sâmbătă, 3 iulie 2010

Omul este suma

actiunilor sale, a ceea ce a facut, a ceea ce poate face. Nimic altceva.
Mahathma Gandhi.

Am calculator nou. Laptop . Doar al meu.
Celalalt era din bucati.Mausul implinise in iarna 14 ani, un picut tocit, altfel, adolescent. Amintire din primul calculator al fiului meu, de pe cand era elev la Colegiul Bratianu, mate-info. Ca sa nu uit iarna aceea grea, cand fiul meu si cu mine ne-am dus la Bucuresti, , desi ningea cum nu se mai intamplase de multi ani.Tot inotand prin troiene, am reusit sa prindem trenul catre casa, bucurosi ca el are, in sfarsit, calculator . Pentru ca-i era absolut necesar.
Au trecut anii, el a plecat, nu doar din oras, nu doar din tara.
Am invatat, nu chiar usor, nici prea repede, dar cu mare curiozitate, sa folosesc calculatorul. Sa pot comunica mai usor cu copiii. Intr-o vreme chiar si cu nepotelul mai mare.
Apoi mi-am facut blog. Tot schiopatand.
Astazi as fi vrut sa scriu ceva vesel.
Nu prea gasesc motive.
M-a intristat, parca mai tare decat necazul abatut asupra Moldovei, specatacolul grotesc- asa l-am simtit- al altor moldoveni, care se indopau cu mici si bere, gasind si cuvinte de duh, ca raspuns la intrebarea- dumneavoastra petreceti, in timp ce , nu departe de aici, sute de oameni dorm pe pamantul ud, avand, drept acoperis, cerul spintecat de ploi?
O femeie, cu fusta inflorata, rosie in obraz, spunea, intre doua inghitituri, ca asa e viata- unul naste, altul moare.
Cruda filozofie

M-a intristat de dimineata si vanzatoarea de la paine. A fost primul contact cu noile preturi. Mai degraba cu schimbarea atitudinii. Nu avea paine ambalata. Luati, doamna, este cea mai ieftina..
Vanzatoarea nu mai poarta manusi, la ce bun, suntem toti o apa s-un pamant, mai conteaza ca pune aceleasi degete pe banii trecuti prin mii de buzunare si apoi pe paine? Conteaza ca painea este pe jumatate din cat ar trebui sa fie?
In asemenea momente , nu pot sa nu ma gandesc , din nou, spre supararea unora, la vorbele mereu adevaratului Octavian Paler. Nu le repet.
Este vorba tot despre mici si bere.
Si despre GOLGOTA.

12 comentarii:

  1. Te stiam mai optimista... Sa fi fost o greseala? Sau incepem sa realizam tot mai mult in ce tara traim... Si ca spernata este tot una cu naivitatea... Deci, mai speram??? Daca da, propun sa incepem si noi cu micii si berea...

    RăspundețiȘtergere
  2. Dumnezeule, ce oameni! Eu pur si simplu ma uit stupefiata la televizor si nu-mi vine sa cred ca in acel moment, sute de oameni nu au ce manca, nu au unde dormi, nu (mai) au nimic, iar altii nu mai pot de bine.
    Ma dezgusta oamenii care, atunci cand ai vreun necaz, incep sa-ti spuna ca "asa e viata, ca toti murim la un moment dat...".
    Intr-adevar, Octavian Paler mare dreptate avea.Il citesc cu drag!
    O seara placuta!

    RăspundețiȘtergere
  3. Probabil, solutia este sa inchizi ochii si sa iti permiti sa te uiti numai in jumatatea plina: ai un laptop nou!

    I feel good!

    RăspundețiȘtergere
  4. Florentin,
    Optimismul venea din speranta, ca lumea ar putea deveni mai morala, mai buna, cumva.
    Este tot mai firav firicelul de incredere.
    Unii oameni nu se schimba, tragismul intamplarilor ii lasa reci, poate chiar ii stimuleaza.

    RăspundețiȘtergere
  5. Madeleine,

    Din nefericire, ori din prea multa durere, trebuie sa recunoastem ca viata isi are propriile reguli. Nu tine seama de cei slabi, uite ii ia apa.

    RăspundețiȘtergere
  6. Kid,
    Te cred, asa ar face un copil dragut ca tine.
    Iti multumesc de sfat, incerc!

    RăspundețiȘtergere
  7. Gina, in primul rand ma bucur ca ai laptop.Poate voi avea si eu unul intro zi. :)
    Si calculatorul meu e din bucati si imbunatatiri.
    cat priveste tragedia din moldova si atitudinea unora, din pacate asa suntem noi, romanii.Citeste daca vrei articolul lui Andrei Plesu de pe blogul Theodorei si te vei intrista inca putin.
    O duminica frumoasa!

    RăspundețiȘtergere
  8. Să stăpâneşti sănătoasă laptopul, la cât mai multe texte bune, aşa cum ne-ai obişnuit! Gânduri bune!

    RăspundețiȘtergere
  9. Sa il stapanesti sanatoasa, Gina!Si sa il folosesti pana la epuizare (a lui nu a ta!), scriind frumos, limpede, din suflet, asa cum ai facut-o si pana acum. Mi-ar fi placut sa te bucuri mai mult de noul prieten, sunt convinsa ca ai facut sacrificii pentru a-l achizitiona. Dar, sufeltul mare nu te lasa sa te bucuri pe deplin.
    Te imbratisez cu drag! Seara frumoasa si linistita.

    RăspundețiȘtergere
  10. Cris, mulțumesc mult!
    Mă străduiesc să fiu la inălșimea urării!

    RăspundețiȘtergere
  11. Cati,
    Lucrurile se intămplă.Pur și simplu.
    La fel și bucuriile. Le simțim , dacă sunt. Le trăim, dacă le avem.
    O seară frumoasă și ție!

    RăspundețiȘtergere

Rețineți: Numai membrii acestui blog pot posta comentarii.