Italia!

Prima  țară  pe care am iubit-o înainte  de a o fi  văzut!  
 O iubeam la  orele de geografie, la cele de franceză,   o iubeam din filme, îi iubeam artiștii și  voioșia  oamenilor ei.
    Despre Dante Aligheri,  Francesco Petrarca și despre  Boccacio am învățat în primul an de facultate. La Istoria literaturii universale.Când  i-am și citit.
”   credinţa-i stofa vrerilor sperate
şi-apoi dovad-a totul ce nu vezi;
aceasta-mi pare-a dânsei entitate."
Dante Alighieri, ”Divina  comedie”

I-am iubit și forma de  cizmuliță  elegantă.
  Și  când am  reușit  să am niște  bani  ca să pot merge într-o excursie,  în Italia  m-am dus.
A fost   ceva  ce poți  numi”  O  dată în viață”!
 Italia!
Auzi cât de frumos îi sună numele?

Omul și vremurile

 Se întâmpla în 2003.
Aveam un aparat de fotografiat vechi, rusesc. Abia știam să-l folosesc. Era prima mea excursie după 1989.
Italia.
Pompeiul figura pe listă, în ultima parte a șederii în peninsulă .
La intrare este un rodiu cu o coroana împărătească împletită. O mâna invizibilă a împodobit-o cu mii de fructe. L-am văzut abia la ieșire,acum, trebuie să fi ajuns gigant.
Stă de veghe, martor al curgerii vieții, mereu într-un unic, nerepetabil sens.
I-am furat o frunză, o păstrez  undeva, printre fel și fel de  nimicuri dragi.Sub un soare dogorâtor am bătut  cu piciorul, într-o jumătate de zi, toate cărările fostului prosper oraș.O lume carbonizată scoasa la suprafață, întâmplător, după milenii de întrebări.
Pompeiul de piatră și de nisip, Pompeiul de iarbă țâșnind de unde nici nu te aștepți nu doar te uimește,te înspăimântă.Acolo, printre ziduri pârjolite  de  foc, tufe de  trandafiri sălbatici cățărați pe după pietre, toate vorbesc. Totul, absolut totul, este efemer.  Se spune că atunci când Vezuviul a scos pe nări foc, zguduind lumea, topind totul în cale, cu lava lui  fiartă, teatrul era plin. Romanii se distrau.
M-am oprit pe o piatră din amfiteatru. Am închis ochii, încercând să-mi imaginez clipa. N-am reușit.
 Case, străzi, ateliere, prăvălii.  Pe un perete, cineva a scrijelit‘camera de plăceri„, un pat, un cămin de sobă,o lampă.,
trupuri carbonizate, urme firave ale unei alte lumi.
 Printre ele, flori și arbuști.
Oamenii uită, este legea firii.
Două zile mai târziu, într-o dimineață albastră, am ajuns la Capri.
Fața în față două lumi:lux, grandoare, plăceri, paradisul terestru al insulei.
În  mijlocul mării, mereu  amenințător, el, Vezuviul,  stăpân peste ape .
Statură de  colos, titan peste întinderi  mereu mișcătoare.

  În clasa a IX-a, lecțiile de geografia fizică ale domnișoarei Lupescu erau povesti cu multe necunoscute. Încercam să văd cu ochii minții ascunzișurile pământului:Orizaba. Popokatepetl și câte alte nume, fără să le asociez cu teamă, poate doar  cu un fel de magie.
Au trecut anii.
 Ne fură vraja mării.
Și albastrul nesfârșit al cerului.
 Și atâtea frumuseți ale Terrei.
 Timpul șterge spaimele.
Sau doar le acoperă.
Sus- Cerul!
În adâncuri, clocotește focul.
Pământul își continuă mișcarea.
Clipa are multe chei.
Omul, ” trestie  gânditoare  ....„

talentul tău

 este darul lui Dumnezeu pentru tine.Ceea ce faci  cu el este darul tău pentru Dumnezeu. Leo Busgalia, profesor american.

Zilele trecute, ne întrebam dacă suntem mai răi sau mai buni decât alții.
Citiți povestea următoare !
Veți găsi  un răspuns !

vila-plutitoare în Delta Dunării

Un inginer român a conceput o locuinţă plutitoare, în care a investit 60.000 de euro

Adrian Nicolae

O casă cu flotoare de beton armat care, culmea, mai şi pluteşte? Rezultatul a întrecut toate aşteptările.

Pe inginerul Adrian Dobre, artizanul ciudăţeniei apărute de curând pe malul drept al braţului Sf. Gheorghe, nu departe de Tulcea, l-am cunoscut întâmplător, în Delta Dunării.
Bucureştean sadea, acesta s-a îndrăgostit iremediabil de Deltă în urmă cu aproape 20 de ani. A revenit an de an, apoi lună de lună, pentru ca acum să vină săptămânal. Pasionat de bărci, de pescuitul în sistemul „catch&release" şi de călătoriile prin labirintul de canale din mijlocul apelor, el a căutat o modalitate de a-şi împlini un vis pe care mulţi pescari l-ar împărtăşi. Voia o casă de vacanţă în Deltă, una pe care să o poată muta în diferite zone, în funcţie de anotimp şi de preferinţele sale.

Şi o casă plutitoare are uşă la intrare

O casă care să îi permită să vadă toate ungherele Deltei şi să simtă pulsul acestui paradis. După zeci de nopţi albe, sute de schiţe, planuri şi calcule, în septembrie 2009, proiectul final era aşternut pe hârtie. Şase luni mai târziu, după o investiţie de aproape 60.000 de euro, cu 20.000 mai mult decât estimase, casa plutea la câţiva kilometri de Tulcea. Asta, în ciuda nenumăratelor autorizaţii, aprobări, avize şi dispute cu autorităţile nedumerite dacă era vorba de o casă sau de o ambarcaţiune.

Aşa arată interiorul unui cămin din categoria ponton-dormitor

Dacă, în cazul pontoanelor clasice, flotoarele metalice necesită lucrări periodice de întreţinere, fiind dificile din punct de vedere tehnic şi, evident, costisitoare, inginerul nostru a propus o soluţie inedită - construirea unui flotor din beton armat, segmentat în şase alveole după modelul clasic al navelor.
 100% impermeabil.Mulţi au crezut că este o excentricitate, mai ales că betonul, în varianta clasică, este un material permeabil. Modificat însă cu ajutorul unor „adjuvanţi"", betonul propus de Dobre s-a dovedit impermeabil 100%, în urma unor teste care au prevăzut ca flotorul să plutească timp de mai bine de două săptămâni, perioadă în care nu s-a observat nicio infiltraţie de apă. Avantajele invenţiei inginerului român erau evidente: posibilitatea de a inspecta în interior flotorul şi de a lua măsuri imediate în situaţia apariţiei vreunei probleme, o stabilitate crescută la influenţa valurilor şi a vântului, şi posibilitatea de a folosi interiorul flotorului pentru depozitarea instalaţiilor tehnologice necesare casei (tancul pentru apele menajere, pompe, spaţiul de amplasare a bateriilor pentru stocarea energiei electrice). Ca să nu mai pomenim de lipsa oricăror măsuri de întreţinere pe durata exploatării!
O CASĂ UŞOARĂ.
Casa care a fost construită pe acest flotor revoluţionar trebuia să fie una cât mai uşoară. De aceea, au fost folosite profile metalice zincate, panouri de tablă, spumă poliuretanică şi tâmplărie PVC. Rezultatul? O casă cu etaj, cu o dimesiune în plan de 6,90 m x 6,90 m, cu o capacitate de cazare pentru şapte persoane, cu două dormitoare, grupuri sanitare la fiecare etaj, bucătărie, living, plus o terasă pe care se poate ajunge cu ajutorul unei scări retractabile. Anul acesta, locuinţei îi va fi ataşat un ponton de lemn, cu spaţii pentru recreere în aer liber şi un loc în care bărcile să poată fi trase în siguranţă. Şi asta nu e tot. Casa are o independenţă deplină când este vorba de necesarul de energie sau de apă menajeră. Iluminatul este asigurat de lămpi cu led-uri, extrem de economice, alimentate la un grup de baterii de 12 V care, la rândul lor, sunt încărcate de o turbină eoliană şi de un grup de panouri fotovoltaice. Pentru siguranţă, există şi un generator cu motor termic. Apa caldă menajeră este asigurată din trei surse alternative: panou solar, centrală termică, instant, pe gaz. Încălzirea pe perioada mai rece se face cu calorifere alimentate de o centrală termică.Într-un final, eco-casa a fost asimilată categoriei de ponton-dormitor, iar inginerul Dobre se gândeşte să pună bazele unei mici staţiuni ecologice mobile în Deltă.

Locuinţele plutitoare din Olanda, Germania şi SUA

Conceptul de casă plutitoare nu este cu totul nou -ştiut fiind că orice inovaţie aduce nu numai inedit, ci şi bătăi de cap, a fost nevoie de cel puţin un an pentru ca autorităţile să decidă în ce fel va fi încadrată construcţia în nomenclator.
Inovativ este poate materialul din care a fost realizată locuinţa din Delta Dunării, mai precis betonul armat. 
Şi dacă ea reprezintă o premieră pentru România, casele plutitoare cu fundaţie de beton se află de multă vreme în folosinţă în Olanda, Germania sau Statele Unite ale Americii. De fapt, cei care au creat acest concept sunt, din motive lesne de înţeles, arhitecţii olandezi. Date fiind condiţiile climatice şi relieful mlăştinos din Ţara lalelelor, casele plutitoare au apărut ca o necesitate şi nu ca un lux, fiind adoptate de tot mai multe ţări ale lumii, ca o variantă mult mai viabilă decât casele tradiţionale, mai ales în zonele des inundabile şi cu fenomene seismice dese.

Cândva în stadiul de simplu proiect, casele plutitoare sunt azi materializate.

sursa-mail.

pentru un milion de euro

Cu aripi de nea și zbor de săgeată, stingher sau în stol, scrutând depărtările, trimis al Divinității cu solie de pace printre muritori, porumbelul este, poate, pasărea  cea mai iubită de om. Inteligentă, sfioasă și blândă,  ea aduce noroc, ducând printre nori  visul înălțării.

Când își alege perechea, o face pentru toată viața.

 Este,  cumva, motivul pentru care  , pe la nunți, apropiații mirilor  aduc perechi de  porumbei albi lăsându-i să țâșnească spre înalt  cu  speranța împlinirii, a norocului!//

Le poți asculta gânguritul în venețiana San Marco, prin piețele Romei și ale Parisului.

Italienii nu-ți permit să aduci grăunțe de acasă, ochii agenților de pază sunt  atenți la mulțimea de vizitatori , dornici să le  dea grăunțe/  fărâmături/  frânturi de covrigei.

 În Pitești , piețele centrale  sunt locurile cele mai vizitate . Este o mare plăcere să vezi, din cărucioare aduse de mămici,  mânuțe subțirele săltând către zborul ușor  cu aripi deschise.//

 Cu toate astea, porumbeii  nu prea știu să fie  disciplinați.

Murdăresc strada, băncile, acoperișurile..//

Îngrijorat până peste poate  de  invazia  porumbeilor  de pe Champs-Elysees, care au murdărit Parisul, obligat să dea averi pentru a curăța străzile, pe care picioarele elegante ale doamnelor nu prea mai aveau cum să se ferească, primarul Parisului era tare abătut.

Nu putea să-i  alunge din oraș, când doamna Briggite Bardot plânge de sare cămașa de pe dânsa,  dacă vine vorba despre câinii fără sat.

Cum să alungi porumbeii??

Într-o zi,  a sosit prima ofertă.

- Îți pot scăpa   orașul pe care îl păstorești de plaga columbească, fără nicio plată. Trebuie doar să-mi faci o promisiune- nu mă vei întreba nimic!

Sau, îmi dai  un milion de euro, dacă pui o singură întrebare.

Primarul a cântărit oferta și a acceptat-o.

A doua zi, omul s-a cățărat  în vârful bătrânei Tour –Eiffel, și-a descheiat eleganta  redingotă și a trimis spre nori un porumbel albastru.

Pasărea a desenat  câteva cercuri line pe  deasupra Senei , apoi s-a pierdut printre vălătucii de nori.

Toți porumbeii din Paris l-au urmat în șiruri lungi, tot mai mai lungi spre Soare- Răsare. În dimineața următoare, porumbelul albastru s-a întors la stăpânul lui, care îl aștepta , încă, în vârful Turnului Eiffel.

 Primarul era în extaz!! 

Omul cu redingotă și porumbelul lui albastru făcuseră o minune.

 Deși binefăcătorul nu i-a cerut nimic, ca să-i curețe orașul,   primarul  i-a înmânat un cec de un milion de euro, amintindu-i că  vrea , totuși să-i pună o întrebare.

-    Una singură, o singură întrebare,  domnule primar!

-    Aveți , cumva, și un țigan albastru???

p.s. eei, ce zici??