sâmbătă, 24 martie 2012

binele ca bine

Întrebări, neliniști, scânteieri, încă o zi, încă o lună, câți ani,  vremea se duce, problemele rămân..
Ce ne dorim/și ce primim?
Cât dăruim/cum se primește?
Ce te bucură/ce te întristează?
De ce uităm să fim noi înșine?
(Cum) stabilim echilibrul?//
Martie , și nu doar martie, este luna dorului de Nichita. Fă-ți un pic de timp, citește poemul, închide ochii și ascultă-l pe  Alifantis!
Nu trebuie să-mi mulțumești, fii doar tu!


Poveste sentimentală,                           sursa- mail
de  Nichita Stănescu
Pe urmă ne vedeam din ce în ce mai des.
Eu stăteam la o margine-a orei,
tu – la cealaltă,
ca două toarte de amforă.
Numai cuvintele zburau intre noi,
înainte şi înapoi.
Vârtejul lor putea fi aproape zărit,
şi deodată,
îmi lăsam un genunchi,
iar cotul mi-înfigeam în pământ,
numai ca să privesc iarba-nclinată
de căderea vreunui cuvânt,
ca pe sub laba unui leu alergând.
Cuvintele se roteau, se roteau între noi,
înainte şi înapoi,
şi cu cât te iubeam mai mult, cu atât
repetau, într-un vârtej aproape văzut,
structura materiei, de la-nceput.



Short URL ... ]

44 de comentarii:

  1. Cineva a promis ca va alerga pe iarba descult si nu s-a tinut de cuvant.
    Cum este acea persoana?

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Nu-i așa că nu vrei un răspuns de câteva silabe?

      La-nceputul serilor

      Liniştea te-nsoţea pretutindeni, ca o suită.
      Dacă ridicai o mână, se făcea în arbori tăcere.
      Când mă priveai în ochi, împietrea o clipită
      din a timpului curgătoare putere.

      Simţeam că pot adormi, visând stele locuite.
      Şi, numai dacă m-ar fi atins umbra ta foşnitoare,
      aş fi putut împinge nopţile-ncremenite
      ca pe-o elice-naintând, spre soare.

      Şi numai sentimentul acesta îmi da fericire,
      numai gândul ca sunt şi că eşti.
      Sprijineam pe ţârâitul greerilor coviltire,
      sub care beam azurul decantat în ceşti.

      Şi când sfârşeam cuvintele, inventam altele.
      Şi când se-nsera cerul, inventam ceruri albastre,
      şi când orele se-verzeau ca smaraldele,
      ne bronzam la lumina dragostei noastre.

      ...Dar tot timpul suna ceva...ceva răsuna,
      un cântec de iarba cosită, de taciturne mări,
      în care inima de-atunci îşi revărsa
      meandrele pierdutelor candori.

      Ștergere
  2. Recunosc, nu-mi place Nichita. Nici Alifantis. Alifantis nu-mi place pentru ca e increzut, iar eu consider ca prin "aere" acestia isi ascund micimea. Nichita nu mi s-a parut vreodata deosebit. Are unele comparatii socante, dar parca lipseste cursivitatea. Cam agresive pareri, dar astea sunt si altele nu pot fabrica.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Nu putem iubi la fel. Nu urăm în același timp. Ne bucurăm pe rând, suferim când ni se întâmplă.

      Ascult(ăm) poezia , se trăiește muzica dincolo de noi, așa cred.
      Pentru mine, Nichita nu este un moft, îl simt, chiar și atunci când nu-l pot înțelege, mă întreb, fiindcă am întrebări, tac, pentru că îl ascult.
      Alifantis mângâie versurile rostindu-le pe note!

      Nichita Stănescu
      Cântec de dor

      Mă culcasem lângă glasul tău.
      Era tare bine acolo şi sânii tăi calzi îmi păstrau
      tâmplele.

      Nici nu-mi mai amintesc ce cântai.
      Poate ceva despre crengile şi apele care ţi-au cutreierat
      nopţile.
      Sau poate copilăria ta care a murit
      undeva, sub cuvinte.
      Nici nu-mi mai amintesc ce cântai.

      Mă jucam cu palmile în zulufii tăi.
      Erau tare îndărătnici
      şi tu nu mă mai băgai de seamă.

      Nici nu-mi mai amintesc de ce plângeai.
      Poate doar aşa, de tristeţea amurgurilor.
      Ori poate de drag
      şi de blândeţe.
      Nu-mi mai amintesc de ce plângeai.

      Mă culcasem lângă glasul tău şi te iubeam.

      Ștergere
  3. cineva ...

    si de-as putea să-mi rup din ochii "lui" privirea,
    vazduhul serii mi-ar parea caprui.

    RăspundețiȘtergere
  4. Pentru ca sunt un anonim.

    Cat de orbi sunt oamenii!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Recunosc- nu prea te înțeleg, ai vrea să fii ceva mai clar?

      Ștergere
  5. De la o prietenă, care nu reușește să comenteze pe blogspot-

    Ah, Nichita forever... l-am cunoscut când aveam 19 ani, eram studenta-n an-I... avea un bun prieten pitestean, un brillant inginer-poet, prieten de-al parintilor mei, la care venea de câteva ori pe an... a decedat la 60 ani de-o criza cardiaca, RIP.
    Pe-atunci, îl iubeam pe Minulescu, à la vie, à la mort... Prietenul en question mi-a facut o surpriza: mi-a telefonat si m-a chemat la ei... Am ramas "tetanizata", literalmente când l-am vazut pe uriasul poet, prietenul îl numea Nic... îi spusese ca-mi place doar Minulescu, iar ca sa ma tachineze, dupa ce m-a prezentat, Nic m-a apostrofat cu:" de ce-ti sunt ochii verzi, culoarea wagnerienelor motive?..." M-a "blocat", pur si simplu...
    Am schimbat câteva banalitati de rigoare, apoi i-am ascultat vreo 2h, mi-au ramas întipariti pe retina si pe suflet...
    Nic fuma enorm si-i placea tuica de Pitesti...

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Și eu l-am cunoscut pe Poet. Mi s-a lăudat cineva că sunt prieteni și, ca să-mi dovedească acest lucru, ne-am dus la Poet acasă, pe nepusă masă. Omul a deschis ușa, era evident „obosit”, s-a uitat la prietenul lui, apoi la mine, a zis „nu vă cunosc!” și ne-a trântit ușa în nas.

      Poetul însă, nu mi-a trântit în nas nici o poezie. Avea un dar de a pune cuvintele unul după altul, nu atât surprinzător, cât neașteptat, așa cum nu te aștepți de la cineva străin să își știe sufletul atât de bine și să îl mai și arate în public cât de frumos este el.

      Ștergere
    2. ...și vedeți foarte bine, și simțiți foarte frumos...

      Ștergere
    3. Aș mai completa că Poetul nu m-a dezamăgit niciodată.
      Omul pe trupul căruia crescuse Poetul mi-a refuzat cunoștința, foarte de înțeles, de altfel. Dar nici asta nu mi-a produs nicio neplăcere. A rămas doar anecdotica întâmplării. Așa cum am întâmplări cu alți oameni celebri.

      Ștergere
    4. Am fost și foarte ocupată, vă rog să mă scuzați, dar m-am și gândit la felul în care v-a dezamăgit Poetul.Ca om.
      Scriu cu majusculă, pentru că îl consider un Poet, nu pentru că aș face cine știe ce efort să „mă dau mare”sau, pentru că este „„cool să-ți placă Nichita.
      Nu-mi plac toate poeziile lui.
      Unele îmi sunt de neînțeles, dar multe îmi mângâie sufletul.
      Gândindu-mă la spusele dumneavoastră- că avea așa un dar de a asocia neașteptat vorbele, am adus, din volumul
      „OASE PLÂNGÂND„ ceva ce el însuși și-a asumat, ca fiindu-i-

      „AUTOPORTRET
      Ca şi cum ochiul meu drept
      s-ar certa cu ochiul meu stâng,
      pe cine să plângă omul
      care din pricina naşterii moare.
      Hai, uitaţi-vă şi voi:
      eu sunt singurul vultur
      căruia i-a fost cusut la loc
      capul, după retezare.
      Numai că mie
      mi s-a cusut retezatul cap
      cu un ac de cort
      pe un trup de om.„

      Eu aș zice că aici este marea dramă a artistului-eterna, nesfârșita, neobosita luptă dintre bine și rău/frumos și întunecat, vâltoarea vieții care „moare „câte puțin din clipa în care „se naște„, vulturul neîmblânzit, luând-o mereu de la capăt în zborul lui necurmat decât de moarte, „cusut„ cu ață de cort„- vizualizez, mai degrabă , decât aș putea vorbi..
      Nichita- cel mai ciudat și mai frumos amestec de omenesc, înger, demon,real, fabulos, ieri și astăzi,și mâine, laolaltă, sfidând curgerea ireversibilă.
      Așa văd eu, așa simt..

      Ștergere
    5. Am completat ceea ce înțelesesem,fără a o spune -omul,„ pe trupul căruia crescuse Poetul„, pentru o clipă și-a închis în sine aripile .

      p.s. De ce nu povestiți? anecdotele ai căror eroi sunt oameni celebri ni-i aduc mai aproape . Îi fac mai accesibili!
      Vă mulțumesc pentru gândul bun!

      Ștergere
  6. Imi place, doamna Gina si Nichita Stanescu si Nicu Alifantis.
    Va las si eu un poem pe care-l ador, dar am inca multe alte poezii preferate.

    "Poem
    Spune-mi, dacă te-aş prinde-ntr-o zi
    şi ţi-aş săruta talpa piciorului,
    nu-i aşa că ai şchiopăta puţin, după aceea,
    de teamă să nu-mi striveşti sărutul?..."

    O zi minunata va doresc doamna Gina, cu drag! :)

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Ștef,
      Cred că poemul pe care l-ai ales place, deopotrivă, și doamnelor, și domnilor! unora, pentru candoare, altora, ca provocare!
      Zi frumoasă îți doresc!

      Ștergere
    2. toate scrisorile adolescentilor aveau aceste versuri, pe atunci...

      Ștergere
    3. Asta înseamnă că toți tinerii iubeau Poezia!

      Ștergere
  7. Iar mie, recunosc, îmi plac amândoi. Şi Alifantis, şi Nichita.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Să mai „găsim „un Nichita-
      „Acasa„
      Acasa mea e într-un cuvânt
      gândit de altul.
      Acasa mea e într-un sărut
      pe care l-am gândit
      în alţi doi adolescenţi.
      Acasa mea este înlăuntrul
      săgeţii trase înspre zeu de geţi.„

      Ștergere
  8. Răspunsuri
    1. Să fie Alifantis!
      Te-am invitat la dans! Este vals!
      http://www.youtube.com/watch?v=S5vA8FBwNE8&feature=related

      Ștergere
    2. Mulţumesc!
      Onorat!
      La mine în sat se stătea "la poartă", seara!
      Te invit în satul meu...
      http://www.youtube.com/watch?v=iADItdrwpUo&feature=related

      Ștergere
    3. Da, frumos-îmi amintesc, aveam emoții, nu trebuia să știe tata.Băieții fluierau, unii chiar cântau- ce vremuri!!

      Îmi place alegerea!Mulțumesc!

      Ștergere
  9. Răspunsuri
    1. Atunci- ascultați-

      De dragoste

      Ea sta plictisita si foarte frumoasa
      parul ei negru este suparat
      mâna ei luminoasa
      demult m-a uitat, -
      demult s-a uitat si pe sine
      cum atirna pe ceafa scaunului.
      Eu mă inec în lumine
      si scrisnesc în crugul anului.
      Ii arat dintii din gura,
      dar ea stie ca eu nu rid,
      dulcea luminii faptura
      mie, pe mine mă infatiseaza pe când
      ea sta plictisita si foarte frumoasa
      si eu numai pentru ea traiesc
      în lumea fioroasa
      de sub ceresc.

      Ștergere
  10. frumoasa poezia lui Nichita :)
    nu l-am mai citit de mult.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. De la Nichita, pentru tine-

      Acești adolescenți-
      Aceasta mare e acoperita de adolescenti
      care invata mersul pe valuri, in picioare,
      mai rezemandu-se cu bratul, de curenti,
      mai sprijinindu-se de-o raza teapana, de soare.
      Eu stau pe plaja-ntinsa taiata-n unghi perfect
      si ii contemplu ca la o debarcare.
      O flota infinita de yole. Si astept
      un pas gresit sa vad, sau o alunecare
      macar pan' la genunchi in valul diafan
      sunand sub lenta lor inaintare.
      Dar ei sunt zvelti si calmi, si simultan
      au si deprins sa mearga pe valuri, in picioare„

      Ștergere
  11. Sarut mâna cu respect !
    Îmi place Poetul , Alifantis nu foarte mult . Desi unele poeme sunt ambigue sau par absurde înşiruirea cuvintelor este atât de lină încât te poartă şi te-ncânta deopotrivă .
    Îmi place mai ales , aşa cum bine ai zis , ca o provocare dar şi ca o declaraţie Poem-ul pe care l-a evocat Ştefania .

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Pentru Sorin, să fie Poezie, așadar-

      Nichita Stănescu
      Ce bine că eşti

      E o întâmplare a fiinţei mele
      şi atunci fericirea dinlăuntrul meu
      e mai puternică decât mine, decât oasele mele,
      pe care mi le scrâşneşti într-o îmbrăţişare
      mereu dureroasă, minunată mereu.

      Să stăm de vorbă, să vorbim, să spunem cuvinte
      lungi, sticloase, ca nişte dălţi ce despart
      fluviul rece în delta fierbinte,
      ziua de noapte, bazaltul de bazalt.

      Du-mă, fericire, în sus, şi izbeşte-mi
      tâmpla de stele, până când
      lumea mea prelungă şi în nesfârşire
      se face coloană sau altceva
      mult mai înalt şi mult mai curând.

      Ce bine că eşti, ce mirare că sunt!
      Două cântece diferite, lovindu-se amestecându-se,
      douâ culori ce nu s-au văzut niciodată,
      una foarte de jos, întoarsă spre pământ,
      una foarte de sus, aproape ruptă
      în înfrigurata, neasemuită luptă
      a minunii că eşti, a-ntâmplării că sunt.

      Ștergere
    2. Mulţumesc tare frumos ! Mă înclin ! vorba lui Andi

      Ștergere
  12. Waw! Comentariul meu a nascut controverse. Ca la fotbal. Mie imi place doar Poetul, mie doar Alifantis... Ma intreb care e rezultatul final!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Ca bună și nepărtinitoare moderatoare ce sunt, declar câștigătoare, deși ziua nu s-a terminat,
      Bucuria primăverii!

      Ștergere
  13. Domnule Mihai, dacă s-a încheiat "etapa", îndrăznesc să apar şi eu, "după bătălie"...
    Pe Nichita nu l-am suportat, deşi Dirigintele ne facea capul mare... Aşa cum aţi scris la început, mi se pare şmecherie de golănaş, isteţ la vrăjit cuvinte şi bineînteles, inimi în fuste...
    Alifantis este, însă, un gigant în lumea muzicii!
    Gazda nu se mai supară după tragerea cortinei, da?

    RăspundețiȘtergere
  14. N-am tras cortina, am spus doar să ne bucurăm!
    Nichita- golănaș, asta NU- NICIODATĂ!

    Dar, de gustibus..

    RăspundețiȘtergere
  15. Nu l-as cataloga drept "golanas" pe Nichita. Mai degraba... neadaptat. In categorie insa, l-as include, cu siguranta, pe Alifantis. De gustibus...

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Nu-i cu suparare, dimpotriva! Iar "golanas" s-a vrut o metafora, nu o caracterizare; a invartit cuvintele, paharele si inimile dupa pofta... beeep! Oricum nu a creat scoala in poezie, doar continente de oftaturi in piepturi primavaratice...
      Alifantis detine cea mai buna (inca) melodie folk, "decembre" (nu o spun eu!), e un "corifeu" al muzicii (nu o spun eu) si e ascultat pe verticala si orizontala straturilor sociale. Dar nu ii fac promo, imi explic de ce imi place.
      Zi buna!

      Ștergere
  16. Iti trimit o frumoasa poezie de dragoste, scrisa de Nichita si, care inspirat, a transpus-o melodic, Alifantis.
    Ploaie în luna lui Marte.
    Ploua infernal,
    si noi ne iubeam prin mansarde.
    Prin cerul ferestrei, oval,
    norii curgeau în luna lui Marte.

    Peretii odaii erau
    nelinistiti, sub desene în creta.
    Sufletele noastre dansau
    nevazute-ntr-o lume concreta.

    O să te ploua pe aripi, spuneai,
    ploua cu globuri pe glob si prin vreme.
    Nu-i nimic, iti spuneam, Lorelei,
    mie-mi ploua zborul, cu pene.

    Si mă-naltam. Si nu mai stiam unde-mi
    lasasem în lume odaia.
    Tu mă strigai din urma: raspunde-mi, raspunde-mi,
    cine-s mai frumosi: oamenii?... ploaia?...

    Ploua infernal, ploaie de tot nebuneasca,
    si noi ne iubeam prin mansarde.
    N-as mai fi vrut să se sfirseasca
    niciodata-acea luna-a lui Marte.

    -----------------------------------
    L

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Este minunată, Lidia, mulțumesc frumos!
      - iată și realizarea muzicală

      http://www.youtube.com/watch?v=HBiGjI4qtAE

      Ștergere
    2. dialogul acesta (poezie-muzică) îmi confirmă părerea: Nichita - poet de nişă, valorizat de Alifantis!

      Ștergere
    3. Ca și cum te-ai fi „răcorit„ !hi! hi!

      Ștergere
  17. Mi-am umplut seara aceasta cu Nabokov. Acum sa il citesc pe Nichita, este ca o adiere calda de primavara...

    RăspundețiȘtergere
  18. Mmmmmmmmmmmmm....doua vechi iubiri...
    Multumesc frumos xxxxxxxxxxxx

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Dana,

      Mă bucur să-ți fi „redat” iubirile, într-un însorit sfârșit de martie!!

      Ștergere