Să nu spui că, măcar o singură dată în viață , apăsat de presiunea zilei, de nenumăratele ei probleme , de toate câte sunt , poate chiar de oameni, n-ai zis, cu năduf îmi iau lumea în cap...
sau aș vrea să trăiesc undeva, într-o pădure, să nu știu de nimeni, să nu aud de nimeni.
Ai zis-o și atât. Foc de paie!
Imediat, viața a revenit în matca ei, iar tu ai uitat și de pădure, și de necunoscut.
Sunt, însă, unii care nu uită, chiar asta fac, își iau lumea în cap.
Când am citit pe nerăsuflate Ultimul bărbat american, carte scrisă de o femeie, am gustat cu voluptate isprăvile lui Eustace Conway, un tip care a renunțat la toate binefacerile vieții moderne , pentru a-și construi, în creierii munților, propria-i viață.
Între cer și pământ.
Așa cum, probabil, în adâncuri, ne dorim toți- o armonie perfectă cu natura.//
În cazul de față, eroina nu și-a ales, ea s-a născut în sălbăticie, pentru că așa au decis părinții ei.
Mai bine citiți. Și vorbim, da?
http://ieseanul.gandul.info/magazin/tippi-adevaratul-copil-al-junglei-exista-in-realitate-3489861
Parca noi nu traim in salbaticie!
RăspundețiȘtergereCam de-a valma- unele sălbăticiuni sunt în cuști, multe umblă slobode și fac victime.
RăspundețiȘtergereCât despre specia noastră, lucrurile se complică rău.
Sarut mana, Gina! Eu cred ca parintii fetitei sunt iresponsabili. Ma mir ca a scapat de atatea pericole in 10 ani. A ajutat-o Dumnezeu, dar raman la parerea ca acesti asa zis parinti nu merita titulatura respectiva.
RăspundețiȘtergereVictor, eu știu că așa cum nu-ți alegi părinții, nu-ți alegi
Ștergerenici copiii.
Ți-i dă soarta.
Copilul nu-i datorează părintelui viața, ci doar creșterea.
Asta înseamnă că părintele este direct răspunzător de ceea ce va fi copilul său în viață.
Îi poate pune pe umeri responsabilități pentru a face din el un adult puternic, dar , în niciun caz, nu are dreptul să-i pună viața în pericol.
Mulțumesc!
Culmea că sunt şi "pro" şi "anti" părerea d-lui Mihai!
RăspundețiȘtergereSunt "pro" deoarece şi eu spun la fel, TRĂIM ÎN SĂLBĂTICIE!
Sunt în dezacord cu dânsul atunci când încearcă să sugereze că sălbăticia este în ambele părţi; eu cred că acolo e natură, regulile sunt "de când lumea şi pământul"; adevărata sălbăticie este lângă noi, creată de noi, cu reguli ca roua: apar, dispar...
Dacă natura își este sieși stăpână, omul ar trebui să respecte regulile conviețuirii.
ȘtergereAdică ar trebui să se autoeduce continuu.
Eu cred că aici este necazul.
eu cred ca doar ceea ce concepem noi, artificial de altfel, poate fi numit salbaticie...restul este acolo...
ȘtergereInteresant și dureros aș zice.
ȘtergereAbsolut de acord. Problema este ca oamenii, crezandu-se civilizati, au dat naturii numele de salbaticie. Acesta este reperul nostru. Gresit, ca majoritatea reperelor pe care le avem.
RăspundețiȘtergereDupă mintea mea, asta ar însemna că bipezii trăiesc în sălbăticie, iar patrupedele în natură.
ȘtergereGreșesc?
Doamne, mare ti-e gradina ta!
RăspundețiȘtergerePe de-o parte, ramai siderata gandind ca, acesta copilita avea permanent, in fata, posibilitatea unei morti iminente,iar pe cealalta parte, te minunezi, cum ''un bot de carne cu ochi''n-are frica, nici de tigru , nici de elefant, ba, mai mult, animalelele devenindu-i prieteni si fideli companioni.
Ma gandesc ca, in asta rezida,de fapt,si cheia succesului celor 7 filme documentare- animaliere- ale sotilor DEGRE, turnate in Africa.
L
Luli,
ȘtergereDa, ciudat, dar adevărat- risc enorm, viața propriului lor copil vs. glorie, nu?
Din Africa, s-au deplasat în Madagascar, apoi la Paris.
Fetița nu s-a putut integra în atmosfera de școală, așa că a învățat acasă.
Înțeleg că acum este studentă .
A scris două cărți-„Tippi of Africa„, în care povestește despre „fratele „ei, Aby, uriașul elefant și”My Book of Africa„.
Citind despre acest copil, a cărui evoluție este impresionantă, am descoperit ceva: s-a născut în aceeași zi și lună cu mine.
Iubesc natura,în rest..
Copilului ii e bine alaturi de parintii lui,as spune eu.
RăspundețiȘtergereTippi a crescut in locuri salbatice si poate periculoase,iar pericolele erau poate de 10 ori mai aproape de ea,cel putin asa credem noi care traim altundeva,alaturi de pericolele noastre.Cum cresc copiii acelor locuri?Cum cresc copiii eschimosilor?Cum au trait copiii orasenilor cu cheia locuintei de gat-pericolul strazii fiind cel putin la fel de mare ca al junglei sau al padurii?Cum cresc copiii familiilor din muntii nostri,in sate unde nici acum nu exista curent electric,iar intalnirea cu un urs sau un lup nu e mai"blanda" decat intalnirea cu un leu.E$xemplele pot continua...
Asa simt si eu ca natura cu legile ei clare a cladit un copil puternic.Acum poate deveni o tanara puternica.Nu oricine face facultate la Sorbona.
Seara frumoasa!
Angi,
ȘtergereAm citit de câteva ori spusele tale.
Îți răspunsesem altfel. M-am gândit, și parcă ți-aș da dreptate.
Mulțumesc!
Buna seara, doamna Gina! :)
RăspundețiȘtergereCitind povestea fetitei si gandindu-ma la realitatea in care ne ducem traiul de zi cu zi , dumneavoastra aveti mare dreptate:
"După mintea mea, asta ar însemna că bipezii trăiesc în sălbăticie, iar patrupedele în natură."
O noapte linistita va doresc, doamna Gina.
Ștef,
ȘtergereCe să mai spun?Să dea Domnul să vină ziua când toate se vor duce în matca lor firească!
Seară bună!