în orașul cu salcâmi

Dacă vrei să  să cunoști, cu adevărat,  un oraș, studiază atent privirea femeii, spunea cândva, cineva.

Dacă vrei să cunoști cu adevărat poezia tăinuită a unui loc,   nu te lăsa copleșit  de prima impresie.//

Două au fost motivele, pentru care, într-o seară fierbinte de iulie, am ajuns  în  Brăila-invitația prietenei mele virtuale, Cati Lupașcu, creatorea orașului de cuvinte  și  rugămintea  unei nepoate, proaspăta  studentă, împreună cu care am împărțit emoțiile  bacalaureatului, de a o însoți la festivalul de muzică populară  de dragoste.   Așa am  suportat destul de ușor multele ore de mers ,  în compartimentul  unui  accelerat, având compania unor manierați  studenți bucureșteni- nu este deloc valabilă   vorba ah, tinerii   de astăzi! boboci și ei,  plecați să-și viziteze  rudele și să  se bucure  de plaja însorită a Lacului  Sărat.//

Un oraș, ca oricare altul, la început de mileniu III- blocuri cenușii, tatuate de ploi și de zăpezi, străzi sparte, prăfuite, buldozere și macarale, praf,  lume grăbită, comunitari căutându-și covrigii în colbul zilei. 
Câteva panglici,  agățate la înălțime,  anunțau   două evenimente – concursul internațional de muzică populară de dragoste și,  de acum,  tradiționalul  festival Hariclea Darclee.

Cam asta ar fi prima impresie pe care ți-o lasă  o plimbare pe străzile Brăilei.//

 Cati și-a  împărțit cu mare  grijă solicitantul ei program, pe   care munca de redactor   la Obiectivul brăilean i-o cere zilnic, de dimineață , până seara târziu, încredințându-mă deopotrivă celor două surori, niște gazde absolut extraordinare.
Ele își zic regățence, cu toate că în vorbire  descoperi  imediat dulceața  moldovinească. 

Cum lesne era de înțeles, prima zi, începută  pe la asfințit  cu o  delicioasă ciorbă, dreasă cu borș, pe care una dintre surori,  bunica de Chercea,   ne-a servit-o sub umbrarul de viță deasă,  de  sub ale cărei frunze purceluși dolofani de struguri se răsfață  în voie,    s-a prelungit cu mult  dincolo  de miezul nopții. 
Povești, râsete, viața este , totuși, foarte  frumoasă, doamnelor!

Dimineața și-a deschis genele devreme, în bătăile picamerelor , care lovesc  nemilos străzile. Nu era chiar o noutate,  doar  veneam dintr-un oraș , în care tot timpul se găsește câte o stradă  de spart/ înlocuit țevi/ schimbat  instalație etc.

Știam din postările lui Cati fântâna,  în jurul căreia se adună brăilenii, alungați de căldura din case și de pe străzi. Am coborât  treptele parcului, prin fața scenei care își aștepta seara concurenții, oprindu-ne la o terasă liniștită cu vedere spre Dunăre.

Aici fluviul pare obosit, își poartă  leneș  cursul printre sălcii. Din când în când,  câte un vas  își strecoară trupul  de gândac  plutitor , cu burta plină.  

Peste două seri, aveam să simt altfel plimbarea pe faleză-  ceva venind parcă dintr-o altă lume, adieri dulci, răcoroase, în parfumuri florale, pantofi eleganți,  rochii foșnitoare,  costume lejere. 
Dunărea ascunde povești, deasupra puzderie de stele, pași  stinși pe alei, poezia depărtărilor, gânduri  răzlețe..uite cum te fură  gândul..//

Peste tot, comercianți, pregătiți să-și atragă, în zilele de concurs cumpărătorii străini- suveniruri, vată pe băț, porumb copt, mici, frigărui,  floricele, costume de baie, papuci, jucării, cosmetice, înghețată, turtă dulce, obiecte casnice, fluierașe, gogoși, clătite,  bere din belșug.

Seară brăileană  sub ploaia de stropi colorați, peste căldura toropitoare a  zilei. Amfiteatrul este insuficient pentru mulțimea  îndrăgostiților de muzica populară.

 Voci tinere, costume populare dintre cele mai frumoase,  vioara vrăjită a maestrului Botgros, ovaționat îndelung , spectatori în horă,  fum de grătare, amestecat cu aromă de clătite, copilași împiedicându-se printre pașii grăbiți  ai celor dornici de petrecere, bere la halbă, mici  cu muștar, fum, tineri și mai puțin tineri  petrec!..

În  tăcerea ei solemnă, catedrala strălucește sub poleiul lunii!//

Dacă n-ai  făcut până acum baie în Lacul Sărat, musai trebuie să-ți faci timp, într-o vară!
Lume de tot felul-  bătrâni, copii,  tineri, fiecare cu motivele lui- reumatism/romantism / odihnă. 
 Apa are finețea unei rochii de mătase, blândă, sfioasă,  nici  prea caldă, nici prea rece.
Vile cochete,  flori, muzică, terase primitoare.
În parcul liniștit,  o mănăstire de măicuțe.

Chiar ai de unde să alegi! Condiții, de! asta este în funcție de cât de bine îți arată portofelul. //

Când soțul lui Cati  ne-a propus o vizită în centrul vechi al orașului, nici nu știu dacă în sinea mea, am fost prea entuziasmată.

Fără să vreau, gândul m-a purtat la povestioara    cu femeia  care , trimisă de bărbat să vândă făina la Brăila, i-a dat primului cumpărător, pe lângă toți sacii,  scurteica ei de blană. 
Să-l recunoască mai ușor la următoarea întâlnire. Cam asta știam despre vechiul oraș dunărean..//

 Lumea Brăilei  se împarte. 
Lași în urmă orașul cu zgomotul, praful și lumea lui grăbită și  poți rătăci în voie printre case tăcute, una mai frumoasă decât alta. Arhitectură exterioară  nespus de frumoasă- stâlpi, creneluri, scări sculptate, porți monumentale, ferestre mari, cu margini dăltuite în piatră colorată. 

Civilizația  apusă își  ascunde între aripi obosite  parfumul  și eleganța, case unice prin construcție și farmec   își dorm  liniștea dincolo de geamuri  sparte, balcoane gata să cadă, arcade crenelate, înnegrite de ploi .
Asculți cu urechea sufletului mersul în trap al trăsurilor din care  , cândva, doamne cochete- românce, turcoaice, bulgăroaice, grecoaice, coborau la brațul bărbaților  eleganți în fața teatrului sau a  multelor restaurante de lux.

Nimeni nu mișcă nimic- urmași pierduți pe alte meleaguri își  pierd anii prin procese interminabile de revendicări. Între timp,  o lume de splendide construcții  își pleacă umerii, altădată zvelți, sub povara anilor./

Raze lungi, blânde își cern sulițele printre copacii înalți  ai Grădinii publice. Vestitul ceas de flori funcționează . Renovat, parcul își arată  ceva din eleganța de odinioară, o anume liniște boemă, a  protipendadei tinere, de acum   două secole-  scriitori,  artiști, avocați,  militari, armatori, negustori –trăindu-și  farmecul clipei.

 Amenajată  de curând, într-un colț al grădinii, Casa Panait Istrati ne întâmpină cu o nefirească grație, contrastând cu  agitația lăuntrică a  uluitorului scriitor autodidact, Panait Istrati, născut în august 1884,  la Brăila, dintr-o mamă spălătoreasă.

Pe biroul lui, odihnesc  patru  uriașe   dicționare  de limbă franceză, pe care a învățat-o singur și în care și-a scris majoritatea operelor. , traduse în peste treizeci de limbi. Un pat îngust, cuierul, pălăria, bocancii, bastonul, cărți- o avere pe care n-o pot egala conturile   nimănui.

Am văzut atâtea case memoriale! Diferite, cum este și firesc, fiecare scriitor își are lumea lui interioară, experiențe speciale..casa asta este fascinantă,  oază de liniște,  într-o mare agitată, un colț de lume, într-un loc ferit de cenușiul vieții.

Dacă te grăbești și ajungi pe aici, înainte de lăsarea iernii, în spatele casei vei vedea o fâșie autentică din Ciulinii Bărăganului.

Coborâm  printre ierburi uscate. O cărăruie ne conduce către una dintre intrările în lumea  nevăzută a Brăilei- hrubele. 
Ei, da! Hrube!

Viața Brăilei de odinioară ascundea în pântece căi de refugiu spre Dunăre,  legături tainice..

Ce povești!!

 În lumina asfințitului, Strada regală își arată splendoarea- câteva palate, filarmonica, piața Lyra,  hoteluri, restaurante, biserici , o școală, Casa cu stafii, piețe vechi . 
Unele supraviețuiesc, altele, obosite plâng în orbitele lor întunecate. Teatrul Maria Filotti duce mai departe faima  de altădată.

Orașul cu salcâmi renaște  greoi din cenușa timpului.

Eeei, știi ce spun acum?  Dacă vrei , cu adevărat, să retrăiești ceva din farmecul unei lumi apuse,   frumoasă  până la amestec de real și poveste, nu fugi  la mare, neapărat, apă și plajă poți găsi oricând , atmosferă fabuloasă  n-ai să întâlnești decât dacă vei străbate Brăila  pe jos.  

Brăila duce o viață triplă.

Așa am simțit-o în doar câteva zile- orașul nou  în mereu  agitata luptă pentru un  astăzi , străfulgerat de  seri muzicale, pentru toate gusturile și pentru un mâine mai bun .

 Dincolo, către Dunăre, o viață tăcută, o civilizație într-o uriașă ladă de zestre, cu parfum de epocă, splendori  cu luciu tocit, de pe vremea  când abia  apăruse tramvaiul.

 

Dedesubt, frica de necunoscut,  hrubele.

Am refuzat să citesc  informații despre orașul din care abia m-am întors.

L-am povestit, așa cum l-am simțit, cu ochiul și cu sufletul.

Cati  are orașul ei- orașul de cuvinte.

 Eu am mai câștigat  ceva-un oraș de suflet!

p.s.ai vrea să cunoști Brăila?