pe vremea mea..

tineretul  de astăzi.. când eram noi ca ei..

Să nu-mi spui că  nu auzi, cel puțin o dată pe zi,  una dintre cele două sintagme . Oriunde te-ai afla: pe stradă, în tren, în stație, în fața unui ghișeu.

Nici nu-mi începusem bine ziua că , deja,  vorba cu pricina mi-a și fost transmisă fără să am cel mai vag motiv  să mă gândesc la ea.
Am refuzat să  aflu  circumstanțele  care să o fi determinat  pe doamna  însoțită de trei sacoșe burdușite și un  filodendron într-un ghiveci cu raza  cilindrului cam   de vreo 30 de centimetri.
În tren, m-am gândit la generaționism-  ce cuvânt!
 Las deoparte cuvântul , altele sunt incertitudinile mele: poți judeca o generație întreagă în numele unei întâmplări?
Să fie vârsta biologică, neapărat, ceea ce îi apropie pe oameni?
Suntem  solidari, avem aceleași crezuri/pasiuni/aversiuni , citim aceleași cărți, vedem aceleași  spectacole, facem aceeași politică (doar) cu persoanele  care s-au născut cam în același timp cu noi?
p.s citesc cea mai controversată carte, care a stat  la baza a două ecranizări-Lolita , de Vladimir Nabokov

cred în copil

 așa cum se credea în apostoli, Victor Hugo, Arta de a fi bunic

Când  mi-a venit pe lume primul fiu, iarna își torcea povestea ei blândă în grai nerostit de ursitoare.

 Din clipa aceea, am învățat să merg alergând, să uit de somn și de odihnă, să-mi pregătesc examenele ( eram studentă) ascultându-i gânguritul,  spălând și călcând scutece, măsurând temperaturi,  răcind ceaiul,  plimbând căruciorul   prin casă, în miez de noapte,  chiar dacă a doua zi  aveam seminar la dialectologie sau la filozofie.

 Când a crescut, într-o zi,  mi-a promis  o trusă completă Helena Rubinstein. 
La prețurile de astăzi, uitarea pare ceva firesc..

Fuge vremea, de niște ani,  fiul meu este  tată.

Doi lei, două minuni! 

Unul  mic,  de ieri , mai  mare!
http://incertitudini2008.blogspot.ro/2011/10/paradis-vine-din-persana.html

Și unul mare! De astăzi,  și mai mare!
 http://incertitudini2008.blogspot.ro/2010/07/povestea-unui-leu.html
La mulți ani, lei paralei!

Există niște sfaturi  pentru cine se vrea bunic perfect-  să nu oferi pijamale  și  cărți de gramatică.

 Cum să fiu eu  buni perfectă, dacă   leul cel mare mă identifică , de fiecare dată, cu gramatica?

 Cât contează că  , indiferent de  stare,  pot  juca  de-a v-ați ascunselea,  că  mi-am cumpărat pantofi  pentru volei și   fotbal, că  spun  frumos, seara,   Albă- ca- zăpada, Ursul păcălit de vulpe, Scufița roșie,  cu grijă mare să nu ocolesc vreun amănunt sau  că mereu  mi-e dor de toate  clipele  petrecute cu ei, mai ales când  ne plimbăm cu bicicletele, în jurul lacului?//
știi, cumva, cum poți ajunge o buni perfectă?