iarna, șorțul și gutuia

povești adevărate pentru prieteni

Ningea apăsat, probabil că  mai toate prietenele și colegele mele de clasă se bucurau  de  iarna  bogată, pe gheață sau la săniuș, cu frații lor,  duminica își vedea liniștită de treburile ei.

Mama  nu știa  ce să mai facă  să mă scape de  durerile alea din gât; mă oblojea  cum știa mai bine,sfătuită, bineînțeles, și de maica  Fănica, mare doftoroaie, care crescuse  mulți copii.

 Neînduplecate,amigdalele  mele nu voiau să cedeze  nicicum.  Îmi făceam probleme  că voi lipsi de la școală, chiar înainte de teza la  matematică.

Bujor, câinele  meu drag, pe care nu-l văzusem de trei zile, lătra.

  A fugit la poartă mama.

   A deschis ușa  camerei  unde eu  făceam cu greu față febrei, lăsând-o să intre pe tânăra noastră vecină, Vasilica, nora  tușii Dumitra.

Față roșie de ger, ochi  frumoși, vioi,  mâini ascunse  în șorțul de casă.

 A scos  cu grijă o gutuie mare, galbenă, parfumată. Mi-a pus-o în palma fierbinte.

Nu -mi amintesc  cât a mai durat  boala mea. Nici când am putut  gusta  din fructul  dăruit într-un moment extrem de dificil pentru mine.

 Ce știu este că, iată, nici până astăzi nu am uitat  gestul acelei tinere  femei, pe care n-o cunoșteam decât foarte puțin- eu, preocupată cu școala, ea, cu gospodăria, cu copiii ei mici, cu socrii.

Este Crăciunul, lumea  vorbește cam mult despre  bunătate, se întâmplă multe, se fac și se desfac înțelegeri...

Omenia rămâne  ceva  prețios, ceva  atât de  aproape de suflet! 

daruri de suflet

 povești adevărate pentru prieteni

Nu știu câtă școală învățaseră bunicii mei  și bunicile mele.
Talițu era un fel de pădurar.

Eram în clasa I.
Într-o zi de toamnă frumoasă, mama  îmi pregătise masa pentru lecții, sub gutuiul din curte.
Ea, cu treburile.
Eu, cu bastonașele.
Mă chinuiau îngrozitor.  Nu voiau cu  niciun chip  să  încapă în  căsuțele caietului de caligrafie. Unul mai strâmb decât altul.  
Plângeam, chinuindu-mă.
  Bunicul a  venit  de la zăvoi. Avea un baston ciolplit de el, cred că din lemn de corn- alb,   potrivit de gros.
Îl purta  pe  unul din brațe.
Cred  că  mi-a  auzit scâncetele, o fi văzut și neputința mea; s-a gândit el cu mintea lui de om  bătrân, și  a pus  bastonul  pe masă, alături de caietul meu.Cu mâna dreaptă, mi-a mângâiat creștetul.
  Văd cu ochii sufletului bastonașele  aliniindu-se cuminți în caietul meu.
Adia ușor vântul, mirosea  a frunze de gutui  și a încredere!
Într-o zi de vară, eram cu talițu  la unul dintre loturile noastre, de la pădurea Pintenoiaca
Dintr-odată,cerul a început să slobozească tunete.
Brusc, a început o ploaie  puternică.
  Talițu purta mereu, la el, un pulover  tricotat.
  M-a ascuns sub burta  văcuței.  
Văcuței i-a pus pe spate puloverul de lână.
Am multe amintiri în minte și în suflet cu cele trei perechi de bunici, pentru  că așa a fost să fie!
De la  măicuța, soția lui talițu, păstrez  imaginea rochiței  de mătase„ toarsă” din gogoșile viermilor hrăniți cu frunze de dud! și Targul -Titului, cu  noi două, la „ciocu-cu-norocu.
Am câștigat atunci  prima mea păpușă cu  pantofiori eleganți  și cu rochiță roșie!
S-au rătăcit  lucrușoarele bunicilor:medalii de pe front, două icoane dragi, lada de zestre a măicuței, cu barișuri, zăbranice, tulpane și „dres„ de obraz.
S-a  pierdut și  cavalul lui talițu.
   Rostuite în cămăruțe de suflet, stau  amintirile!
Maica Fănica era aprigă. înaltă, dreaptă, cu ochi albaștri, fustă  neagră cu melcișori și   bluză  pătrată  în dreptul gâtului.
Acolo, ascundea ea, în zilele de vară, cu  un fel de cochetărie, firul de busuioc!
„Tale „era tatăl mamei:toată viața fusese ceferist. Adoram ceasul lui deșteptător, cu un fel de  clopoțel deasupra.

Făcea naveta, pe  jos,indiferent de vreme, de la Ziduri, la Titu.
Din leafa lui  de ceferist, a cumpărat  ilice de catifea, broboade de cașmir,rochii , pantofi și  câțiva cocoșei de aur, câte o ladă de zestre și câte o bucată de pământ  pentru fiecare fată.
Celor trei fii , Marin, Bălașu și Aurică, le făcuse, la un croitor, paltoane de stofă bleumarin ( din mantalele  primite de la serviciu).  

Pentru tustrei, a cumpărat terenuri de casă în Ziduri.
De la " mare ", soția lui, bunica dinspre mama,păstrez o carte despre cronicari, pe care mi- a cumpărat- o într- o vacanță, de la cooperativa lor.
  Îmi plec fruntea, în amintirea bunicilor mei dragi!💗