”Joacă bine,Moș Martine,
Că-ți dau pâine și măsline!”
Să fi avut eu vreo zece ani când, după Sărbătorile Pascale și în duminicile următoare, era mare hărmălaie în sat.
„Ca la urs”.
Dintr-o comunitate sătească, ceva mai îndepărtată, Obislav ( tata zicea că o mai veche legendă povestea că primii locuitori fuseseră doi străini, Obi și Slavo, statorniciți acolo), câțiva oameni mai bruneți, însoțiți de lăutari, umblau pe ulițele satelor, cu un pui de urs dresat de ei, prins în lanț.
Contra unei sume de bani, oamenii cântau, ursul dansa, spre uimirea privitorilor.
Revăd așa, cu ochii minții, teama mea și a copiilor ascunși în spatele perdelelor, cum, prin unele gospodării, la cerere, ursul „îi călca„ pe doritori, făcând pași pe spinările lor suferinde.
Era prima oară când vedeam un urs, pe care îl știam doar din povestea lui Ion Creangă.
Am păstrat, de atunci,printre amintiri, imaginea unei inexplicabile legături între om și urs.
Mai apoi, din cartea lui Cezar Petrescu, pe care am citit-o și răscitit-o,aveam să aflu drama blândului „Fram, ursul polar„.
Au trecut anii, mi-am dus copiii la Grădina zoologică să vadă urși adevărați,au citit și ei, cu tristețe de copil povestea bătrânului Fram, iar ursul a rămas erou de poveste.
Este aproape vară, pe la noi se numără urșii adevărați,de trei mai mulți decât le-ar permite traiul în pădurile noastre tot mai rărite.
De prin vizuini, alți urși hămesiți, cu chip de om, s-au adunat într-un grup însetat de putere și de atac, au luat cu asalt Omul și omenia, devotamentul, țara.
”Ursului ”modern nu-i sunt deloc suficiente măslinele, el halește tot, tot ce prinde în gheare.
În imagine, este ursul de la Berna.
Poza am făcut-o în urmă cu două veri.
Animalul trăiește în ”Groapa urșilor” și oferă spectacole pentru doritori.
Dintr-o comunitate sătească, ceva mai îndepărtată, Obislav ( tata zicea că o mai veche legendă povestea că primii locuitori fuseseră doi străini, Obi și Slavo, statorniciți acolo), câțiva oameni mai bruneți, însoțiți de lăutari, umblau pe ulițele satelor, cu un pui de urs dresat de ei, prins în lanț.
Contra unei sume de bani, oamenii cântau, ursul dansa, spre uimirea privitorilor.
Revăd așa, cu ochii minții, teama mea și a copiilor ascunși în spatele perdelelor, cum, prin unele gospodării, la cerere, ursul „îi călca„ pe doritori, făcând pași pe spinările lor suferinde.
Era prima oară când vedeam un urs, pe care îl știam doar din povestea lui Ion Creangă.
Am păstrat, de atunci,printre amintiri, imaginea unei inexplicabile legături între om și urs.
Mai apoi, din cartea lui Cezar Petrescu, pe care am citit-o și răscitit-o,aveam să aflu drama blândului „Fram, ursul polar„.
Au trecut anii, mi-am dus copiii la Grădina zoologică să vadă urși adevărați,au citit și ei, cu tristețe de copil povestea bătrânului Fram, iar ursul a rămas erou de poveste.
Este aproape vară, pe la noi se numără urșii adevărați,de trei mai mulți decât le-ar permite traiul în pădurile noastre tot mai rărite.
De prin vizuini, alți urși hămesiți, cu chip de om, s-au adunat într-un grup însetat de putere și de atac, au luat cu asalt Omul și omenia, devotamentul, țara.
”Ursului ”modern nu-i sunt deloc suficiente măslinele, el halește tot, tot ce prinde în gheare.
În imagine, este ursul de la Berna.
Poza am făcut-o în urmă cu două veri.
Animalul trăiește în ”Groapa urșilor” și oferă spectacole pentru doritori.
