Se afișează postările cu eticheta izvoare termale. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta izvoare termale. Afișați toate postările

marți, 29 mai 2012

Karlovy Vary- loc de poveste


De  ce  aleg să merg în excursii? 
 Și așa este, ia aminte! 
 Altcineva să facă poze,  să-mi  lipesc pe retina sufletului toată frumusețea clipei, știi care este condiția ? să  fi dormit  bine  noaptea trecută. Și în toate nopțile cât durează evadarea!
Este aproape imposibil..și atunci,  aleg excursia,  un fel de punte între ieri, astăzi și ce-o mai fi.//
 Am văzut Karlovy Vary, ca și Praga, de altfel, în urmă cu douăzeci și cinci de ani.
Am simțit de atunci că vreau să revin. 
Și s-a întâmplat, doar că  totul fuge..
Cu o zi înainte , după un zbor  nocturn,  găsisem Praga somnoroasă, rece,   înțepenită , cumva, într-un fel de mândrie  cețoasă. 
A fost  un frig strașnic,  nu prea mi-a priit  dimineața.
 Am fost tristă, chiar revoltată, nu avusesem vreme  nici măcar să scot din geamantan  o haină potrivită cu  frigul praghez.
 Cândva,  direct de la aeroport , în  seara târzie de vară,  călduță ca un șal moale de catifea,  sosise surpriza- plimbarea  pe sub podurile de pe Vlatava sclipitoare.
Muzică  specifică tuturor națiilor lumii, dans, bucurie!
Plimbare cu vaporașul , clipocit  de valuri, muzică , basm la lumina lunii , puzderie de stele!
 Ador nopțile înstelate! 
Atunci  n-am  văzut realitatea, am trăit doar visul.
De data asta, plimbarea pe Vlatava a cam fost o păcăleală- 15 euro, fără  ghid,  n-am reușit  nici măcar să gust ceva, o supă fierbinte , în avion am primit un amărât de ceai și  o eugenia..
  Noaptea e  un sfetnic bun,  hotelul , n-am ce să reproșez, jos pălăria! 4 stele, nici central, nici   prea departe, somn bun, odihnitor, 24 de etaje, am locuit la   14,  cer  pictat în  alte vise.
Mic dejun regesc și,  ne așteaptă Karlovy Vary!
Drum perfect,  de o parte și de alta  câmpuri verzi și galbene , felii frumos rânduite, harnici sunt cehii, zice că au arendat toată câmpia unor concerne străine, patru la număr. 
Arendașii fac totul, iar   proprietarii primesc un coeficient convenabil , stipulat în contract. Păi vezi? la noi, ca la nimeni( iar mi-a zburat gândul înapoi). 
 Pajiști  nesfârșite de rapiță, nicio palmă nelucrată, perdele înalte ocrotesc drumul, autocarul alunecă frumos,   doamnele din jur dorm, îmi place să fiu eu , cu mine..
Karlovy Vary?
Mi-ar plăcea  să fie adevărată legenda- ceva din „Mistrețul cu colți de argint- Un prinț din Levant îndrăgind vânătoarea.., Carol, urmărind un cerb, de ce nu , o căpriaoră, parcă-l văd, mândru,  în costumul lui verde. 
Trufași și necruțători sunt vânătorii, țintașul își urmărește  prada, iar  bietul animal, hăituit, se aruncă într-un izvor... 
Regele Carol al IV-lea, secolul  XIV, a  construit  acolo cea mai   frumoasă, aristocratică, neasemuită stațiune- Karlovy Vary. 
Faima  acestei splendide așezări  este legată de izvoarele  sale calde, binefăcătoare pentru o mulțime de boli- articulații, digestive,  coloană..dar nu la boli îmi este mie gândul. 
Scormonesc în memorie, locurile astea le-am mai văzut, atunci erau  cenușii, astăzi, K .V strălucește  neasemuit în lumina dimineții blânde.
 Un soare sfios  trimite  raze dulci, lume , câtă frunză, ei, nici chiar așa, dar  mulți, toți  și-au cumpărat ulciorașe din care beau licoarea  binefăcătoare.
 Magazine de suveniruri la tot pasul, îmi cumpăr și eu  ulciorașul albastru,  până la plecare, sigur o să  am o plasă plină cu amintiri.
Strada  este perfectă, piatră lângă piatră, clădirile ,  opere de artă, toate culorile, un tort imens  răsturnat într-o farfurie  de  nu știu câți km, Doamne câtă frumusețe!
 Pe aici   și-au tocat averile marii bogătași  ai lumii, pe terenurile de golf, sub privirile admirative ale doamnelor cu crinolină,  ascunse  sub elegante pălării strălucitoare. Figuri celebre  și-au potolit iubirile și nesomnul prin cazinouri  și restaurante selecte-Goethe- de 13 ori, Beethoven, țarul Patru cel Mare, Schiller, Napoleon, Chopin, Karl Marx- ce ți-e  și cu istoria. 
Uite că și eu am revenit!!
Colonade- cea mai renumită-Mlynska kolonada-Colonada morii-lungă de 132 m. acoperă  cinci izvoare-Izvorul stâncii, 53 de grade, Izvorul Libuse, 62 de grade, Izvorul prințului Vaclav I, 65 de grade, Izvorul prințului Vaclav II- 58 de grade, Izvorul morii, 56 de grade, Izvorul Rusalka, 60 de grade .
Ce armonie de sunete Rusalka,  amintește  de  muzica lui Dvorak! 
Și gândul îmi fuge , fără să-l pot reține la Călimăneștii noștri- Dumnezeu ne-a dat , dar nu ne pune și-n traistă..
 Am văzut staținea  acum doi ani, paragină, lume pleoștită, mizerie, hoteluri , la tot pasul,  amestec pestriț de sărăcie și  de grandomanie inutilă, ostentativă.
Continuăm plimbarea- biserici,  parcuri, flori, arbori roșii, liliac, panseluțe, lume elegantă fără să vrea să pară așa, dar  sesizezi imediat  croielile  fine, parfumuri delicate, vitrine cu   multe și felurite cristaluri, doar sunt la ele acasă,  fețe destinse.
Magazinul special cu lichiorul Becherovka, cumpăr două - unul cadou pentru fiul meu, celălalt pentru  acasă-  poate am musafiri de ziua mea, napolitane Karlobarzke oplatkg, era să uit- cei șapte ani ( nu de acasă, ci de rusă ) mi-au folosit de minune.
Timp liber , două ceasuri- nu mă omor după cumpărături, dar nu rezist, probez câteva bluze, o cumpăr pe cea mai frumoasă- bleumarin cu  alb,  niște volănașe  cochete,  pe verticală,  preț bun, zâmbește și vănzătoarea..
Îmi place aerul  aristocratic al locului, râul Tepla susură  molcom, tineri și vârstnici, suveniruri,  zumzet,  soare blând, mieros. 
Ne oprim  la o terasă,  cafeaua este delicioasă,  înghețata pică bine după  un prânz în grabă, supă de ceapă- să știi că nu este rea deloc,   răcoroasă, pufoasă,  ceva greu de definit, dar gustos, o fripturică, nu mă întreba de preț, că n-o să-ți convină să afli, la ei mâncarea este scumpă. Și  ar trebui să știi dinainte să iei meniu fix, altfel, în  cost se adaugă 20%. din consum. Până am aflat, s-a apropiat excursia de capăt.
Vezi, ți-am  dat un pont bun, să reții, când mergi în Cehia.
 Scump, dar merită!
Am uitat să  fac o poză cu simbolul stațiunii- capra 
Sosim la timp  în locul de întâlnire, cineva s-a rătăcit, presupuneri, telefoane, un pic de agitație,  urcăm în autocar, am mai dat  o pagină, deja  simt un pic de tristețe. 
Asta este..
p.s. Sigur o să-ți placă    Cehia!