sâmbătă, 5 noiembrie 2011

sub albul nesfârșit al acoperișului lumii

Nu-mi place să întristez lumea, știri grave auzi la tot pasul.
 Când am citit aseară duzina de cuvinte a lui psi, - cârlig, plană, leziune, impact, sertar, circuit, malign, neșansă, vârtej, alunecare, sentință, avalanșă…gândul mi-a fugit la  Ileana.
 Rude prin alianță,  vârste apropiate, aceeași profesie. În orașe diferite.
Ne-am văzut doar de câteva ori.
 Știrea am aflat-o dintr-un ziar, confirmată apoi de  o mătușă.//
Aștepta vacanțele cu sufletul la gură. 
Învăluită  în verdele brazilor , străjuită de munți  trufași, casa bunicilor de la Rucăr era locul  lui preferat. 
  În spatele  grădinii, înălțimile au coame nestrunite-poteci șerpuite, izvoare vii, răcoare,   mure și fragi vara, zăpadă sclipitoare,  de cum cade frunza.
L-au  fascinat  de pe când abia putea să țină în spate un rucsac. Îl luau pe rând, când tatăl , când fratele mamei, amândoi  chemați de vraja urcușului.
 Anii au trecut, a ajuns student.
Odată cu vremea, jocul a devenit patimă.//
Sertar acoperit în vârtej de gânduri.
Alunecare   în circuit malign.
 Cârlig  încins, gheară  adâncă în inimă de mamă.
 Înțepături în  ochi, în  piept, în toate încheieturile..
 În clește nevăzut.
Și când noaptea este zi , iar zilele  usucă lacrimile în orbite topite de durere, vede nesfârșirea  plană, albă.
 Avalanșă…groaznic cuvânt, nu nu se poate, n-a fost așa.
  Inima ei de mamă nu poate accepta  sentința..
Poate că trăiește undeva, în vreo așezare în Himalaya...
De ce să fi avut tocmai copilul  ei neșansa cumplită să fie acoperit de nămeți?
Alteori , simte impactul  întâlnirii cu adevărul.
 Care adevăr?
 Îl vede zdrobit.
 Toate se  se învălmășesc  în mintea și în sufletul ei.
Orice mică lovitură, orice  leziune  sunt  dureri mocnite,  surde//
Un nume  , printre altele, în ziare….poți citi aici
Sau aici. //
În iunie s-au  împlinit 16 ani, n-am văzut-o, nu i-am putut da nici măcar un telefon.
Ce-i poți spune unei mame, care, brusc, într-o zi,   află că fiul ei nu va mai deschide niciodată ușa? 
p.s. Putem încerca să fim un pic mai buni,  cu semnul exclamării.

Astăzi se pomenesc toți cei ajunși la ceruri.. 


23 de comentarii:

  1. http://rokssana.wordpress.com/2011/11/05/duzina-de-cuvinte-10-delir/

    chiar nu mai sunt intrebari :(

    RăspundețiȘtergere
  2. rokssana,
    Unele întrebări nu au niciodată răspunsuri, așa cred.

    RăspundețiȘtergere
  3. @Mihai,
    Cred că tristețea ne dă șansa aprecierii darurilor pe care le primim.

    RăspundețiȘtergere
  4. Nimic nu poate fi mai dureros pentru un părinte decât moartea copiluli său. Adevărat că nu se pot spune cuvinte.

    RăspundețiȘtergere
  5. Dumnezeu să-i odihnească, Gina... Poate că acolo, sus, fiecare dintre ei a descoperit o lume mult mai bună...

    RăspundețiȘtergere
  6. Dictatura,
    Poate doar gânduri curate, în rest, tăcere..

    RăspundețiȘtergere
  7. Cris,
    Cine mai știe? toate sunt tainice..

    RăspundețiȘtergere
  8. Eu cred ca pentru el este mai bine acolo sus, dar pentru mama......
    Dumnezeu sa-l ierte!

    RăspundețiȘtergere
  9. Marycix,
    Suntem mărunți în fața problemelor fundamentale..

    RăspundețiȘtergere
  10. as vrea ca moartea sa-si aiba cursul firesc, sa ia mai intai parintii si apoi copiii... e cumplit sa-ti pierzi copilul, indiferent ce varsta are, e tot ce ai avut mai scump, e plasmuirea ta, bucata din tine... sunt mama, de baiat si nu vreau sa ma gandesc cum ar fi daca...

    RăspundețiȘtergere
  11. Dumnezeu sa-l odihneasca in pace!

    RăspundețiȘtergere
  12. BlueRiver,
    Cred că este cea mai grea temă de abordat..rămâne,totdeauna, speranța!

    Seară bună!

    RăspundețiȘtergere
  13. off, gina, acum chiar îmi dau seama ce cuvinte am putut să aleg... :((((

    RăspundețiȘtergere
  14. Trist si dureros pentru saraca mama.....!

    RăspundețiȘtergere
  15. Eu am fost colega de serviciu cu Ileana!
    Ce mica e lumea si cum se pot intalni gandurile! De cateva zile ma bate gandul sa-i scriu povestea, povestea mamei care din 1996 cand fiul ei nu s-a mai intors din expeditie... si pana azi il asteapta si reuseste sa traiasca inchipuindu-si ca e viu si amnezic!
    Chipul ei care purta premonitoriu marca unei tristeti... ma urmareste si adesea imi vine in minte ca imaginea durerii intruchipata de femeia mama!
    Un gand pios pentru Baby!

    RăspundețiȘtergere
  16. Cita,
    Plâng!! Mă doare sufletul!! Ce mică este lumea..Ileana este verișoara primară a soțului meu..
    N-am văzut-o de mulți ani, dar m-am gândit la ea de multe, multe ori.
    Pe Baby l-am văzut când era mic. Singura și ultima dată!
    Eu am mailul pe blog, mi-ar plăcea să-mi dai numărul ei de telefon, dacă îl ai, poate , cine știe, ne-am vedea cu Ileana.
    Mulțumesc pentru clipa de miracol!!!!

    RăspundețiȘtergere
  17. Draga mea, din nefericire i-am pierdut urma de cand ea s-a pensionat si eu am plecat in Franta. Iti promit insa ca voi incerca sa aflu pe unde e! In nici o carte de tel nu o gasesc!
    Intr-adevar e o minune sa ne intalnim asa, in orb cum se spune! Sunt fff emotionata. O sa incerc sa-ti gasesc emailul!
    Multumesc lui Dumnezeu pt clipa asta! E minunat sa fii in comuniune de gand si sentimente!

    RăspundețiȘtergere
  18. Cita,
    Nu pot spune decât că există minuni!

    RăspundețiȘtergere