla să răsară, sclipitoare, luna!!//
Curtea se umplea din nou cu mănunchiuri.
Albe, curate, ce aromă !
Într-o zi/două, cânepa era bună de melițat.
Ai văzut o meliță? Un căluț, ca să zic așa, sprijinit pe două picioare de lemn, baza ceva mai lată, cât să încapă snopul uscat, partea de sus, mobilă.
Răsuna satul de bătăi în cadență, muncă aspră, obositoare...
Mâini bătucite adunau în stive firul cenușiu, fin ca mătasea, bun de tors. Se adunau sub meliță câlții, ei buni și ei la ceva .
Bătrânele împleteau cu greu zăblăul, o pătură mare, mare cât o parte de curte, se aduna în palma lui recolta de-o vară, pentru că grâul nu se punea fierbinte direct în saci.
Bătrânele împleteau cu greu zăblăul, o pătură mare, mare cât o parte de curte, se aduna în palma lui recolta de-o vară, pentru că grâul nu se punea fierbinte direct în saci.
Separat, cădeau resturi lemnoase, bune pentru aprins focul, iarna.
Fuioare lungi, unele alburii, multe cenușii se stivuiau în podul casei, până la căderea zăpezii, când începea torsul.
Ai fost vreodată într-o casă, unde torc mai multe femei?.
Imaginează-ți sforăitul nestingherit al motanului tău, care-și îngână lenea, tolănit regește pe fotoliu.
Răsucite cu o tandrețe pe care doar degetele femeii o au, firele se adună pe fuse.
Urmau multe alte operații- înălbirea cu leșie, năvădirea, țesutul pânzei.
O gospodină adevărată își îmbrăca întreaga casă cu tot ce rodiseră degetele ei din primăvară până-n cealaltă primăvară- fețe de masă, perdele, cuverturi, preșuri, covorașe, chiar dimie pentru paltoane.//
Argeșul își duce susurul la margine de sat.
Câte povești mai ține el minte?
Singuratic, ca o mână rătăcită, aruncată între două sate, Ungureni și Crovu, podul construit de nemți se clatină sub greutatea mașinilor.
