Poate că de teama ridicolului,mulți fug din fața sensibilităților sociale, într-un fel, se blindează, despuindu-se de tot ce le-ar putea atinge, în vreun fel, acea parte nevăzută, numită suflet. Ei trăiesc, cumva, doar la nivelul senzațiilor.
O fi bine, o fi rău doar ei știu cum le este.
Am fost de foarte puține ori pe un stadion, dacă aș fi consemnat, cumva, poate că numărul participărilor mele la niște meciuri de fotbal s-ar putea identifica pe degetele de la o mână. Pe la radio,am mai ascultat, mai ales, când comentatori erau niște domni cu voci inconfundabile.
Spre sfârșitul zilei de ieri, am aflat că va fi un meci cu miză mare de tot.Nu prea convinsă, am ajuns în fața televizorului.
Am văzut spectacolul inițial,Franța, jos pălăria!
Absolut extraordinară gazdă!
Și s-a întâmplat momentul cu jucătorul Ronaldo.
A fost precum”intriga „într-o grandioasă operă epică.
Din clipa aceea, am trăit spectacolul cu tot sufletul!
Ce energii declanșează sportul adevărat, ce ființă extraordinară este omul care luptă pentru un țel!
Cât de frumoasă poate fi solidaritatea umană!
Îi auzeam pe francezii din tribune intonând imnul țării lor, ori de câte ori voiau să-și încurajeze jucătorii, răspundeau portughezii- turiști și imigranți!
Sublime eforturi!
Nu mă pricep deloc la tehnica acestui sport, ceva volei am făcut și eu, copiii și nepoții mei fac schi, ciclism, tenis- s-ar amuza, desigur, dacă ar ști că eu am văzut un meci de fotbal până la capăt, ba chiar îmi permit să povestesc niște stări.
Știi,când l-am văzut plângând pe Ronaldo, tânărul acela,despre care un comentator a spus;” un copil sărac dintr-un cartier al Lisabonei”, iar mai apoi, scos cu targa de pe teren, și atacul pervers al neobositelor molii,
am revăzut cu ochii sufletului mare parte din excursia mea în Portugal.
am revăzut cu ochii sufletului mare parte din excursia mea în Portugal.
Ce frumos sună:Portugal!
Locul unde oceanul sărută glezna fierbinte a Terrei, dincolo de orizont, azurul cerului se unește cu albastrul nesfârșit al oceanului, trec vapoare, curge timpul, înflorește și se ofilește garoafa atlantica, arde pământul în veri toride, eucalipții mângâie norii...
Și o mică povestioară despre ce mi s-a întâmplat într-un uriaș moll,din Lisabona- căutam o bluză frumoasă. Am zărit o gondolă uriașă, rotitoare, pe care erau aliniate multe, multe bluze. Am întins mâna către cea pe care o doream. Nu știu cum, în clipa aceea, peste picioarele mele s-au rostogolit câteva sticle cu vin, vreo două chiar s-au spart, prietena mea a fugit, m-am văzut singură și neajutorată. A apărut imediat un bărbat impecabil îmbrăcat, și-a cerut insistent scuze, o angajată mi-a șters picioarele cu un prosop curat și umed, alta a curățat locul și în minutele următoare partea de jos a ”gondolei ” a fost debarasată, au rămas doar bluze și alte articole textile.
Portugal! la capătul lumii!
Și mi-am mai amintit de o seară superbă petrecută în Lisabona, într-o tavernă a unui român:am ascultat `fado”, i-am văzut pe portughezi adunați la mesele lor de lemn cafeniu, sorbind,cu ochii întredeschiși, din paharele pline cu vin roșu, ascultând, parcă total pierduți în depărtări , apoi, într-un dans nebun,lovind podeaua, cu cizmele lor potcovite temeinic.
Toate astea le-am redescoperit în meciul de astă noapte.
Mereu alte înțelesuri ascunse în lucruri și în întâmplări!
