timpul de veghe

     Tânără  fără minte  fiind,  într-un moment dificil  al vieții mele, nu  neapărat  din  motive financiare, am  acceptat, fără   să  mă fi  gândit  aproape deloc,  să  înstrăinez  casa  părintească . Era în 1981, la un an   după  moartea tatei, după ce,  în urmă  cu cinci ani,  o pierdusem,  neașteptat, dar prăvălitor,  pe mama . 

Cineva  de la  primărie  m-a anunțat  că  între  pereții  copilăriri mele  va fi, poate, o grădiniță. 

Sau altceva. 

Aveam copil  mic, nici  măcar  nu   m-am dus  să  mă despart  cu sufletul  de  locul cel mai drag  pe care îl știu  pe  pământ.  Da, să nu te miri, am  cutreierat,   în anii care au trecut de atunci, cam  prin toată  Europa,  în două rânduri, am ajuns  chiar și în Asia .

  Multe și mari minunății am văzut. 

  Niciuna, însă, o spun  cu  mâna pe inimă,  nu seamănă  cu  acel  tainic  ceva , cuprins în  casa   noastră, însuflețită  de  neobosirea  mamei mele, de  cuvântul  sfătos,   ironic, rareori  rostit  tare , al tatei. 

Banii aceia, primiți în schimbul    trudei  de-o  viață, trudă  impregnată  viu  de nenumărate amintiri, s-au  risipit  fără  vreo importanță.

  În locul  lor,  s-a  căscat  un gol imens, în care  s-au topit   fotografiile  noastre alb/ negru, acte,  cărți și caiete, prima  mea teză   de  Limba română,  în colțul  căreia  Domnul  profesor  Fulga  mi-a  transmis  cel  mai  frumos îndemn  spre  știința  de carte,  toate păstrate  cu grijă  de mama în podul casei,alături  de   lăzile  de zestre, a ei , cu trandafiri  roșii,  a  bunicii , cu  crenguțe  verzi, în care  își  rânduia  barișuri,  un tulpan alb, cu mărgele albastre, cizmele tatei  cu care  s-a întors  după război, ce  fascinantă poveste,  rămasă suspendată  în timp, mi-a spus  el într-o singură seară, gutuiul din curte,  sub a cărui  mângâiere  am  reușit eu  să aștern bastonașe și  cârlige,   în spațiile caietului de caligrafie, cu  mâna  bunicului  pe  creștet.

    Știi  când    îți cunoști, cu adevărat părinții?  când nu-i mai ai. 

Și când tu, părinte sau  bunic, ai tihnă și  răbdare  de a   răsfoi  ușor, una  câte una,  pagini  foșnitoare  din  nescrisa  carte a  memoriei afective. 

  Fără  grabă,  fără   vreun  scop anume. 

 Doar  așa, ca   să vezi   vremurile   în  scurgerea lor  nestingherită. 

  Tu,  copilul fără   prea multe griji,  mai apoi, când  adolescența  clocotește  să  vrei  să aduci înapoi  rugămințile   către  tata  pentru  atât de  așteptatul întâi bal,rochia  era  dintr-o stofă liliachie, plisată, cu guleraș  croșetat  de mama. 
Și valsul, ce  vals,  și  seara  cu lună,  agățată  într-un salcâm din curtea  vecinului  nostru, moș  Nicolae. 

În  ziua aceea  de  mai,  când  casa  părintească  și-a  închis  pentru mine ferestrele,  s-a rupt ceva.  

 Timpul  s-a așternut altfel.

  Nu știu prin ce împrejurare, am păstrat câteva  manuale  din anii mei de școală.

 Astăzi  m-am întors  la  cartea de franceză. Poate  că  de undeva,  dintr-un timp  regăsit,  ar fi   reîntoarcerea    la școală.

Mi-am început  ziua  înseninată  de  farmecul  unei   lecturi  de la pagina 124.

”Negustorul  de  mături   și  bărbierul”.

  După ce  îl bărbierește  pe   vânzătorul   de mături   care îi pășise pragul, vrând  să cumpere o mătură, bărbierul  îl   întreabă  cât costă.

”Quatre  sous„  ( un sou= o monedă de 5  centime) este răspunsul.

Considerând  că prețul este  prea mare,   frizerul îi dă omului „deux  sous”, sugerându-i  că, dacă  nu-i convine, să-și ia  înapoi  mătura.

 Vânzătorul de mături acceptă  tranzacția, apoi, după ce i se spune  că  pentru  bărbierit  îi datorează  celuilalt  „deux   sous„ îi  dă ”un sou”. 

 Și  dacă   nu este  mulțumit, nu are  decât  să-i pună  barba la loc.

în zbor albastru

Cu chiu, cu vai,  tata a cedat  rugăminților mele. Și ale mamei, care  își tot frângea, neputincioasă, mâinile.

 Primul ceai. Ceai dansant. 

Mai puțini  băieți decât fetele vizibil  emoționate, doi acordeoniști, ambii foști colegi de clasă, plus  muzicuța  lui  Mișu Lupașcu, student, mai apoi,  la teologie.

Primul meu dans, valsul!

Trecusem cu  bine admiterea în liceu, el  era într-a  XI-a. N-o să-i spun numele,  pentru  că meseria  lui  de toată viața se rostea în șoaptă. În  toți anii care  au trecut de atunci, ne-am văzut  o singură dată. 

 În mare  fugă...fiecare  ducea  lumină și  flori  la  căpătâiul părinților.

 În seara aceea de  vară, eu am învățat cum este  să plutești.Cum poți  zbura fără aripi. Și  nu am uitat niciodată.

Mireasă  fiind, în  același sat, satul meu, în  poienița  din fața  bisericii, cel mai frumos  vals- cânta orchestra lui Ciontică  de la „Doina

Argeșului”, plătită cu  bani serioși de tata, motiv pentru care nouă, mirilor, nu prea ne-au rămas  bani să ne cumpărăm frigider și bibliotecă pentru sufragerie- l-am dansat cu ”boierul„, fratele socrului. 

 A fost șansa mea, pentru că altă ocazie mai bună, de a  avea  un partener  priceput pentru dansul preferat, nu mi s-a mai arătat vreodată.

Astăzi, am făcut un fel de ordine printre  haine. Pe umerașul  de plastic alb, rochița  mea din crêpe- de -Chine,cândva  senină, cum sunt  serile de august, își ține  în gând amintirile. 

Cineva zice că  este bine  să renunți la  toate lucrurile  pe  care  nu le mai folosești.La mine, pur și simplu, nu funcționează teoria asta.

Ador tăcerea pufoasă a rochiei mele de bal!

iarna în pasi de vals!

Că afară sunt 12 grade cu minus, că s-ar fi putut întâmpla să nu prea circule autobuzele, că, din cine știe ce motive, concertul s-ar fi amânat... ( oricum 

aflasem de dimineață că   din cauza vremii, Ansamblul „Ars Ventus„  și-a reprogramat venirea pentru luna martie) sunt câteva motive  care m-ar fi ținut astă seară în casa.
Ei, bine, niciunul dintre  ele nu m-a oprit să merg la concert.
Am o mare, mare bucurie!!

Cum ar putea fi altfel, dacă preț de  o oră și mai bine, cei optsprezece entuziaști membri ce compun  orchestra  de cameră a  Filarmonicii Pitești ne-au răsfățat cu cele mai de suflet piese, adunate într-un splendid buchet sonor, pe care orice iubitor de muzică ar dori sa-l asculte. După ~Misiune imposibila~Lalo Schifrin,  ~Iarna~de Antonio Vivaldi,~Let it Snow!~ de J.Styne ~Mica serenadă~ de Mozart, ~`Canon~în Re major~ de Pachelbel, au urmat cele mai frumoase valsuri-Ceaikovski, Șostakovici, apoi ~Jealousie~ de J. Gade,~ Por una cabeza~, ~La vie en Rose~E. Piaf/Louguy.

Finalul ~Dans ungar nr. 5~ și ~Csardaș`, de MMclean.

Și pentru că lumea toată era într-o formidabilă stare,  orchestra ne-a dăruit ca bis ~Valsul  nr. 2 ~al lui Șostakovici.

A fost o seară specială- niște artiști  absolut extraordinari, profesioniști  adevărați, dedicați, sensibili, implicați, serioși, conduși de  către talentatul  violonist, concertmaestrul Filarmonicii, Mădălin Sandu, profesor  la Liceul de Arte ~`Dinu Lipatti~ din Pitești.

așa..

Trecea un om pe drum,
de Elena Farago

Poate cânta  ca să nu-l doară
Că-i singur numai el pe drum

Trecea un om pe drum aseară,
Trecea cântând încet pe drum,
Ştiu eu? Poate cânta să-i pară
Drumul mai scurt, – ori poate cum
Era aşa frumos aseară,

Trecea, şi eu eram la poartă
Şi şi-a văzut de drumul lui,
Dar ce mi-o fi venit deodată
De am oftat, n-oi şti să spui.
Şi nu-mi venea să plec din poartă,
Şi parc-un dor de viaţa toată
M-a prins privind pe urma lui…
Aşa ne-o fi la fiecare,
Că stăm în poartă, şi nu ştim
Pe călător măcar de-l doare
Ceva,  şi de ne pomenim
Oftând, pesemne fiecare
Ne-om fi simţind departe tare
De-un drum pe care-am vrea să fim.

verde sau gri?

Dimineața își rătăcește zborul ei grăbit într-o albă căptușeală răcoroasă, mână în mână, departe și aproape, primăvară și iarnă, soare cu dinți, fulgi lenevoși, cuvinte în vitrine, ghirlande în verde și alb.
 De unde vine primăvara?

 

un dar de la rory!

o variantă de verde crud, modart-

bucuria nu este în lucruri,

ci în noi. Richard Wagner
  În  mers de reni albaștri, decembrie își scutură  gene obosite. Se înclină sfios în fața zveltului zbor  în pași de vals!

Anul Nou   aduce armonia culorilor sonore. Viena deschide porțile  universalității.
Ce dar de suflet ar putea egala Concertul extraordinar de Anul Nou, găzduit de  sala  de aur Musikverein Viena, aflată în top 5 al celor mai bune și frumoase săli de muzică din lume?
Este mesajul  pe care arta ni-l  trimite din  nemărginirea  magiei sale, din orașul cel mai văzut și mai generos  în prima zi de an.
  Darul pe care îl primim, ca semn  al armoniei  umanității.
 Și dacă  există atâția privilegiați pe lumea asta- unii  moștenesc locurile cele mai bune din sala , decorată  regește cu flori trimise de la San Remo, iar alții, mai ales  japonezi, ocupă an de an  loje râvnite de cei mai bogați dintre pământeni, mi-am făcut și eu micul colț  numai bun pentru a trăi frumusețea concertului direct în fața televizorului.
O cafea  și un fir de vâsc!
 Urmaș al dinastiei Strauss, prin străbunica din partea mamei, dirijorul Franz Welser-Moest este invitat pentru a doua oară la pupitrul Filarmonicii vieneze, prima oară fiind în 2011.  
Aflată în  sala de concert, la venerabila vârstă de  nouăzeci de ani, strănepoata  lui Johan Strauss, Alice von Meyszner-Strauss, l-a răsplătit cu un superb coș de flori.

Bicentenarul celor mai cunoscuți compozitori de operă  din  toate timpurile -Richard Strauss, născut la 22 mai 1813 şi Giuseppe Verdi, născut la 10 octombrie 1813.
Regal   în alb și roșu,  muzică și flori, Dunărea în revărsarea ei albastră, Johann Strauss tatăl şi fiul-Valsul Sărutului, dedicat  Angelikăi, soția dirijorului, prezentă la concert, valsul Din munţi, valsul Unde înfloresc lămâii, Țesătoarea, Melodii Quadrille, uvertura operei Lohengrin de Richard Wagner Prestissimo din opera Don Carlos de Giuseppe Verdi, Marşul Radetzky, mereu  tânăra  Dunăre albastră!
Un miliard de telespectatori din optzeci de țări au  pătruns  cu toată ființa în  zborul  glasului universal!  ieri și astăzi laolaltă, în  sonorități strălucitoare,  amuzament, ironie fină,  balet,  parodie, vis în  zbor de voaluri  fine, nemuritoarea Dunăre  în revărsări  albastre!
 De mâine, se pun în vânzare  biletele pentru concertul  din anul viitor. Cu mult noroc poți fi unul dintre  cei mai fericiți dintre pământeni.
Astăzi  lumea   a avut  din nou șansa de a vibra  laolaltă   pe ritmurile celui mai frumos Concert din lume !
Să  ne rugăm ca el să  călăuzească omenirea către  concordie!
Un An Nou  plin de bucurii vă doresc!

(scuze pentru calitatea pozelor)

un gând frumos, de la domnul Simion

printre file

Cu mare drag mă plimb eu seara pe cărările largi ale sufletului- detalii  simple, lămpi în ferestre,  degetele mamei ținând pânza  prea aproape de  ochi,  neobosit acul, în  roșu și negru, poezie și proză, ritmuri și vise, relief mișcător  într-o dulce, albastră  noapte cu lună.

Ai ascultat  vreodată acordeonul, în dimensiunea  interioară, fără  vorbe, a valsului?

petale de mai!

întotdeauna am rupt o buruiană

și am plantat o floare,  acolo unde am crezut că poate să răsară.
Abraham Lincoln

Cineva spune că  viața toată nu facem altceva decât să interpretăm vorbe.
Noi - pe ale altora, alții- pe ale noastre. 
 Tu ce zici?
Și,  pentru că este vacanță, o dedicație tuturor musafirilor mei!
p.s. vă place valsul?