Se afișează postările cu eticheta Golgota. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta Golgota. Afișați toate postările

sâmbătă, 3 iulie 2010

Omul este suma

actiunilor sale, a ceea ce a facut, a ceea ce poate face. Nimic altceva.
Mahathma Gandhi.

Am calculator nou. Laptop . Doar al meu.
Celalalt era din bucati.Mausul implinise in iarna 14 ani, un picut tocit, altfel, adolescent. Amintire din primul calculator al fiului meu, de pe cand era elev la Colegiul Bratianu, mate-info. Ca sa nu uit iarna aceea grea, cand fiul meu si cu mine ne-am dus la Bucuresti, , desi ningea cum nu se mai intamplase de multi ani.Tot inotand prin troiene, am reusit sa prindem trenul catre casa, bucurosi ca el are, in sfarsit, calculator . Pentru ca-i era absolut necesar.
Au trecut anii, el a plecat, nu doar din oras, nu doar din tara.
Am invatat, nu chiar usor, nici prea repede, dar cu mare curiozitate, sa folosesc calculatorul. Sa pot comunica mai usor cu copiii. Intr-o vreme chiar si cu nepotelul mai mare.
Apoi mi-am facut blog. Tot schiopatand.
Astazi as fi vrut sa scriu ceva vesel.
Nu prea gasesc motive.
M-a intristat, parca mai tare decat necazul abatut asupra Moldovei, specatacolul grotesc- asa l-am simtit- al altor moldoveni, care se indopau cu mici si bere, gasind si cuvinte de duh, ca raspuns la intrebarea- dumneavoastra petreceti, in timp ce , nu departe de aici, sute de oameni dorm pe pamantul ud, avand, drept acoperis, cerul spintecat de ploi?
O femeie, cu fusta inflorata, rosie in obraz, spunea, intre doua inghitituri, ca asa e viata- unul naste, altul moare.
Cruda filozofie

M-a intristat de dimineata si vanzatoarea de la paine. A fost primul contact cu noile preturi. Mai degraba cu schimbarea atitudinii. Nu avea paine ambalata. Luati, doamna, este cea mai ieftina..
Vanzatoarea nu mai poarta manusi, la ce bun, suntem toti o apa s-un pamant, mai conteaza ca pune aceleasi degete pe banii trecuti prin mii de buzunare si apoi pe paine? Conteaza ca painea este pe jumatate din cat ar trebui sa fie?
In asemenea momente , nu pot sa nu ma gandesc , din nou, spre supararea unora, la vorbele mereu adevaratului Octavian Paler. Nu le repet.
Este vorba tot despre mici si bere.
Si despre GOLGOTA.

joi, 1 iulie 2010

gandeste pozitiv!

Suna bine si frumos legenda pasarii Phoenix, care , cand simte ca viata i se sfarseste, isi face cuib dintr-un amestec doar de ea stiut, ii da foc si arde odata cu el. Renaste din propria-i cenusa..fiecare pasare noua o ingroapa pe cea din a carei cenusa s-a ridicat. Tot legenda spune ca ar fi o asemanare intre pasarea aceasta – lebada, vazuta din fata, unicorn, privita din spate, cu spinare de broasca testoasa- si Closca noastra cu puii de aur..legende!
Mi-a venit in minte simbolul pasarii nemuririi, privind la ce se intampla in jurul nostru, transpus in cuvinte scrise, citite:
ziarul Gandul- Viiturile au luat 0,6% din PIB;
Evenimentul zilei-Guvernul a decis: 60000 de bugetari vor fi concediati;
Romania libera-59000 de bugetari vor fi dati afara;
Gandul- Avertizarea Cod galben de ploi, pentru Moldova si nordul Dobrogei, prelungita pana vineri dimineata;
Financiar- special, Economistii: din cauza ploilor, economia va intra si mai mult la apa.;
Romania libera- 49 de elevi eliminati de la bac pentru tentative de frauda;
-marirea TVA creste blocajul financiar;
Financiar-Un consilier judetean din Covasna s-a declarat somer in timp ce inca lucra la primarie;
Evenimentul zilei-Impozitul pe cladiri, majorat cu pana 300%;
-Medicii emigreaza, profesorii dau meditatii… ;
-Supermaketurile au majorat preturile, dar nu au pus noile etichete;
Daca lectura articolelelor de ziar m-a speriat, m-am refugiat in paginile revistelor pentru femei, asa ca, iata:
Femeia: Cea mai veche metoda pentru inlaturarea parului nedorit( regret ca nu apare caciulita lui’a’) este epilarea cu zahar topit. Nu va speriati, doamnelor, in Egiptul Antic, suratele noastre isi frecau pielea , ca sa scape de par , cu piatra ponce sau cu orice alte materiale abrazive, o fi legenda, nu stiu, dar stiti cum e, obrazul subtire, cu multa suferinta se tine.
Tango- Aurora Liiceanu” Nunta, prin care se legitimeaza o unuiune, este cea care aducea adapost pentru femeie si cusca pentru barbat"…’ pentru femeile care se descurca, pentru cele care au cariera si bani, nunta este doar spectacol. Este dorinta de a fi balerina-stea’.
Si uite asa, ma intorc la Octavian Paler-
Cred ca Romania este o tara de misogini. Si daca ma veti contrazice, va voi ruga sa-mi dati un exemplu, macar unul de mare poveste de dragoste la romani”.
Sa nu va suparati, dar cred ca trebuie sa luam aminte si la urmatoarea zicere, chiar daca o sa fiu certata ca astazi sunt sceptica” Avem o psihologie de popor superficial, de popor care poate frige mititei pe orice Golgota” , tot Octavian Paler.//
p.s. pisica locuieste in Calimanesti, la strada, casa mare, curte, gradina cu flori, bancuta la poarta!