cu ce măsori,

 ți se va măsura. 
 Într-o  fereastră, un sac de plastic, spart în două locuri.
Petice verzi băltesc în prispa cojită. Peste curtea năpădită de ciulini, risipiți printre  tufe de mușețel sălbatic,  doar vântul își mai plimbă pașii răzleți. //

-Auzi, dumneata, cu vreo  zece ani în urmă , era ăl mai tare din sat, da bani cu camătă, o zi întârziată te costa, mai bine veneai tu de bunăvoie, decât să-ți bată el în ușă..//

Mirică a plecat de la ai săi. 
Nevasta , mai mai,  să se păruiască într-o sâmbătă dimineața cu a   bătrână. Adunau zarzăre, niciuna nu mai știe din ce s-au luat.

- Om cu minte multă, tata mi- a zis băiete, până aici, du-te tu la casa ta,  că așa am făcut și eu, așa au făcut toți din neamu nostru.

Și m-am dus.
Moștenisem de la sora lui mai mare o palmă de pământ și  casa,  două camere. A mers  treaba ce-a mers, dar în toamnă , când au început ploile nu mai era de trai. //

S-a dus la  dom Motroi. 
I -a  spus păsul,  el vorbea, el auzea.  Motroi  își făcea de lucru pe verandă casei lui cu geamuri înalte.
I-a dat împrumutul, cu hârtie scrisă și doi martori..

Într-un an, Mirică și nevasta  au  plătit dobânda și o  parte din împrumut. S-au strâns de la multe, dar n-a fost chiar rău.

Când s-a întors dintr-o excursie la ruși,  o cumnata  le-a adus un ceas  frumos de perete, un cuc striga ora.

Mirică  nu s-a îndurat să-l pună în perete. l-a dus lu domnu Motroi, poate mai închide un ochi până-n primăvară.

Într-o zi, când a venit cu banii într-un petic de ziar, ușa pe unde scotea cucul ciocul  nu s-a mai deschis.

- Dom Motroi, ce-are , bre, cucul din ceas, gata,  a și obosit?

- Băi Mirică, ține minte de la mine, averea se face greu, băiete..de ce să-l las să cânte ca nebunu, se strică, și așa știu cât e ora, trece autobuzu, vine poștașu, deschide la magazin. 
De ce să stric ceasu?

Mirică a pus ban pe ban, a scăpat de datorie. Și-a cumpărat și mașină, o dacie mai veche, da merge.. 
- Mă duci până la Bunești, Mirică? iau niște prune de la coana Veta, soacra lu vecinu, i-am dat niște bani acu  trei ani, când  și-a dus mama  la doctor.
-Bine , dom Motroi, da știi, mașina merge cu benzină.
-Cum Dumnezeului să nu știu, mă? Coana Veta mi-e  datoare, îți  dau banii, când ajungem. 
  Ajung la Bunești,  încarcă ei prunele în câțiva  saci,  Mirică aduce vorba de benzină. Coana Veta se face foc.
-Hodorog bătrân, după ce că-mi iei prunele din curte, mai vrei și bani de benzină? Afară din curtea mea!
-Lasă, Mirică, că plătesc eu, se tânguie dom Motroi. 
Înțelegător, Mirică tace. Nu este felul lui să bată omul la cap. Ajung acasă, răstoarnă prunele într-un lin, Mirică scoate o țigară. 
Își ține capul în mâini.
-Dom Motroi, dă-mi , domle,  o sticlă d-un kil. 
Se duce la motor, face el ce face și umple sticla cu benzină.
-Ce faci,  omule?
-Mă hoțule, vezi tu sticla asta? O răstorn cât ai zice pește peste prune, și nici una, nici două, se repede către magazie..

 Scărpinându-și chelia  roșie de mânie,  Motroi scoate  din buzunar o hârtie mototolită și  o pune în palma  bătucită a șoferului.//

Într-o dimineață, cineva i-a bătut în fereastră.

Voia un împrumut.

 Motroi n-a răspuns. N-a mai răspuns niciodată.

Nu l-a plâns nimeni, că n-avea cine.//
p.s. l-ai văzut vreodată?