civilizațía

 este fructul unei bătălii neîncetate, și în orice bătălie înfrângerea  este posibilă, la fel ca și  victoria.
 Spiru Haret

 Poate că  ar fi trebuit să  vorbesc despre  Ziua Regalității, că  asta sărbătorim astăzi. O fac foarte bine cei pricepuți . Eu ascult  cu  mare plăcere!
Cu sufletul!
 Sau despre concertul   de muzică barocă pe care l-am văzut aseară, ar trebui să  povestesc.. 
Fain concert! 
Niște oameni  deosebiți,  modești, talentați, firești- viori,  flaute, fagot, calitate,   cultură, o orchestră inedită- muzică veche de  trei patru secole, într-un repertoriu modern.
Mihail  Ghiga, Adrian  Buciu, Oliviu Constantinescu,  Ioana Anastasiu, Mihai Boboiescu- Orchestra  de Barockeri, interpretând  Handel, Vivaldi, Bach, Pez..
 Muzică de suflet!

Altceva  am eu în minte în dimineața asta verde, cu parfum de castani.

Întâia mea școală- două săli mari, luminoase, podele mirosind mereu  a motorină, planșe

adunate pe stative de lemn, o sobă care prea des scotea fum prin toate încheieturile, tabla neagră, înaltă , ferestrele  mari, cu perdele croșetate, o catedră roșcată , de la înălțimea căreia ne priveau ochii cenușii ai doamnei Ana Tănăsescu ( țin minte usturimea nuielușei, pentru că la început  îl confundam pe t  cu d- scriam Ileana caudă cardea..), creionul roșu, mereu ascuțit, pe care Domnul învățător, Ion Popescu, îl purta în buzunarul de sus al sacoului pestriț, cancelaria întunecată, mereu încuiată cu un lacăt cât pumnul.
 Prima oară, i-am trecut pragul,când eram studentă și a trebuit să țin locul unei colege, care era învățătoare.
Duzi mari vegheau la intrare.. dincolo de gard, o fântână, am văzut-o deunăzi, a secat..ca un semn..
Din școala asta, construită  cândva din ordinul inegalabilului SPIRU HARET, mi-am deschis ochii spre lume!//
 N-o să fac și eu ca  jurnalista aceea, care  vine cu microfonul în ochii omului și-l întreabă  ce ați simțit când ..? dar  mi-ar plăcea să povestim despre  prima școală/reușite, spaime/ sancțiuni/emoții/bucurii!