mai e mult până diseară?

„Din uşa blocului se vedea şcoala. Fetiţa cu care se jucase aseară stătea în mijlocul trotuarului.
 – Te duci la şcoală, îi spuse fetiţa. Şi eu o să merg la anul!
 – La anul cine nu poate!Acum să te văd, râse el. 
 – Dacă n-am şapte ani! spuse fetiţa. Numai cei care au şapte ani merg la şcoală! 
 – E adevărat, spuse el şi începu să râdă, pentru că îi veni în minte că, mergând odată cu el la şcoală şi bunicul, şi bunica, şi mătuşa Niculina, şi mama, şi tata, toţi aveau în ziua aceea şapte ani. 
” Ziua când toți au șapte ani„
Octav Pancu-Iași ( Țuțu, cum îl strigau prietenii)
14 aprilie 1929/16/17 aprilie 1975( își potrivea cravata, când a căzut..., abia împlinise 46 de ani.) 
 A scris numai pentru copii. Cineva spunea că în cele 30 de volume,( schițe, povești, poezii, dramaturgie, povestiri) câte  a lăsat în urmă-i , fiecare suflet de copil și-ar fi găsit pagina proprie.
 În era asta, când calculatorul a năpădit toate vârstele, mai este loc pentru poveștile Lui Octav Pancu-Iași?
 Fie ca măcar doar astăzi să ne amintim de : ”Mai e loc pe un genunchi, „Schițé cu pantaloni scurți„, , Scrisori pe adresa copiilor mei„, „Ala bala portocala”, „Ariciul din călimară„”, ”Tartine cu vară și vânt„, , 
 de romanele”Marea bătălie de la Iazul Mic”, ”Cartea cu ochi albaștri” 
 sau de regia filmelor„Singurătatea florilor”, Tată de duminică”, unde juca Amza Pellea!

și ce dacă plouă...

 dimineața își cerne risipa, 
picură  blând, 
 trec nori  fără țintă, 
 verde crud  inundă  zarea  și locul, 
 porumbei nomazi  se opresc la-ntâmplare,
 curge  clipa, 
neprevăzut , spectacol curat, limpezit
 pe geana ferestrei...

într-o zi de primăvară!

salt în afara cuvintelor

”Dacă vrei să fii fericit,  nu trebuie să scormoni în memorie”
Emil Cioran: 8 aprilie 1911, Rășinari, Sibiu/20 iunie 1995, Paris

Nu stau toată ziua  cu ochii în cărțile lui Cioran. S-a întâmplat și asta, într-o vreme, este mult de atunci.
Totuși, de câte ori am timp, îi deschid câte una dintre cărți, așa , la întâmplare. Mai ales, astăzi .
Iată:
„Azi- dimineață(27 decembrie), la trezire, primul lucru la care m-am gândit a fost acesta: intuițía cea mai profundă pe care  a avut-o omul   este aceea a jocului universal.
Îndată ce încetezi să suferi și  te gândești la toate suferințele dintotdeauna, la incredibila  lor inutilitate, la faptul că au dispărut tot atât de definitiv ca și cei care le-au îndurat, nu te poți împiedica să socotești toate astea ca pe un spectacol ce nu poate amuza pe nimeni, nici măcar pe-un zeu.
„La ce bun„, refrenul banal și totuși înspăimântător, triumfă până la urmă asupra tituror făgăduielilor și tuturor iluziilor. Acest „la ce bun reprezintă adevărul  de pe acest pământ, ba chiar adevărul pur și simplu.
Am trăit  cincizeci și șapte de ani, dar în materie de  revelații filozofice, mărturisesc că n-am  găsit ceva mai bun...„

( Când scriem, purtăm în chip misterios lanțuri.)
  Emil Cioran, Caiete II, pagina 398

leac pentru suflet și minte

Dacă cineva ți-ar cere să spui câteva nume de compozitori celebri, cu siguranță, între ele l-ai cita pe Piotr Ilici Ceaikovski.
Dacă, însă, ți s-ar cere să numești un om de știință: chimist și medic, ajuns un împătimit al muzicii, poate n-ai ști că acela a fost tot un rus:Alexander Borodin.
După două diplome de prestigiu științific, s-a dovedit a fi și un mare compozitor, alergând între laborator și pian. Unul dintre profesorii săi îl certa că nu va putea vâna doi iepuri în același timp.S-a înșelat. 
Alexander Borodin a făcut-o, cu multă muncă, cu talent , cu patimă.
Poate că tocmai de aceea, timpul nu prea a avut răbdare cu el.
La doar 53 de ani, murea în timpul unui dans.... trăise și marea dragoste!

Concertul de astă seară?
Două ore splendide; eleganță, solemnitate, amplitudine, distincție blândețe, armonie, duioșie în atingeri suave, ca de catifea, șoapte și susur,invizibilă graniță între realitate și vis!

O prestație de excepție a Filarmonicii noastre, sub bagheta maestruluiTiberiu Oprea, concert-maestru, Mădălin Sandu , cu participarea strălucitei pianiste Andreea Butnaru, răsplătită de public cu multă căldură. 

Piotr Ilici Ceaikovski „Concertul nr. 2 pentru pian și orchestră„ -minunate solouri:`Mădălin  Sandu, vioară, Paul Oneci, violoncel.

Alexander Borodin„Simfonia nr.2 în si minor.„

Calde felicitări acestor oameni talentați, cu suflete mari, care fac din Filarmonica Pitesti un magic izvor de frumusețe!