pe Argeș în jos..

Scrie presa ,  spune televizorul,  m-au informat niște cunoștințe că,  la o aruncătură de băț de  oraș , astăzi s-a deschis o mare catedrală. Nu-mi permit comentarii pe  o asemenea temă, credința este ceva intim, fiecare crede în ceea ce simte, în cine vrea.//

 Mi-a venit în minte o scenă, petrecută cu mulți ani în urmă, la un examen de  istoria limbii,  când am tras biletul  cu nu mai știu ce număr,  textul era   al cronicarului care  vorbea despre Ștefan cel Mare.

 Istoria consemnează că , în perioada în care nu avea războaie, Domnul înălța  lăcașuri sfinte. A condus  36 de bătălii și a  ctitorit  44 de  așezăminte sfinte, dintre care trei sunt mănăstiri-Putna, Neamț, Dobrovăț. Citeam undeva că , deși în spațiul  nistrean  a avut cele mai multe  bătălii câștigate,  n-a ridicat nicio  ctitorie. Poate că   istoricii  vor fi găsit răspunsul . 

Mă întorc la examenul meu-  analizez textul   pe toate  încheieturile,  mă înflăcărez lăudându-l pe Domnul , dar și insist pe  situația din  mânios și degrabă vărsătoriu de sânge nevinovat, iar domnul profesor Negrici mă ascultă și,  când  răsuflu ușurată că am terminat ce aveam în minte, zice-

-ehee!   uită-te dumneata la  domnul de pe perete și, spunând asta  arată către mustața    răsucită a lui Vlad Țepeș, îl vezi? el a fost mielușel pe lângă  eroul   poveștii pe care, ce e drept, ai spus-o frumos și cu pasiune..// 

Au trecut anii, am  revăzut câteva   așezăminte moldovenești, am intrat în multe catedrale   de prin alte locuri, sentimentul a fost totdeauna de  uimire . Și de smerenie. Dar și de  multe  nedumeriri.

 Mai spre seară, încerc să ajung, dacă va fi cu putință , la catedrala din Mioveni.

 să  încerc să  fac și poze?
 

lobby , pe nepusă masă

Cred că oricare femeie, indiferent de  siluetă, vârstă, privire, ten sau mers, se simte  fericită când i se  face curte. Când complimentul vine de la o femeie, exceptând excentricitățile, laudele dau și mai bine.

Bluza mea cu ajure a plăcut  mult braziliencei înalte , care ocupase fotoliul  alăturat,  din holul hotelului. Zâmbitoare, m-a intrebat dacă sunt franțuzoaică.

De ce aș fi mințit?

Soțul ei, un tip și mai înalt, auzind de România, s-a interesat imediat de Dracula. Am vorbit puțin pe tema asta, pentru că mie chiar îmi displace, l-am văzut expus in  toată cruzimea intr-un loc  perfect în muzeul de ceară din Londra. M-am speriat, când am dat cu ochii de el.

Cei doi brazilieni au fost curioși să afle ce ar putea vedea in România.

Întâi mi-a venit in mintea frumusețea Maramureșului, pe care, cu sfială recunosc, că am gustat-o, abia   in urmă cu doi ani. Laudele au fost  sincere. Apoi le-am povestit cât am putut de corect și de convingător despre mănăstirile Moldovei, pe care le-am vizitat cu mare interes, de două ori, la distanță de mulți ani.. N-am uitat litoralul. Nici Delta Dunării, deși cineva mi-a spus  că ar fi in paragină.

Grupul meu pleca la Porto. Cei doi brazilieni mergeau la plajă.

Ne-am revăzut la intoarcere.

La fel  de  zâmbitori, mi-au spus că  la vara viitoare vor veni in România. Nu cred că intre timp, verificaseră informațiile mele.

Schimb de adrese n-am făcut, asta era preocupare importantă, dar  extrem de dificilă, care ține de  vremea  când a sta de vorbă cu  un străin era   mare noroc.
Cu două fețe.

Omul este suma

actiunilor sale, a ceea ce a facut, a ceea ce poate face. Nimic altceva.
Mahathma Gandhi.

Am calculator nou. Laptop . Doar al meu.
Celalalt era din bucati.Mausul implinise in iarna 14 ani, un picut tocit, altfel, adolescent. Amintire din primul calculator al fiului meu, de pe cand era elev la Colegiul Bratianu, mate-info. Ca sa nu uit iarna aceea grea, cand fiul meu si cu mine ne-am dus la Bucuresti, , desi ningea cum nu se mai intamplase de multi ani.Tot inotand prin troiene, am reusit sa prindem trenul catre casa, bucurosi ca el are, in sfarsit, calculator . Pentru ca-i era absolut necesar.
Au trecut anii, el a plecat, nu doar din oras, nu doar din tara.
Am invatat, nu chiar usor, nici prea repede, dar cu mare curiozitate, sa folosesc calculatorul. Sa pot comunica mai usor cu copiii. Intr-o vreme chiar si cu nepotelul mai mare.
Apoi mi-am facut blog. Tot schiopatand.
Astazi as fi vrut sa scriu ceva vesel.
Nu prea gasesc motive.
M-a intristat, parca mai tare decat necazul abatut asupra Moldovei, specatacolul grotesc- asa l-am simtit- al altor moldoveni, care se indopau cu mici si bere, gasind si cuvinte de duh, ca raspuns la intrebarea- dumneavoastra petreceti, in timp ce , nu departe de aici, sute de oameni dorm pe pamantul ud, avand, drept acoperis, cerul spintecat de ploi?
O femeie, cu fusta inflorata, rosie in obraz, spunea, intre doua inghitituri, ca asa e viata- unul naste, altul moare.
Cruda filozofie…
M-a intristat de dimineata si vanzatoarea de la paine. A fost primul contact cu noile preturi. Mai degraba cu schimbarea atitudinii. Nu avea paine ambalata. Luati, doamna, este cea mai ieftina..
Vanzatoarea nu mai poarta manusi, la ce bun, suntem toti o apa s-un pamant, mai conteaza ca pune aceleasi degete pe banii trecuti prin mii de buzunare si apoi pe paine? Conteaza ca painea este pe jumatate din cat ar trebui sa fie?
In asemenea momente , nu pot sa nu ma gandesc , din nou, spre supararea unora, la vorbele mereu adevaratului Octavian Paler. Nu le repet.
Este vorba tot despre mici si bere.
Si despre GOLGOTA.