este răspunsul la întrebarea „care este culoarea preferată„, pe care unul dintre asistenții personali, i-a adresat-o compozitorului Jean Sibelius.
„Muzica soțului meu este asemenea cuvântului lui Dumnezeu„, spunea Ainola Sibelius, soția lui, al cărei nume muzicianul îl va da superbei case, pe care a construit-o undeva, într-un loc aproape sălbatic, departe de zgomote și de agitația vieții urbane, pentru a se bucura de florile primăverii, de parfumul toamnei, dar și de zborul gâștelor pe care le urmărea prin binoclu, zburând deasupra lacului înghețat.
Ainola, pentru că iubita lui l-a inspirat toată viața!
Astă seară, am primit în dar un concert, ca un zbor, de la scandinavul verde proaspăt,ce întâlnește iureșul unguresc, turnat mai apoi în năvalnice rotunziri slave, topite în accente magice de ritual spaniol!
Culori, grație, mișcare, rochii de bal, fuste crețe dezgolind amăgitoare glezne!
Orchestra Filarmonicii Pitești, sub bagheta vrăjită a unui dirijor de excepție,timișoreanul Mircea Holiartoc, concert- maestru: Mădălin Sandu.
Iubirea pentru farmecul inegalabil al naturii am deslușit-o astă seară, în ”Concert pentru vioară, solistă, Delia Diaconescu,aplaudată cu multă căldură de publicul argeșean, într-o armonioasă îngemănare de lirism, acorduri fine, densitate,un dialog al viorii cu orchestra, cumva, ca un plânset, într-un moment, apoi într-o regăsire a optimismului moderat, care se topește în realitate.
Realitatea fiecăruia.
Și a noastră, a tuturor.
Am ascultat apoi celebra „Rapsodie Ungară nr. 2, do minor„, de Franz. Listz, cel mai mare pianist al tuturor timpurilor, autor a 20 de de rapsodii,19 ungare și una spaniolă, compozitorul care a folosit pentru prima oară,în muzică, termenul de rapsodie.
Tradiție, virtuozitate, eleganță,pitoresc !
A urmat
Antonin Dvorak.
Până la el, focosul temperament slav fusese relativ puțin luat în seamă, doar câțiva compozitori transpunându-l în operele lor:Rimsky- Korsakov, Balakirev, Ceaikovski.
”Dans slav, în mi minor op.72„!
Însuflețitoare forță, ritmicitate, forță și galop, dor, voluptate, accente de vals. Vedeam cu ochii sufletului imensele săli de bal, pe care pluteau rochii foșnitoare, într-o
neobosită sprinteneală!
Spontaneitate, energie, ca o puternică dorință de libertate!
Cum altfel decât extraordinar putea să fie un final cu flacăra din„ Dansul focului ”și „Dans spaniol „ de Manuel de Falla?
Pasiune, patimă, văpaie!
La vida breve!
O seară bogată, romantică,frumoasă cum doar serile de joi pot fi, o seară învăluită în farmecul muzicii pe care Orchestra noastră ni-l dăruiește cu generozitate.
Cadou de sărbători- două superbe bisuri „La vida breve„, și Dansul slav”,îngemănare a celor mai pure simțăminte.
Să ne trăiești întru mulți ani,Filarmonica Pitești!
