fluturii numara clipe,

 nu ani, si totusi au timp destul..Rabindranath Tagore

Trandafiri galbeni pentru Olguta

 A fost odata o fetita..ce ochi iscoditori, in  culoarea castanelor coapte, ce codite, grijuliu impletite in cate  trei suvite!

Ce mers vioi, ducand

geamantanul doldora de vise, revarsate printre bluze albe, prosoape si cearsafuri, ordonate ostaseste  de mana harnica a iubitoarei sale  mame!
 Se rostuisera acolo, bine inchise,  si cateva borcanele de miere, in care degetele aceleiasi bune mamici  presarasera miez de nuca!

Ce delicii!
Asa ne-am cunoscut mai bine, Olguta si cu mine:  ea venea de la Crovu, eu de pe celalalt mal al Argesului, de la Ungureni.La cei  paisprezece ani ai nostri, aripile ne cresteau direct din suflet,  luam viata in piept, cutezatoare, pline de curaj, temerare!

In internatul de peste pasarela, in seri scaldate intr-un farmec special, la capatul unor zile incarcate de emotii, pricinuite  de nenumarate extemporale, teze si ascultari, mai ales, la  chimie si la fizica, ne faceam loc printre rafturi si valize si deschideam  geamantanele cu bunatati, mirosind a gutui  si a struguri.
Ne rasfatam, mancand pe saturate, povesteam cate in luna si in stele, invatam cantece noi, de pe la alte colege, pana venea ora stingerii..

Dimineata de dimineata, traversam neobosite pasarela, in drum catre scoala, numarand zilele, in asteptarea  doritelor sambete, aducatoare de   reuniuni sau de  invoiri  acasa; urma  inghesuiala din  rata sau , de multe ori, mersul  pe jos, printre  fantasticii aluni ai  padurii Nuciteanca.
Erau  fascinantele noastre odisee de visatoare liceene!

Am impartit , impreuna cu  alte bune colege si prietene, emotiile fiecarui an de liceu.

Ce perseverenta! Cata ambitie!

Olguta nu voia sa-si dezamageasca iubitorii-i parinti, care au inconjurat-o cu atata dragoste!

Si nu si-a dezmintit niciodata angajamentul!

Anii au fugit ca vantul, a venit bacalaureatul, fiecare si-a ales cararea dorita, Olguta a urmat Agronomia,  eu- Filologia, ne-au dus  chemarile si  pasiunile, care incotro...

La intaia noastra revedere-trecusera , deja, 15 ani, de la bacalaureat- Olguta pastra acelasi  ras zglobiu, acelasi farmec  al unei robuste pofte de viata- sotie indragostita si mama, ce mama! mereu mult iubitoare, mereu neobosita!

Ce emotii a avut la deschiderea catalogului, pentru ca sotul ei voia sa-i afle notele..si  a avut serioase motive sa se mandreasca!

S-a intamplat , ca exact in urma cu doua luni, de Ziua Femeii, sa ne adunam opt colege, undeva, in Bucuresti.

 Aceeasi fermecatoare Olguta, exuberanta si hazlie;  ce psihologie rafinata, ce mod special de a -i juca suferintei feste!

 Mandra ca are o iubitoarea fiica, incalzita de grija pe care i-o poarta, daruindu-i alinare, mangaire, tandrete..

Incerc sa nu plang.

 Olgutei nu-i placea tristetea, adora muzica, voia ca lumea sa se bucure,  am aflat mult prea tarziu  ca iubea trandafirii galbeni.

 Fie ca petalele lor sa-i parfumeze drumul printre stele!

Un lung tren ne pare viaţa.
Ne trezim în el mergând,
Fără să ne dăm noi seama,
Unde ne-am suit şi când.
Fericirile sunt halte,
Unde stăm câte un minut,
Până bine ne dăm seama,
Sună, pleacă, a trecut.
Iar durerile sunt staţii!
Lungi, de nu se mai sfârşesc
Şi în ciuda noastră parcă,
Tot mai multe se ivesc.
Arzători de nerăbdare,
Înainte tot privim,
Să ajungem mai degrabă
La vreo ţintă ce-o dorim.
Ne trec zilele, trec anii,
Clipe scumpe şi dureri,
Noi trăim hrăniţi de visuri
Şi-nsetaţi după plăceri!
Mulţi copii voioşi se urcă.
Câţi în drum n-am întâlnit,
Iar câte-un bătrân coboară,
Trist şi frânt, sau istovit.
Vine odată însă vremea
Să ne coborâm şi noi.
Ce n-am da atunci o clipă
Să ne-ntoarcem înapoi?
Dar pe când, privind în urmă,
Plângem timpul ce-a trecut,
Sună goarna VEŞNICIEI:
Am trait şi n-am ştiut.
Rabindranath Tagore//
Sa-ti fie calea senina,in drumul tau neobosit, Olguta! 

nu te mai vezi..

1. 
   

   Gand pentru Olguta
   
     Nu-mi place tristetea, dar sunt zile ..si zile; de astazi, sufletul unei bune prietene si colege de liceu rataceste printre stele...
   
   Trecea un om pe drum,
   de Elena Farago
   
   Trecea un om pe drum aseară,
   Trecea cântând încet pe drum,
   Ştiu eu? Poate cânta să-i pară
   Drumul mai scurt, – ori poate cum
   Era aşa frumos aseară,
   Poate cânta ca să nu-l doară
   Că-i singur numai el pe drum - ?
   
   Trecea, şi eu eram la poartă
   Şi şi-a văzut de drumul lui,
   Dar ce mi-o fi venit deodată
   De am oftat, n-oi şti să spui.
   Şi nu-mi venea să plec din poartă,
   Şi parc-un dor de viaţa toată
   M-a prins privind pe urma lui...
   
   Aşa ne-o fi la fiecare,
   Că stăm în poartă, şi nu ştim
   Pe călător măcar de-l doare
   Ceva, - şi de ne pomenim
   Oftând, pesemne fiecare
   Ne-om fi simţind departe tare
   De-un drum pe care-am vrea să fim.

ce mi-i vremea..

cand de veacuri/Stele-mi scanteie  pe lacuri..
Revedere, M. Eminescu

Noaptea de dinaintea  sambetei- nu pentru ca  se numeste  Ziua femeii- a fost  un fel de  continua  lucida moleseala. 
Am dormit iepureste.

Nu trebuia sa ratez nimic din program: coafor, machiaj( l-am  sters, de indata ce am ajuns acasa, riscand  sa pierd trenul), snururi pentru niste martisoare speciale(aman asta de  ieri),  sa nu uit cateva fotografii de la o alta revedere..

In taxi, tuns proaspat, soferul  ma intreaba ce muzica prefer. Placut surprinsa  chiar ma balbai, alege el Floare-de colt!

Este cald si bine in tren, uit frigul de afara, si  ploaia, care mi-a cam turtit coafura, (nu-mi place fixativul,  parca este facut cu lipici), scot cartea, o pun inapoi in geanta, imi place sa

privesc pe fereastra!
M-am luat cu vorba si  am uitat sa-ti spun incotro merg si de ce am plecat de acasa pe vremea asta..

Am doar vise-n buzunar, vorba cantaretului pe care o sa-l vedem diseara, in spectacolul de la Globus Bucuresti!

Ma intalnesc cu  sapte dintre colegele de clasa din liceu.
 Am ales sa petrecem Ziua femeii in Bucuresti- patru sunt  la ele acasa, alte patru venim din locuri diferite-Titu, Slobozia, Targoviste, Pitesti.

Eu si Olguta ( calatorind , insa,  in zile diferite) suntem privilegiate, trenul trece  prin fata liceului,
  lasa repede  in urma batrana pasarela , castanii, incarcati de amintiri dulcege, obositi  dupa  iarna  greoaie, peronul  zgomotos..//

Suntem, cred, deopotriva,  anticari si colectionari, lucrurile, aparent banale, intra  navalnic  in suflet.. 
Ceea ce pana ieri era doar o intalnire devine, brusc, dor constant.

Un ceai verde in Gara de Nord-mai am  de asteptat  cam o ora, ploua marunt, s-a intetit frigul..//

Gasesc usor restaurantul,~Perla~,  niste tineri  daruiesc lalele, sunt a patra la sosire- imbratisari si  zambete, lacrimi in colturi de ochelari,  ultima vine Steluta, pupaturi, vai, draga, ce frumoase sunteti! 
Suntem, o corecteaza, strengareste,  cineva!//

Ne asezam,  vorbim cam toate in acelasi timp, circula fotografii cu  fii si nepoti,  eu nu pot sa nu povestesc despre Babacu  si despre cologaritmii doamnei Tica, despre unicul, marele, erou al noptilor  noastre de veghe, de dinaintea tezelor  - alb in alb/nimic problema, nota 4, Gh. Balcescu,  Steluta este tare de tot pe feisbuc, Lucia stie  tot felul de chestii despre medicamente si plante, care iau boala cu mana, Lenti aminteste ceva despre o dieta, Olguta spune bancuri, Rodica le incuviinteaza pe toate, Florentina  povesteste  cum le-a salvat gazda lor  de la corigenta la chimie, corupandu-l pe Babacu la o cina  cu fasole batuta,  Reta are cea mai frumoasa gradina cu flori,  cineva o identifica rapid pe internet,  vinul este ..nu stiu cum, placinta cu branza pica prea dulce, spunem  vrute si nevrute, facem poze, timpul fuge, mersul  pe jos pana la Globus face bine!

Redevenim , pentru  cateva zeci de minute,  8 adolescente intr-o lume  care iubeste  muzica lui Stefan Banica, luminile colorate,  tobele, chitara!!/

Cum a fost,  aveam sa aflu a doua zi in tren, catre seara,

intorcandu-ma acasa.

Vine  un anotimp al vietii, cand , dupa ce ai parcurs  de toate, sau, ma rog, multe,  simti o placere vie sa revezi  fiinte  dragi, pe care le-ai cunoscut in copilarie si in adolescenta.
 Este ceva, care seamana  cu  o calatorie intr-un  bazar, unde gasesti  nenumarate   flecustete, imposibil de povestit, delicii , pe care nu trebuie sa le ratezi!

Revederea este precum ploaia- te trezeste la realitate; daca ai norocul  sa  fie zvapaiata,  cu miros de mere verzi, te uda pana la piele, apoi, cu sau fara voia ta, isi ia gazduire, cuibarindu-ti-se  in suflet!//