fără griji și nevoi, împărăția toamnei!

Galben și  verde, priviri pe furiș, frunza se zbate, topindu-se aievea, în murmur de zvonuri și șoapte.

Parcă niciodată, pădurea n-a avut broboadă  mai frumoasă!

Dulce somnolență, respirație profundă, posesiune absolută!

Lumina țâșnește brusc, se așază pe  speteaza unei bănci,  se prelinge tandru printre fire  moi, se  oprește pe turla bătrânului schit,  sclipesc în joc de linii frânte  luminițe la morți și la vii, clopotul își strigă  chemarea ,un fir de izvor  spală pietre și frunze.

 Nedeslușit spectacol!

Iarbă, frunze, pietre.

 Până la urmă, lucruri străvechi, atât de aproape! Le poți vedea oriunde!

Clipa se pierde în liniștea amiezii.

Lumină în fâșii, căldură ivită printre ace de brad.

Beție de bine!

O vrajă  stârnită  de nicăieri  se topește  firav în parfum de iarbă, încă proaspătă.

 Raze lungi de aur stins se strecoară discret printre ramuri, odihnindu-se în căușul potecilor.

O să-ți fac o mărturisire: în lungile plimbări pe alei, din săptămâna asta, am adunat  în minte un caiet de fraze perfecte...pe toate le-am uitat.

Notez pe dosul unui bilet de autobuz  o frântură de gând  cu parfum de galben /verde/ruginiu- cât mister ascunde pădurea în pragul toamnei de aur!ceea ce văd în clipa asta  nu este chiar ceea ce văd. Este ceea ce simt.

Cred că nu suntem cu adevărat decât ceea ce-i furăm clipei. Restul  aparține lumii.

numai pe gândurile noastre

 suntem pe deplin stăpâni. R. Descartes.

Iarna se minte frumos, în nuanțe străvezii de toamnă fugară.

Este  vremea serilor albastre, cu  povești în zbor de îngeri, fâlfâiri cuminți de doruri nemărturisite încă. 

Gândurile nu pot fi mințite, aleargă nestingherite. 
Întrec,  în stoluri,  depărtările, topesc incertitudini, adună bucurii.

În lumea noastră intimă, basmele  se țes, fără început, fără sfârșit. 

Ca și bucuriile! 

Vin sărbătorile! 

Te-ai pregătit?

 

visele nu au vârstă

  Doar în această seară să ascultăm  tic-tacul ceasului,   care-și face meseria, cu surâsul copilului de odinioară.  Să visăm , abandonându-ne toate grijile de oameni mari.//

Răsfoiesc  jurnalul meu electronic..

Uimite de atâta grijă, în plânset de căței pribegi, ghetuțele așteptau aliniate , în dreptul ușii de la intrare.
Ca de obicei, fratele meu uita.
Îl așteptam să adoarmă și,  în câteva clipe, i le făceam și pe ale lui să strălucească.
Moșul parcă știa.  Lângă bomboanele rotunde ,ca niște gogoși, umplute cu lapte, altele cu marmeladă, lăsa și o vărguță.
O zi-două, ținea și el minte, se lua cu joacă și năzbâtiile se țineau lanț.//
Cu vremea, am uitat de Moș Nicolae.
În liceu, la cămin, nu puteai aduce vorba de așa ceva, pedagoga era cu ochii pe noi.
Ș-apoi, cum să ajungă Moșul tocmai acolo?
Atâtea fete, atâtea vise..//
Am redescoperit farmecul nopții Moșului, când eu însămi a trebuit să-i povestesc bătrânului nevăzut cât de cuminți sunt copiii mei.
Mângâiate cum n-au fost niciodată, ghetuțele își aliniau visele către dâra de lumină.
  Peste pleoape grele, noaptea își dezgolea visele. 
În somn cuminte, barba de lână netoarsă duce în spate un sac plin-mașinuțe, acuarele, avioane, ciocolată, castele, portocale.
................................................................................................................................................................
Mi-e dor de chicotelile cizmulițelor cuminți, de mirarea din ochii lor, de înțelegerile noastre- haideți la culcare, Moșul nu trebuie să ne vadă, este bătrân și obosit, nu vrea să fie văzut, în noaptea asta nu încuiem ușa, nimeni nu iese din camera lui.
Ochi lacomi de copil pătrund în albastrul serii..//
Trec anii, povestea rămâne.
Aștept un gând.
Vraja există!
 La mulți ani tuturor celor care își serbează onomastica!