Hei, vântule, dacă iarna a venit,

înseamnă  că primăvara nu este departe..

Percy B. Shelly, poet romantic englez.

Cam așa așa arată iarna noastră.  Cum este pe la voi?

 

nici nu știi de

 de unde sare iepurele..

Ieri am făcut poze. Tocmai mă pregăteam să le postez, căutam un titlu potrivit, când, ce să vezi? Cineva , fără să vrea, ..cine se mai gândește în ziua de astăzi la binele altuia complet dezinteresat.., cum spuneam, cineva îmi sugerează că aș putea face o afacere! Că n-am talent în chestii de astea, am spus-o de mai multe ori, dar acum , picată ideea în plină iarnă, zău că mi-a dat de gândit. Spuneam că postul meu cel mai citit este unul cu botoșei.
Botoșei pentru picioare de doamne. Botoșei  în culori calde, călduroși, cocheți, pufoși! Cele mai interesate erau, până aseară, niște doamne din Istambul. De data asta, cineva de pe la noi mă întreabă elegant dacă se pot comanda. ..
Gata! De astăzi, adică nu, pentru că este sâmbătă,  de la începutul săptămânii viitoare, invit pe toate doamnele care vor cipici, la șezătoare! 
Șezătoare, însemnând lucru manual , nu ședere!
Cine se înscrie?
p.s. dacă sunt și domni doritori, lista rămâne deschisă!
și, neapărat, muzică!! 

test

 Acceptă faptul că în unele zile ești porumbel, iar în altele statuie..

Să nu spui că  nu ți-ai dorit măcar o  singură dată să redevii copil- să poți crede în visurile tale! Să le poți  lua, pentru o clipă doar, realitate!  
Recunoaște că l-ai invidiat pe Napoleon, ai plâns, fie doar o singură dată, că nu ai mersul lui Cindy Crawford, eleganța lui Grace Kelly , pumnul lui David Haye, vocea lui Aznavour..
Se zice că indignarea este pentru cei puternici, resemnarea ar fi pentru  nobili, tăcerea este pentru cei mari. 
Să nu spui  că totdeauna te-ai acceptat așa cum ești.
Și chiar dacă este așa, dacă tu chiar ai ajuns la înțelepciune, rezolvă  testul de mai jos. O să-ți placă!
Recunoști sau nu,  undeva, într-un colț al personalității tale , ai, totuși, un model .  
Rezolvă testul de mai jos și te lămurești.( eu m-am lămurit)
  doar 30 de secunde... mai mult durează până îţi revii!
 
  Fă întâi calculul,  cursorul te duce direct la  eroul tău.( la eroina ta)
   Fără şmecherii !!!
Calcul:
1. Alege un număr între 1 și 9.  
2. înmulţeste cu 3,
3. adaugă 3,
4. înmulţeşte din nou cu 3.
5. Ai obţinut un număr format din două  sau trei  cifre.
  6. Adună-le!
Numărul obţinut  îți spune  cine este eroul și modelul tău.
Ai găsit lista, da?
  1.Albert Einstein
  2.Audrey Hepburn
  3. Barbara Streisand
  4.Amadeus Mozart
  5.Bill Gates
  6.  Ghandi
  7. Maica Tereza
  8.Roger Federer
  9.B.T.- ghici, ghicitoarea ..
  10.J.F.Kennedy//
ce zici? te recunoști? spune adevărul!

Aș vrea să scriu

 cine sunt, şi nu ştiu. Am scris caiete multe ca să descopăr. N-am izbutit. Romanul meu va fi un roman cu eroi ciudaţi. Sufletele lor nu vor fi liniare, dintr-o singură bucată. Eu n-am întâlnit până acum un asemenea suflet printre adolescenţi. Dar nu-mi voi putea analiza personajele, pentru că nu le cunosc. Nu le pot înţelege adâncurile sufletelor.

Mă privesc. Privesc în mine. Atâtea trăsături străine, contradictorii …”

Mircea Eliade, Romanul adolescentului miop//

Nu știu ce discută doi sau mai mulți oameni de afaceri când se întâlnesc întâmplător. Poate că  nu au timp  pentru întâmplări, toate întâlnirile fiindu-le planificate. Poate că discută despre averile lor, cum le-au adunat, cum le păstrează. Sau , cine știe..

 Nu știu ce discută bărbații , în general, când se revăd după   ani, poate că se laudă, poate că se văicăresc, poate  zic doar- noroc/noroc, hai la o bere..//

Locuim în același oraș, am făcut naveta împreună, am lucrat în aceeași școală. Grea școală.. într-o  toamnă, drumurile ni s-au despărțit.//

 Ninge blând, am zărit-o din mers,  eu-  pe jos, ea-  în autobuzul, care tocmai pleca din stație. Ne-am recunoscut , cred, în același timp, o fracțiune de secundă. Atât,  o clipă. A fugit către șofer și el, înțelegător, a oprit..

Lacrimi, vorbe, amintiri.

Temerile de acum treizeci de ani sunt povești de spus nepoțeilor.

Povești adevărate, trăite intens.
Cu  bucurii, emoții, încercări. //

Ochi rotunzi de nucă proaspătă, rostogolindu-se fără încetare. Vorbe ușor sâsâite, printre care nu-ți era prea greu să recunoști înjurăturile băiețești. Mai ales de mamă.

Nume de fată- D, atitudine incertă . 

Nu purta niciodată fustă, nu-și vopsea buzele, nici obrajii , cum făceau toate colegele ei, unele chiar mai mici. Grijă specială pentru părul sârmos, blond-castaniu, în care intra  ascuțit foarfeca asistentei, suportată fără împotrivire. Asistenta  avea palmă grea.

În multe zile, lecțiile deveneau spectacol. Chicoteli, pocnete, răbufneli, înțepături, caiete răsturnate, foi rupte fără milă din manualele  zdrențuite. Tocmai  când credeai că le-ai adunat lângă tine toate gândurile rătăcite .  

Danei nu-i intra nimeni în voie. Câteva profesoare, care trecuseră pe la clasă, dăduseră bir cu fugiții, după cel mult o luna. Motive? Haine pătate de ulei, prăjituri scăpate’ din greșeala’ în păr, câte o lingură de pilaf turnată în buzunar, în gluga hanoracului. Sau direct în geantă, o piedica ‘întâmplatoare’ , la intrarea sau la ieșirea din clasă.

Prin anii ‘77/78 era aproape imposibil să obții o catedră de limba română mai aproape de casă. În realitate,  existau destule, dar se păstrau pentru nevestele, iubitele, fiicele, cumnatele activiștilor. Fără pile și relații, fiecare 1 septembrie era un adevărat coșmar. Cuvântul șomer  nu circula decât în limbajul de specialitate. Eram licențiate, unele chiar cu gradul I, fără catedră. Primeai ce ți se oferea. Nu prea aveai cum să refuzi.

Asa am ajuns defectolog într-o școală specială.  22 de km distanță de oraș-lux adevărat, pentru că  în anii anteriori, distanta era dublă. Salariu mai mare cu o treaptă, program de șase ore pe zi-patru  ore la clasă, două ore pentru a-ți însoți elevii la masă și a-i  pregăti pentru odihna de după-amiază. 

Când erai de serviciu, programul începea la 7 și se termina la 15.//

Dirigintă la clasa a VII-a: copii cu diverse afecțiuni motorii, tulburări de comportament, instabilitate emoțională, retard, agresivitate, vârste cuprinse între 15 și 19 ani.

Cine m-a avertizat că D este copilul cel mai rău n-a glumit.

Primele luni au fost un adevărat război, în care eu și ea ne încrucișam săbiile de câteva ori pe zi.
M-am întors la cursurile, notițele și însemnările de psihologie din studenție și la puținele cărți de specialitate,  găsite prin librării. Aproape nimic nu-mi ieșea cum ar fi trebuit.
Deseori, rămâneam peste program. Fiecare dintre cei 16 elevi avea un dosar voluminos- declarații, însemnări de la miliție, maternitate, școli pe unde mai fuseseră înscriși, spitale ..
Mă interesa , în mod special, D. Nu înțelegeam de ce urăște atât de tare femeile. Din dosarul ei lipsea certificatul de naștere. Nu spun că m-am transformat în detectiv, dar, prin ianuarie, am aflat că mama ei naturală , o alcoolică vârstnică , o abandonase într-un spital din județul Olt. Tatăl - necunoscut. Copilul fusese plimbat prin multe centre și școli.
1 martie- ziua ei de naștere- a devenit și pentru ea,dar  și pentru mine- o zi bună.
Erau în clasa ei și câțiva copii ajunși întâmplător acolo- asta este o altă poveste, despre învățătorii și profesorii care trimiteau cu ușurință un copil mai încet în gândire, într-o școală specială. Împreună cu ei și cu alte colege profesoare-asta am vorbit ieri mai ales, cu Lia, fosta mea colegă- am împodobit o sală de clasă cu flori, desene, baloane colorate, steluțe. Pe măsuțe- bomboane, prăjituri, păpușele confecționate de noi..
Tortul , pregătit acasă, l-am adus cu mare grijă pe tren.

Sărbătorita nu știa nimic. Lia  a reușit s-o convingă să intre . 
Copiii au început să cânte și să aplaude. Zburau baloanele colorate! Am luat-o de mâna care se lăsa greu prinsă și i-am spus să sufle în cele 15 lumânări.
Nu-mi amintesc decât obrajii ei uzi de lacrimi și degetele de copil tremurând, agățate de gâtul meu.
În anul următor, am obținut catedra mai aproape de oraș. D m-a vizitat la școală și acasă, mi-a cunoscut familia. Copiii mei o îndrăgeau ca pe rudă apropiată. Din când în când, mă întreabă- ce mai știi, mamă, de D?
Am păstrat legătura câțiva ani buni.
Într-o zi, m-a anunțat că se mărită. I-am cumpărat costumul cu care a mers la cununia civilă- fusta neagră, bluză argintie. .

S-a mutat în casa soțului ei, undeva, într-un sat de munte.
De când s-au schimbat numerele de telefon, nu mai am vești .

Știu că, atunci când mă gândesc la ea, cum s-a întâmplat ieri,  am o mare bucurie.
Ca pentru o plăntuță care a prins rădăcini, înflorind după mulți ani de secetă.
Profesional, pentru mine, D nu se compară cu niciuna dintre diplomele olimpicilor mei . Este ceva mai mult. Este un suflet găsit sub  un lacăt ruginit, a cărui cheie se rătăcise.

O fetiță bătăioasă îmblânzită doar prin vindecarea unei traume , cu care soarta a plesnit-o, brutal peste suflet, de când a văzut lumina zilei.//

să te întreb ceva? mai bine spune tu   ce crezi că se poate spune...

dincolo de orizont

Ai vrea să-mi iei un interviu, deci... zise Dumnezeu.
- Dacă ai timp... i-am răspuns. Dumnezeu a zâmbit.
- Timpul meu este eternitatea... Ce întrebări ai vrea să-mi pui?
- Ce te surprinde cel mai mult la oameni?
Dumnezeu mi-a răspuns:
- Faptul că se plictisesc de copilărie, se grăbesc să crească...., iar apoi tânjesc iar să fie copii; că îşi pierd sănătatea pentru a face bani......iar apoi îşi pierd banii pentru a-şi recăpăta sănătatea.
Faptul că se gândesc cu teamă la viitor şi uită prezentul, iar astfel nu trăiesc nici prezentul nici viitorul;că trăiesc ca şi cum nu ar muri niciodată şi mor ca şi cum nu ar fi trăit.
Dumnezeu mi-a luat mâna şi am stat tăcuţi un timp.
Apoi am întrebat:
- Ca părinte, care ar fi câteva dintre lecţiile de viaţă pe care ai dori să le înveţe copiii tăi?

- Să înveţe că durează doar câteva secunde să deschidă răni profunde în inima celor pe care îi iubesc.....şi că durează mai mulţi ani pentru ca acestea să se vindece; să înveţe că un om bogat nu este acela care are cel mai mult, ci acela care are nevoie de cel mai puţin; să înveţe că există oameni care îi iubesc, dar pur şi simplu încă nu ştiu să-şi exprime sentimentele; să înveţe că doi oameni se pot uita la acelaşi lucru şi ca pot să-l vadă în mod diferit; să înveţe că nu este suficient să-i ierte pe ceilalţi şi că, de asemenea, trebuie să se ierte pe ei înşişi.
- Mulţumesc pentru timpul acordat....am zis umil. Ar mai fi ceva ce ai dori ca oamenii să ştie?
Dumnezeu m-a privit zâmbind şi a spus:
- Doar faptul că sunt aici,
                   Întotdeauna.

                                                                   OCTAVIAN PALER