fără cuvinte!

Cu drag 

 darul de la Brândușa!

poem de seară

George Topârceanu - Toamna în parc

Cad grăbite pe aleea
Parcului cu flori albastre
Frunze moarte, vorba ceea,
Ca iluziile noastre.

Prin lumina estompată
De mătasa unui nor,
Visătoare trece-o fată
C-un plutonier-major.

Rumen de timiditate
El se uită-n jos posac.
Ea striveşte foi uscate
Sub pantofii mici de lac.

Şi-ntr-o fină discordanţă
Cu priveliştea sonoră,
Merg aşa, cam la distanţă,
El major şi ea minoră...

sonorități autumnale

Cu parfum de tufănele proaspăt  îmbăiate, toamna piteșteană și-a pus fulgarin transparent peste bluza de mătase, brodată  cu frunze de castan.
Grăbită, a lăsat  în urmă  orașul cu  multele lui probleme și s-a oprit tocmai în sala de concert, unde s-a întâlnit cu vechile-i cunoștințe.

Domnul Tiberiu Oprea, dirijorul filarmonicii, a primit-o cu  un program special, din care nu au lipsit cei doi titani sărbătoriți în acest an :Richard Wagner-Preludiu la actul III din Lohengrin, Giuseppe Verdi-Uvertura la Forța Destinului.

   Sala arhiplină a aplaudat  frenetic prezența  deosebit de  plăcută, nu doar pentru  două voci  foarte frumoase- soprana Mediana Vlad , soția dirijorului , și baritonul  bulgar, Ștefan Popov-

Bună ziua, fericire- duet din Contesa Maritza, Aria Adelei din actul al III-leadin Liliacul„, Wien, Wien, nur du allein, Aria lui Danilo din Văduva  veselă, Aria Arsenei din actul al III-lea din Voievodul țiganilor, Duetul „Calypso, din Lysistrata, de Ghersase Dendrino , un Cântec popular rusesc.

O seară frumoasă, colorată, cu multă veselie,  în adieri sentimentale,  presărate cu valsuri semnate Johan Strauss și Franz Lehar, încheiată în ritm de can-can.

între noi..

Am tot citit  și ascultat, în ultima vreme, mulțime de păreri despre  oameni și câini, nu contează ordinea, spun cei mai mulți. 

Iubesc  viața! 
Iubesc copiii-pe  ai mei și pe ai tuturor-  noi toți, dacă sufletește nu am mai fi copii, lumea ar arăta probabil  mult mai rău decât se prezintă. 
În gospodăria părintească toate animalele erau prețuite și iubite. Nu-mi amintesc ca părinții sau bunicii mei să fi lovit vreun animal, fie el, câine, pisică, oaie, cal sau văcuță.
 Am avut cățel și în apartament, l-am iubit toți, ca pe unul de-al casei. N-a mers..ne lua prea mult timp,  fiecare avea  treburile sale, Bil îi deranja pe vecini, plângând după noi sau după libertatea lui.
După ce  nu l-am mai avut, l-am plâns cu  disperare, l-am adus din nou acasă, tot n-a mers treaba, așa că  ne-am despărțit definitiv. 
 În opinia  mea,  fără să spun că este bună,  câinele are nevoie de  spațiu, curtea este locul  în care se simte  el liber și de folos.
 Am umblat prin multe locuri-NICĂIERI- deci nici în Parisul doamnei B.B- NU AM VĂZUT CÂINI SLOBOZI PE STRĂZI, cu excepția  unuia, într-o seară, în Atena- un cățel blând, care a ținut pasul cu noi mulți kilometri. 
Detest agresivitatea de orice fel.
Am  văzut copii mușcați de câini, doi dintre ei erau elevii mei, m-am simțit încolțită de  două haite, întâia oară m-am apărat cu umbrela, era iarnă, a fost cumplit..
A doua oară, s-a întâmplat chiar  în fața blocului meu, au apărut vreo trei, din senin, „stăpâna „era o persoană din imobilul vecin- n-a schițat niciun gest .. am scăpat grație unui domn, care, și el, fusese atacat  cu vreo câteva zile  înainte..
Nu am păstrat ranchiună  bietelor animale. 
Nu-i înțeleg pe cei care se declară mari iubitori, doar pentru că  îi hrănesc, din când în când, fără să le pese prin ce locuri umblă,  cât de murdari  sau de bolnavi sunt, dacă beau apă, dacă atacă .
În Parcul Trivale sunt mulți  câini, unii dintre ei, foarte periculoși, se adună într-o clipă.
Nu am  nicio soluție, pentru că dacă aș fi avut, aș fi creat ceva.
Sunt oameni plătiți să vegheze la bunul mers al vieții și al societății. S- au „bătut„ să ajungă în fotolii atât de râvnite!
Avem  făuritori și  cunoscători  de legi. 
Toți avem dreptul la viață , la civilizație, la un trai  bun. 
Cred că,  dezbinați și cu sufletele pline de ură ,nu vom reuși  decât să ne facem mult rău unii altora..