acasă, dar altfel...

Casele se  țin una de alta, în același joc bătrânesc, puține și-au păstrat portul străvechi, cu ferestre mari, mângâiate  de perdele  lucrate în casă, uși scârțâind  în povești, rătăcite prin vise. Cele  mai multe s-au prins în  vârtejul vieții moderne, termopane lipite în ziduri înguste, albul de var s-a topit în  culori cam confuze.  Tot mai rare căruțe, tot mai multe mașini! Mai multe femei sub broboade cernite, fete și băieți claxonând cu nerv depășirea,  câini hămesiți  adunați pe la porți.

- Ai auzit  de-ai lui Dură, aveau semințe  de-ale scumpe, se vând în valută, canabis, așa le zice, noi le spuneam  semințe de cânepă. Le dosiseră  și-n pod, și-n cămară, ba  chiar și  la rude. I-au săltat  pe toți într-o seară. Dar de-ăia ce-și zic ai lu Cârnu? Au spart conducta de gaz, s-au îmbogățit într-un an,  gata,  vreo trei sunt la  zdup, ăilalți se țin prin procese.../

În Primărie  este  cald și bine,  două birouri mari, vreo șase persoane, cu  ochii-n  hârțoage.

Ce să mai întorc vorba încolo și-ncoace?  banii se fură ușor,  un click și  tu ești  rău-platnicul.ce explicații? cine ești tu? cine sunt ei?

Ne-am născut pe aceleași meleaguri, poate că am avut aceiași  profesori, am călcat aceleași poteci.

Viața ne-a trimis  pe cărări diferite, unele drepte,  altele  pe coclauri.  Care pe unde...

Tu, ființa naivă, înfruntând
ploaia, vii să-i dai statului  dările.  Constați cu stupoare cum se  fură c-un click. Cu câtă nerușinare  ți se aruncă în față
alt adevăr”când o să aduceți chitanța de anul trecut, o  să vă scutim pe 2016..”

  Calculatorul, doar el, a fost vinovatul...

S-a dus naibii tot optimismul meu!//

 Plouă  mărunt, apăsat.Stropi reci,  ca de măzăriche, îmi   înțeapă  fața  și gândul.

Închid ochii. 
Vreau satul meu de poveste, cu oameni așezați, copii inimoși, bătrâni cumsecade!

Drumul spre  casă pare mai lung...

În matca lui, cu  șopot  grăbit,  Argeșul  își scrie  povestea.

( Sigur că acasă am găsit imediat actul!  Cum aș fi uitat  eu  să-i dau statului ce i se cuvine?)