Cineva de la primărie m-a anunțat că între pereții copilăriri mele va fi, poate, o grădiniță.
Sau altceva.
Aveam copil mic, nici măcar nu m-am dus să mă despart cu sufletul de locul cel mai drag pe care îl știu pe pământ. Da, să nu te miri, am cutreierat, în anii care au trecut de atunci, cam prin toată Europa, în două rânduri, am ajuns chiar și în Asia .
Multe și mari minunății am văzut.
Niciuna, însă, o spun cu mâna pe inimă, nu seamănă cu acel tainic ceva , cuprins în casa noastră, însuflețită de neobosirea mamei mele, de cuvântul sfătos, ironic, rareori rostit tare , al tatei.
Banii aceia, primiți în schimbul trudei de-o viață, trudă impregnată viu de nenumărate amintiri, s-au risipit fără vreo importanță.
În locul lor, s-a căscat un gol imens, în care s-au topit fotografiile noastre alb/ negru, acte, cărți și caiete, prima mea teză de Limba română, în colțul căreia Domnul profesor Fulga mi-a transmis cel mai frumos îndemn spre știința de carte, toate păstrate cu grijă de mama în podul casei,alături de lăzile de zestre, a ei , cu trandafiri roșii, a bunicii , cu crenguțe verzi, în care își rânduia barișuri, un tulpan alb, cu mărgele albastre, cizmele tatei cu care s-a întors după război, ce fascinantă poveste, rămasă suspendată în timp, mi-a spus el într-o singură seară, gutuiul din curte, sub a cărui mângâiere am reușit eu să aștern bastonașe și cârlige, în spațiile caietului de caligrafie, cu mâna bunicului pe creștet.
Știi când îți cunoști, cu adevărat părinții? când nu-i mai ai.
Și când tu, părinte sau bunic, ai tihnă și răbdare de a răsfoi ușor, una câte una, pagini foșnitoare din nescrisa carte a memoriei afective.
Fără grabă, fără vreun scop anume.
Doar așa, ca să vezi vremurile în scurgerea lor nestingherită.
Tu, copilul fără prea multe griji, mai apoi, când adolescența clocotește să vrei să aduci înapoi rugămințile către tata pentru atât de așteptatul întâi bal,rochia era dintr-o stofă liliachie, plisată, cu guleraș croșetat de mama.
Și valsul, ce vals, și seara cu lună, agățată într-un salcâm din curtea vecinului nostru, moș Nicolae.
Și valsul, ce vals, și seara cu lună, agățată într-un salcâm din curtea vecinului nostru, moș Nicolae.
În ziua aceea de mai, când casa părintească și-a închis pentru mine ferestrele, s-a rupt ceva.
Timpul s-a așternut altfel.
Nu știu prin ce împrejurare, am păstrat câteva manuale din anii mei de școală.
Astăzi m-am întors la cartea de franceză. Poate că de undeva, dintr-un timp regăsit, ar fi reîntoarcerea la școală.
Mi-am început ziua înseninată de farmecul unei lecturi de la pagina 124.
”Negustorul de mături și bărbierul”.
După ce îl bărbierește pe vânzătorul de mături care îi pășise pragul, vrând să cumpere o mătură, bărbierul îl întreabă cât costă.
”Quatre sous„ ( un sou= o monedă de 5 centime) este răspunsul.
Considerând că prețul este prea mare, frizerul îi dă omului „deux sous”, sugerându-i că, dacă nu-i convine, să-și ia înapoi mătura.
Vânzătorul de mături acceptă tranzacția, apoi, după ce i se spune că pentru bărbierit îi datorează celuilalt „deux sous„ îi dă ”un sou”.
Și dacă nu este mulțumit, nu are decât să-i pună barba la loc.
