”ca o nuanță de lumină”

M-am chinuit să-i dau acestei vorbe înțeles.
Un înțeles subtil și tinar mai ales.
E-o vorbă ca dantela de ușoară
Și care toată vremea înfășoară.
Ca o nuanță de lumină
Și face duioșia mai senină.
Ea se rostește numai într-o limbă,
Într-altfel se pocește și se schimbă.
E vorba-n limba nouă să-nfioare.
Ca e-al femeii scumpe în căntec de izvoare.
Eu am făcut plăpănda să stăpîneasca viața,
Ca roua dimineața.
Femeie și fecioară,
Fii fragedă și nouă ca-n vis și-ntâia oară
Și dorul sfănt de tine e murmur de vioară.
Fii purtătoarea pură de fiecare clipă
A dragostei, și-anină-ți pe suflet o aripă.
în patima curată
Și binecuvăntată,
Când ți-ai ales bărbatul
Se pierde și păcatul. ”

Tendresse”, Tudor Arghezi

”Dacă nu mi-a fost dat să fiu liber,

   lasă-mă  măcar  să-mi  aleg stăpânul„.

Aseară  căutam în bibliotecă  ”Izgonirea  lui Prometeu.„  

Știam  că  am opera lui  Philippide, trebuia să fie  undeva.   Nu-i și nu-i!  Tot  răscolind, am dat peste fratele lui  mai  mare într-ale  poeziei, titanicul  conflictual  de la  Mărțișor!

Mi-am început  ziua   citind/ recitind/ răscitindu-l  pe   Arghezi.

Știi tu ce  frumusețe   dulce-amară, albă și neagră,  adâncă  și  înțeles-neînțeleasă,   ghimpoasă  și  lină, drăcească și  jucăușă  am redescoperit  ?

  Dacă nu ai cele  două volume  de   Versuri, cumpără-le!

  La orice pagină ai deschide și ai citi, sigur  vei trăi o minune!

  Arghezi-o conștiință a  dramaticei zbateri între  aici  și Acolo.

În care  versul  este un spectacol.

„Vino, femeia mea, să te mângâi
De-a lungul până la călcâi
Cu buzele, cu ochii, cu visarea.
Mă uit la tine, te frămânți ca marea,
Din spume de dantele, din talaze,
Cu peruzele, cu zmaralde și topaze.
Strecoară-te subt luntrea mea și lină
Du-mi-o-n adânc și în lumină.

Te cânt ca un copil bătrân,
Lasă-mă să mi te-adorm pe sân,
Lasă-te-ntreagă să îți leagăn moale
În luntre farmecele tale
Și frumusețile tăcute.
Bijuteria mea cu pietre neștiute
Decât de robul tău care te cântă,
Vino încet și mă-nveșmântă
Cu sufletul, cu carnea ta,
Pe care nu o pot uita.
Tu ești iubita mea,
Stăpâna mea,
Durerea mea și bucuria mea.
Noi suntem unul amândoi
Ca un altoi lângă un alt altoi
Și-n lumea toată suntem numai noi,
Ca două cărți legate într-o carte,
De-a pururi, zi cu zi, până la moarte.
Să nu mai știu de nimeni, de nimic,
Puiule mic,
Nufărul meu deschis
Plin de parfume rare și de vis.
Vino grădino,
Vino senino.
Vino încet ca zborul tiptil de rândunea
Iubita mea, femeia mea.” 

Tudor Arghezi,

”Mi-e dor„

apropiata mie,

si totusi  departata,
Logodnica de-a pururi, sotie niciodata`..~

.M-a posedat intentia de a imprumuta vorbelor insusiri materiale, asa incat unele sa miroase, altele sa  supere pupila prin scanteiere, altele sa fie pipaibile, dure sau musculate si cu par de animal.
Toata viata am avut idealul  sa fac o fabrica de jucarii si lipsindu-mi  instalatiile , m-am jucat  cu ceea ce era mai ieftin si mai  gratuit  in lumea civilizata, cu materialul vagabond al cuvintelor date.
 Tudor Arghezi
21 mai 1880, Bucuresti/14 iulie 1967, Bucuresti

Poezia mea preferata
Melancolie
  Am luat ceasul de-ntâlnire

Când se tulbură-n fund lacul
Şi-n perdeaua lui subţire
Îşi petrece steaua acul.

Câtă vreme n-a venit
M-am uitat cu dor în zare.
Orele şi-au împletit
Firul lor cu firul mare.

Şi acum c-o văd venind
Pe potecă solitară,
De departe, simt un jind
Şi-as voi să mi se pară.

lumea este mereu dezamăgită

 de podoabe( zicea Shakespeare).
 Nu-mi ( mai) dă pace un gând.
Ceva , cum să-ți spun, ceva mai  ca pentru vremea asta,  de stat în casă și de meditat..
Esență și aparență.
În privința discursurilor , ar merge fabula cu lupul, chiar-  de ce nu mai ies lupii ,  ca în poveștile de altădată? că a nins cât pentru  toate iernile uscate . Mă rog,   lucrurile se schimbă,  or fi având și ei  alte  criterii de explorare. Pe vremuri , atacau  în  haită. 
Încotoșmănați în cojoace de miei. Mai ales lupii bătrâni, cei tineri lucrau  pe cont propriu.

Cum spuneam,  în aparență, lupul își schimbă părul, în esență, rămâne cu același nărav.

Dar prietenul?
Prietena?
  Am citit un studiu-zice că   atunci când se adună cel puțin două femei , în aparență , ele ar forfeca-o pe cea de-a treia( cel puțin). 
În esență,  discuțiile ( prelungite) între femei fac foarte bine sănătății. Ajută  să se fabrice serotonina, un neurotransmițător care  ajută la combaterea depresiei, producând o stare generală de bine. Așa spune un specialist american, pot să-i dau și numele,  nu cred că este neapărat important, ce trebuie reținut este  că bărbații , când se întâlnesc , deși,  în aparență sunt prieteni,  nu discută chestiuni sufletești, legate de fericire, cum le merge viața personală...  Nu pot fi sinceri.
În esență, ei mimează prietenia.
Femeile se destăinuiesc- asta face foarte bine  sufletului, alungă tristețea .

 Aștept primăvara!   Îmi plac  ghioceii! 
În esență, m-am plictisit de zăpadă. De ger, de  monotonia albă.

Oamenii mari-  gânditorii- discută altfel  temele astea- 
La Fontaine- Aparența face ca soldatul  să devină general, canonicul, episcop și dracul, călugăr!
S-au văzut multe cazuri,   în esență, cine mai face diferență între soldatul care deszăpezește curtea  și  încornoratul care te ajută să treci puntea șubredă?

Arghezi spune că trebuie să te dezveți  să respecți fațada, până ce n-ai văzut interiorul..
Dar  dacă la poartă te așteaptă un..dresat, fără lesă?

Vreau să închei  frumos, optimist. 
Mă opresc la Antoine de Saint- Exupery-Esențialul lumânării nu este ceara care lasă urme, ci lumina!

Tu ce zici?

cine l-a furat pe Moș Ion?

Înţeles-aţi, vă rog, oameni buni, pentru ce v-am chemat? Şi dacă aveţi ceva de zis, nu vă sfiiţi; spuneţi verde, moldoveneşte, ca la nişte fraţi ce vă suntem; că de-aceea ne-am adunat aici, ca să ne luminăm unii pe alţii şi Dumnezeu să ne lumineze pe toţi cum a şti el mai bine!
— Înţelegem, cucoane, aşa a fi, răspunseră câţiva ţărani mai ruşinoşi; că, dă, nu-ţi şti dumnevoastră ce-i pe lume, noi, ţărănimea de la coarnele plugului, avem să ştim ce-i bine şi ce-i rău?...
— Ba eu, drept să vă spun, cucoane, n-am înţeles! cică zise cu îndrăzneală unul dintre ţărani, anume Ion Roată. Ş-apoi, chiar dacă ne-am pricepe şi noi la câte ceva, cine se mai uită în gura noastră? Vorba ceea, cucoane: "Ţăranul, când merge, tropăieşte, şi când vorbeşte, hodorogeşte", să ierte cinstită faţă dumnevoastră. Eu socot că treaba asta se putea face şi fără de noi; că, dă, noi ştim a învârti sapa, coasa şi secera, dar dumnevoastră învârtiţi condeiul şi, când vreţi, ştiţi a face din alb negru şi din negru alb... Dumnezeu v-a dăruit cu minte ca să ne povăţuiţi şi pe noi, prostimea...
Ion Creangă.

O dată la douăzeci de ani,  străinii își amintesc de exploziva mămăligă românească.

Cândva, învățam la școală  că în România țărănimea este a doua clasă socială. Nu doar ca număr.

Astăzi  istoria împarte lumea după alte criterii-  bogați și  ceilalți.

N-am auzit niciun slogan cu sau despre țărani.

A fost odată un Moș Ion..roata istoriei  i-a strivit  voința.
Și glasul.  
Cine să-i mai vadă crăpăturile din palme, de pe frunte și din suflet?

Nimeni nu-și mai amintește de înțelepciunea lui.

El nu protestează.

Strânge din dinți și așteaptă primăvara.
Este doar subiect de literatură.//

Bade Ioane, de Tudor Arghezi

Bade Ioane m-aş gîndi să-ţi fac
Un cîntec nou de ţi-ar mai fi pe plac
Dă-ţi de la gură buciumul de-o parte
Că-ţi sună, prea departe

Cum ţi-ar plăcea ca ghiersul să mai fie
De bărbăţie şi de vitejie
Bărbat ai fost, o spune..
Pămîntul tău muncit şi-n rugăciune

Că ţi-ai purtat prin veacuri greu povara
Mărturiesc ogoarele şi ţara
Clădit în suferinţă şi răbdare
I-ai dat şi sînge şi sudoare

Cînd ceasul deşteptării ţi-a sunat
Şi sînge şi sudori le-ai înviat
Ţi-ai deşteptat şi morţii şi cu toţii
V-aţi dovedit măreţi şi strănepoţii

Bade Ioane m-aş gîndi să-ţi fac
Un cîntec nou dacă ţi-ar fi pe plac
Să-ţi fac un cîntec , vorbele-mi sunt goale
Şi nu au frumuseţea din... cîntecele tale

Bade Ioane m-aş gîndi să-ţi fac
Un cîntec nou de ţi-ar mai fi pe plac ...//

Top