Cred că oricare femeie, indiferent de siluetă, vârstă, privire, ten sau mers, se simte fericită când i se face curte. Când complimentul vine de la o femeie, exceptând excentricitățile, laudele dau și mai bine.
Bluza mea cu ajure a plăcut mult braziliencei înalte , care ocupase fotoliul alăturat, din holul hotelului. Zâmbitoare, m-a intrebat dacă sunt franțuzoaică.
De ce aș fi mințit?
Soțul ei, un tip și mai înalt, auzind de România, s-a interesat imediat de Dracula. Am vorbit puțin pe tema asta, pentru că mie chiar îmi displace, l-am văzut expus in toată cruzimea intr-un loc perfect în muzeul de ceară din Londra. M-am speriat, când am dat cu ochii de el.
Cei doi brazilieni au fost curioși să afle ce ar putea vedea in România.
Întâi mi-a venit in mintea frumusețea Maramureșului, pe care, cu sfială recunosc, că am gustat-o, abia in urmă cu doi ani. Laudele au fost sincere. Apoi le-am povestit cât am putut de corect și de convingător despre mănăstirile Moldovei, pe care le-am vizitat cu mare interes, de două ori, la distanță de mulți ani.. N-am uitat litoralul. Nici Delta Dunării, deși cineva mi-a spus că ar fi in paragină.
Grupul meu pleca la Porto. Cei doi brazilieni mergeau la plajă.
Ne-am revăzut la intoarcere.
La fel de zâmbitori, mi-au spus că la vara viitoare vor veni in România. Nu cred că intre timp, verificaseră informațiile mele.
Schimb de adrese n-am făcut, asta era preocupare importantă, dar extrem de dificilă, care ține de vremea când a sta de vorbă cu un străin era mare noroc.
Cu două fețe.
Cu două fețe.
