ca dintr-o altă lume

De câteva ori pe an, simt că vreau să- i văd de aproape; o lume de omuleți, parcă la sfat, pe malul apei.

Multora dintre trecători nu le pasă,nici nu- i observă, chiar dacă se plimbă la doi pași de ei.

Nu am vreo teorie in legătură cu aceste figuri unice, pur si simplu imi contemplu propriile- mi emoții in fata unui peisaj crescut din vrerea naturii.

Este toamnă deja, cu ploaie și vânt. Undeva, dincolo de agitația zilei, ìncremeniți in starea lor lipsită de dorințe, omuleții fără lămpașe
vor fi visând la bucuriile tihnei.

doamne în parc( statuile nu plâng niciodată)

doamne în  parc

Poate  că noaptea e zi.
 și ziua se pierde în străluciri de-o clipită.
  neprihănitul  timp și-a rătăcit cusătura,
 Durată  nu-i,
cum nici schimbare n-ar fi.

Stâncă,  buze și ochi, 
  degete , trudă,  răbdare.
Daltă ce mângâie alb, 
mâini  sfredelind foaie cu foaie,
tandră   rănire în  așchii  fierbinți.                                       

Piatra a prins suflet din suflet,
 umeri, surâs!

 Diferite,
  fiecare  cu partea ei  de  cer,
de iarbă,  de zori înflorind 
în  timide  raze de soare.

 Laolaltă ,
 în lumea albă  de piatră, 
blândă  trecere a clipei  fără de glas,
în repetabilă , grea  nemișcare...  Gina  Rizea

Dimineață cu plete de soare!