că tot plouă....

Am găsit o problemă potrivită cu vremea.

Dintr-un pachet  de 52  de cărți, de bridge,  se extrage o figură.
 Care este probabilitatea  ca această figură să fie  o damă?

Hristos a înviat!

De Paşti (Tudor Arghezi)

---

La toate lucarnele și balcoanele
Au scos din cer îngerii icoanele
Și-au aprins pe scări
Candele și lumânări.

Orașele de sus, în sărbătoare,
Au întins velnițe și covoare,
Și ard în potire
Mireasma subțire.

Și din toate ferestrele odată
Mii și sute de mii,
Heruvimii fac cu mâna bucălată
La somnoroșii copii.

Cu gândul și cu sufletul la toți ai satului

”Un drum de care mi-a dat brânci în sat- 

Și am pornit să vad pe-aici cum este,

 Când plouă sui costișul apăsat, 

Și vara colbăit mă urc pe creste.

 La han , la primărie, fac popas 

Și la biserică sub țigle roșii. 

Căruțele îmi zvârlă prafu-n nas, 

Dar mă iubesc purceii și cocoșii.” Ion Pillat-Ulița satului

Drum ferit, drum peticit,

Cu talpa te-am pipăit...”
Emil Brumaru

Tușa Maria era o femeie aprigă.Nu mergea, alerga. 

Nu știu câți ani să fi avut eu, când am început să-i iau seama, locuia peste drum de noi, într-o casă mare, rămasă, cine știe de ce,netencuită pe afară. 

Doar cele trei fete , măritate  prin satele vecine, îi treceau pragul.

Moșul ei nu făcea mare lucru: ziua toată, pufăia din lulea, din când în când,ducea gherghefurile de tutun de la umbră la soare, iarna  croia drum prin zăpadă.

 Tușa Maria era ca argintul-viu. Cu basmaua neagră trasă pe ochi, de dimineață până seara, robotea în curte. Nu zâmbea, nu se bucura niciodată.

Într-o zi, bunica mi-a spus  că vecinii noștri de peste drum au și un băiat, Aurică, plecat în armată,ajuns mai apoi pe front și, dintr-odată, nu s-a mai știut unde. Prin sat, povestea bunica, se întorseseră mulți bărbați,doar  Aurică al tușii Maria întârzia.

Trecuseră anii. Ea, toată cernită, îl aștepta.

Umbrite de anii care  s-au dus, amintirile mele s-au

 limpezit, așa, dintr-odată, ieri, când am deschis  televizorul. Pe un post, am zărit două chipuri: un adolescent  și o bunică,el frumos, închis în sine, fără lacrimi, fără vorbe. Bunica, o femeie trecută prin multe. 

Fata ei, mama băiatului, a plecat, în urmă cu zece ani, în Spania.Să-și  facă un rost, doar ea  știe cum.

O vreme, a trimis pachete și  bani, nicio fotografie, nicio adresă. Doar telefoane.

De trei ani, poștașul nu se mai oprește la poarta  familiei, nu mai  sună nici telefonul.

Copilul este încrâncenat, prea încrâncenat.

Bunica așteaptă...

Shakespeare, la el acasă!

Citește și aici:https://www.facebook.com/adrian.conea.370/posts/611402372351484?pnref=story