de prin lume adunate

Se spune că într-un oraș cum ar fi al tău, al meu, al oricăruia dintre noi, locuia un om bogat, așezat, familist recunoscut, tată  și bunic îndrăgit,  cetățean preocupat de binele orașului. 

Era tare fericit .

 Într-o zi, soția lui a închis ochii pentru totdeauna.  Omul a plâns-o câteva luni.

După un timp,  l-au vizitat  copiii.
Unul dintre ei i-a spus motivul  pentru care au venit cu toții- el are o casă mult prea mare. Este păcat s-o lase să se ruineze,  așa că ar trebui să se mute într-o căsuță. Să vândă tot ce are , să le împartă lor, că sunt tineri și grijulii. El poate să locuiască , mai întâi,  la fiul cel mare, că nu-i va lipsi nimic.

 Va fi tratat regește.

 De bună credință, omul a vândut tot și le-a împărțit banii fiilor , ba chiar și nepoților.

Fiul cel mare i-a dat o cameră în casa lui.

 La început, era chiar bine, îl vizitau și ceilalți copii, nepoțeii îi aduceau vești din oraș, primea hrană caldă.

 Cu timpul, vizitele copiilor s-au rărit, la masă nu-l mai chema nimeni, el nu-și mai putea curăța hainele, nu mai ieșea cu prietenii, toată lumea părea să-l fi uitat .

Într-una din zile, omul și-a invitat toată familia lângă patul său, pe motiv că are ceva foarte important  să  comunice.

 S-au înghesuit în jurul bătrânului bolnav.
Cu voce slabă, omul  a spus că mai are multe să le dăruiască, dar nu atunci, ci  după moarte. Toată agoniseala se află într-o lădiță, pe care ei o vor deschide doar în prezența primarului .

  Din ziua aceea, omul a trăit  din nou regește- mese îmbelșugate, haine bune, vizite, vorbe  de laudă.

 S-a stins, așa, într-o dimineață, singur, în cămăruța lui.

 L-au plâns copiii vreo câteva săptămâni, apoi l-au adus pe primar și, împreună, au deschis cutia.

 Înăuntrul ei- altă cutie, în interiorul acesteia altă cutie, în total vreo nouă.

 În ultima, un cap de măgar și un bilet, cu o singură propoziție.

p.s. în loc de morală-  cum credeți că suna respectiva propoziție?