dă-i unei fete pantofii potriviți

și va putea cuceri lumea”,

Marilyn Monroe 

Strălucitori, cu toc foarte înalt și bot ascuțit! 

Ochii mi-au rămas lipiți de vitrina magazinului „Romarta”.Tocmai împlinisem 18 ani, venisem la București, să-mi cumpăr pantofi pentru banchetul de absolvire .
189 de lei.
M-am tot uitat la ei, i-am probat, îmi veneau perfect, vânzătoarea era impresionată și ea.
Nu aveam bani suficienți, a completat mătușa mea suma. Eram atât de fericită, că nu mai mergeam, zburam, nu alta!

Au trecut câțiva ani. Din primul meu salariu de profesoară, mi-am cumpărat a doua pereche de pantofi ”Guban”.

Galben-pai.
Îmi chiverniseam cu mare grijă bugetul, ca, o dată pe an,să-mi cumpăr pantofi de la aceeași firmă: eleganțí, fini, comozi, în ciuda tocurilor foarte înalte.
A venit o vreme, când nu prea se mai găseau, îi luam „pe sub mână„ Să nu-mi spui că -ți este străină tehnica asta...
Ultimii pantofi ”Guban”- adevărați, din antilopă gri, cu barete împletite- i-am probat, pe furiș, în părculețul din fața magazinului. 

Erau absolut superbi!
Magazinul există.
Se vând pantofi produși prin diverse locuri. Nu vreau să povestesc despre ei, chiar dacă tot de acolo mă înnoiesc.
Unii poartă chiar marca firmei inițiale...calitatea? ce să mai vorbim?//

Astăzi  am citit povestea acelor  pantofilor unici. 

Guban

Și m-am gândit și la  Topârceanu. 

Și m-am gândit, mai cu seamă, la  omul- creator,cizmarul de odinioară,cel  care  a răspândit atâta bucurie, atâta fericire...prin el, prin migala mâinilor lui bătătorite.
”Sărman cizmar! 
Ce demon te-a ursit să stai
Pe trepiedul tău barbar,
În noaptea limpede de mai?...
și iată, ca-n atâtea rânduri,
Ai devenit sentimental,
Privind cu ochii duși pe gânduri
Pantoful delicat de bal.
în căptușeala-i de mătasă...”

Citește și aici:

http://adevarul.ro/locale/timisoara/fascinanta-poveste-pantofilor-guban-secretele-celebrului-brand-dezvaluite-tiberiu-guban-fiul-celui-l-a-intemeiat-inventatorul-pielii-artificiale-1_554de036cfbe376e3502b2c5/index.html

vorba cuiva

„Locuința mea de vară
E la țară…
Acolo era să mor

De urat și de-ntristare
Beat de soare
Și pârlit îngrozitor!

Acolo, când n-are treabă,
Orice babă
Este medic comunal.
Viața ce aci palpită
E lipsită
De confort occidental....„

poem de seară

George Topârceanu - Toamna în parc

Cad grăbite pe aleea
Parcului cu flori albastre
Frunze moarte, vorba ceea,
Ca iluziile noastre.

Prin lumina estompată
De mătasa unui nor,
Visătoare trece-o fată
C-un plutonier-major.

Rumen de timiditate
El se uită-n jos posac.
Ea striveşte foi uscate
Sub pantofii mici de lac.

Şi-ntr-o fină discordanţă
Cu priveliştea sonoră,
Merg aşa, cam la distanţă,
El major şi ea minoră...

„la gazza ladra„

Parcă nu te-aș crede, dacă mi-ai spune  că n-o cunoști..ai văzut-o, sigur ! Și dacă n-ai dat ochii cu ea  prin livadă , că prin oraș vine rar, amintește-ți-o  din Rapsodia lui Topârceanu.
Era știrista.
În urmă cu vreo câțiva ani, am zărit-o într-o dimineață pe gardul din spatele curții. Studia  terenul, nu prea s-a  sfiit că  o urmăresc.

 Vreme de  mai multe zile, a tot cărat, ea știe ce. Au ajutat-o și niște rubedenii, când  au aflat pesemne  că  a obosit de atâta alergătură...
Și-a făcut cuib în cel mai bătrân ulm  din  spatele curții. Sus de tot.

Într-o zi, o vecină, deloc veselă, m-a anunțat că pestrița  noastră chiriașă i-a șterpelit câțiva pui de curcă. Drept urmare, trebuie s-o alung.
Chestiunea era cum?
M-am gândit eu ce m-am gândit, mi-am zis  că n-o fi prea mare păcatul , mai ales că  făcusem o legătură între  oclurile ei  pe la masa  de sub vișini și dispariția unei  lingurițe,  m-am înarmat cu un băț rezistent, m- am urcat în ulm și  am început demolarea.

 N-a fost ușor deloc.
 Prea bine nu mi-a părut, dar vecina , tot vecină rămâne,  mai trage cu ochiul în curte când nu este nimeni acasă,  mai vine cu vești din sat..//

De câteva zile, vișinii au dat în  pârgă!
 O minunăție, nu alta!

Parșiva, că  așa-i îi zice vecina,  și-a făcut apariția.
A stat ea ce a stat pe gard, și unde  n-o văd că se duce glonț  la furat!

Era să uit, anul trecut, într-o duminică dimineață, ea cu tot neamul ei au dat gata toate vișinele.

 N-a mai rămas una.

De ieri, vișinii au paznici.

 Pestrița  a dat bir cu fugiții, nici măcar o poză n-am reușit să-i fac.//
 O povestioară despre  legendara lene a  lui Rossini, care a a făcut-o celebră pe  coțofană.
Într-o zi,  un impresar l-a găsit pe Maestru scriind în pat. Fără să-i arunce o privire, Rossini îl rugă să ridice o pagina căzută pe podea. 
  Impresarul s-a conformat.
Arătându-i  pagina la care tocmai lucra, Rossini  l-a întrebat: 
-Care crezi că e mai buna?
 Stânjenit, impresarul răspunde:
- Păi... sunt absolut  la fel...
- Mda... - răspunse plictisit Rossini - dar, ştii, mi-a fost mai uşor să scriu alta, decât să mă dau jos din pat, s-o caut pe prima şi să mă urc iar la loc...

în (dez)acord

Motto:A vorbi  despre limba română este ca o duminică.Limba Română este patria mea. Nichita Stănescu
 
Discuțiile despre poezie( din grecescul poiesis) ca artă a limbajului, care exprimă o emoție, un sentiment, o idee, prin ritm, armonie, imagine (Dicționar de termeni literar, pagina 338) se pierd în  vâltoarea vremurilor.

Se zice că  studentul  lui Platon și  profesorul lui Alexandru  cel Mare, Aristotel, (384 î.Hr/7 martie322 îHr),   ar fi  încercat, în Poetica,  să   definească această muzică a sufletului , care, în concepțía lui  este mult mai fină decât istoria și filozofia, pentru că poezia exprimă universalul , în timp ce  istoria exprimă particularul .
În 1999, la Paris, UNESCO a stabilit  ca 21 martie să devină Ziua Internațională a Poeziei..
Se promovează astfel dictonul lui Delacroix- Nu există  nicio altă artă fără poezie.
Mi-am permis această introducere, pentru că aseară, citind  online presa  locală, am descoperit un articol care, după modesta mea părere, potrivit titlului- Cum mai respectăm limba română ?- ar fi trebuit să aibă un mesaj pozitiv, de invitație către reconsiderarea  grijii pentru  limba noastră, frumoasă, bogată  și  expresivă.

Un șirag de piatră rară,
Pe moșie revărsată, cum spunea poetul basarabean Alexe Mateevici.
La doar câteva zile  de la evenimentul amintit, articolul consemnează  câteva opinii, rezultate dintr-un sondaj printre oamenii de litere pentru  a afla  cât de evidentă este ignoranța față de  scrierea și vorbirea corectă a  limbii române.
Primul răspuns avizat este al  persoanei care  ocupă  fotoliul de  inspector școlar de limba  și literatura română.

 Dumneaei  se arată supărată rău pe toată lumea, deși nu aduce niciun argument, ( cum  învață copiii la școală) care să-i justifice revolta.

În tot textul, nu există nici măcar o frază, în care să mai găsești o scânteie de  optimism, de  respect al cuiva  pentru limba  română.
Ce ar zice atâția poeți  argeșeni-Ion Pillat, Ion Barbu, George Topârceanu, Ion Minulescu, Gheorghe Tomozei ( doar câțiva dintr-o pleiadă)- dacă ar afla că strădania lor a fost deșartă?
Cel mai supărat ar fi, cred, Ion Minulescu, care, deși Corigent la limba română, ar descoperi  că tot mai puțini vorbitori  sunt interesați  de modul în care comunică, oral și scris..

Cavaler  cum era,  ar invita-o pe  revoltata autoritate  să( mai )citească, în Gramatica pentru clasa a V-a, că adjectivul se declină împreună cu substantivul pe care îl determină.

Astfel, sintagma Un fenomen al epocii acestea informatizate... ar deveni, cum este corect,  un fenomen al epocii acesteia informatizate.
  Mult după aceea, s-ar  ajunge la categoricul  Concluzionând, limba  este un organism viu, în  continuă schimbare, oglindind cu acuratețe societatea pe care  o deservește.(..)
De citit aici, pentru conformitate,
 Ca să  păstrăm, totuși   farmecul  poetic, să ne amintim că  
Mult e dulce şi frumoasă

Limba ce-o vorbim,

Altă limbă-armonioasă

Ca ea nu găsim.

Saltă inima-n plăcere

Când o ascultăm

Şi pe buze-aduce miere,

Când o cuvântăm.

Românaşul o iubeşte

Ca sufletul său

Vorbiţi, scrieţi româneşte

Şi-o cântaţi mereu.

Fraţi ce-n dulcea Românie

Naşteţi şi muriţi

Şi-n lumina ei cea vie

Dulce vieţuiţi. George Sion

Și un dar muzical-