sâmbătă, 31 martie 2012

nu aduna bani,

 adună-te cu oameni buni. N. Gogol- Suflete moarte
În ultima zi de mărțișor  s-au născut: R. Descartes, Franz Josef Haydn, Nikolai Gogol( poți citi aici), John Fowles, Richard Chamberlain, Nichita Stanescu, Ion Pillat și mulți alții, rămași anonimi.
Despre poeții dragi sufletului meu- Nichita și I. Pillat- am mai vorbit.//
În penultimul an de facultate, profesoara de gramatică franceză structuralistă  ne-a obligat să traducem, târziu am înțeles de ce,   multe pagini din Discurs asupra metodei.
 A fost o muncă   grea de tot, cartea păstra urmele strădaniilor mele. 
O colegă nu mi-a mai restituit-o . 
Astăzi  am căutat caietul .
 Știi cum e, când cauți, nu găsești.
 Într-o zi, sigur o să dau peste el.
Până atunci, am cules -
R. Descartes
*Numai pe gândurile noastre suntem pe deplin stăpâni.
*Cele mai mari minți sunt capabile de cele mai mari vicii, precum și de cele mai mari virtuți.
*În fond,  mă îndoiesc și cuget, presupun tot timpul faptul că Eu mă îndoiesc că Eu  cuget, deci  că Eu  exist.
*Mă îndoiesc, deci cuget, cuget, deci exist, exist, deci Dumnezeu este.
tu ce spui?
p.s pentru  ei și pentru noi-

27 de comentarii:

  1. Maxima ultima, cea scrisa cu litere mari, mi-a mers la suflet. Stii de ce? Pentru ca niciodata nu i-am cunoscut sfarsitul, dar dintotdeauna l-am simtit acolo, ca pe o concluzie logica.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Diana,
      Să-mi scuzi întârzierea; astăzi a trebuit să obțin dreptul de a comenta la mine în fereastră;se întâmplă niște chestii ciudate.

      /Nu te pot contrazice.

      Ștergere
    2. Concluzia lui este că n u pot exista mai multe adevăruri pentru o singură problemă.Deci, adevărul nu poate fi decât unul singur.

      Ștergere
  2. Ziua mea de naştere este alta, aşa că nu mă pot pronunţa...
    Sunt şi eu un ghem de greşeli şi îndoieli, deci exist...

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Gheme suntem toți, cât despre greșeli, măcar acum , în post, să ni le asumăm.
      Tu ai recunoscut!

      Ștergere
  3. Am inteles mesajul. Mai greu este sa gasesti oamenii buni. Atat. Nu vreau sa plictisesc cu un discurs fara metoda.

    RăspundețiȘtergere
  4. Poate că nu ați căutat metodic.
    p.s. din câte spunți , s-ar zice că vă pregătiți să ajungeți parlamentar.
    Este că v-am prins?

    RăspundețiȘtergere
  5. Si eu spun ca, exist, doar pentru ca, Dumnezeu, a ingaduit acest lucru.

    O noapte linistita va doresc, doamna Gina! :)

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Suntem ființe imperfecte, pentru că nu avem cauze proprii, poate doar efecte. Avem, însă, raține liberă.
      Seară bună, Ștef!

      Ștergere
  6. imi plac aceste ganduri.
    sunt chiar foarte interesante, de parca ar trebui sa le patrund mai adanc, dincolo de ele.
    ce transmit de fapt?

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Nu am pretenția că pot da expilcațiile cele mai corecte, dar eu am înțeles cam așa:metoda carteziană presupune evitarea hazardului.
      Ea ajută la aflarea adevărului, admițând doar evidențele.
      Pentru aceasta, este nevoie de: analiză minuțioasă, organizarea gândirii de la simplu la complex.
      Obligatoriu, vom căuta toate datele problemei- ca la geometrie, vom evita graba și prejudecățile.
      Vom diviza problema în alte probleme mici, cum ai delimita fraza în propoziții, logic, în coordonate sau subordonate, apoi, respectând ordinea lor, le vom analiza.
      Treptat, lucrând așa, vom căpăta deprinderea intelectuală de a ne organiza lucrurile, viața.
      Este o metodă logică și intelectuală.

      Ștergere
  7. R.Descartes e intemeietorul de necontestat al gandirii moderne,
    iar filosofia lui - este prima mare filosofie a constiintei.
    Daca ne-am pune intrebarea:de unde stim ca Dumnezeu exista? Investigand, singura certitudine pe care o avem,e propria noastra gandire.
    In clipa in care avem constiinta ca gandirea noastra exista, avem, in acelasi timp, si constiinta unei existente infinite, pentru ca, noi nu ne-am putea percepe pe noi, ca fiind o gandire finita (ego cogito) daca nu gandim corelativ, cu ideea de existenta infinita.
    Cum se explica faptul ca in gandirea mea finita, se afla ideea unei existente infinite?
    Este limpede, sustine Descartes, ca aceasta idee nu a fost gandita de gandirea noastra (finitul nu poate sa produca infinitul).
    Ne ramane sansa, de a postula faptul ca aceasta idee, a fost pusa in gandirea noastra, chiar de Dumnezeu, atunci cand a facut lumea.
    Astfel, Descartes este creatorul inneismului in filosofia cunoasterii, conceptie care este de acord, ca mintea noastra poseda idei innascute. In paranteza fie spus, ideea ca existenta este un termen rezervat in exclusivitate pentru a desemna fiinta umana, idee intalnita mai ales in gandirea existentialista a secolului al XX-lea, isi are temei teoretic si in ideea cartesiana: cuget, deci exist.
    Cu alte cuvinte, numai cel care cugeta exista; altfel spus, faptul existentei- este totuna cu faptul gandirii.
    Gandirea si existenta nu sunt inteligibile, decat impreuna.
    ---------
    L

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Descartes pornște de la îndoiala sceptică, potrivit căreia Dumnezeu ne-ar înșela așteptările.
      Matematic, el nu există- este doar în mintea noastră- ego sum, ergo existo.
      Pentru a ajunge la certitudinea existenței proprii, ar urma credința în Dumnezeu, căruia i se atribuie forța valorii Unice.
      Această forță nu-și are originea în ceva anume, nici în noi, este ceva superior, o forță mai puternică decât orice altceva.
      Mie mi se pare a fi o întoarcere la îndemnul biblic- crede și nu cerceta!
      Zic..

      Ștergere
    2. Gina ,nicaieri in Biblie nu se spune "crede si nu cerceta",dincontra se spune "cauta,si vei afla,bate si ti se va deschide,cere si ti se va da".Problema este cum cauti,prin ce cai,evident nu prin mecanismele stricte ale ratiunii omenesti ,e ceva mai mult care tine de anumite resorturi afective,stari,sentimente,emotii complexe ...cu inima spune Iisus afli adevarul.Descartes are dreptate atat timp cat luam in consideratie principiul ratiunii pure,empirice...sunt insa multiple stari subtile ce se dezvolta la nivel afectiv si care vorbesc despre altceva.Apoi filozofia lui reprezinta si o forma de protest, un semnal la adresa dogmei crestine care se opunea cunoasterii stiintifice prin forme de persecutie ori condamnarea cu moartea !

      Ștergere
    3. Am spus că nu am pretenția de a da răspunsuri absolute, departe de mine.. citesc din Biblie, recunosc , mult prea puțin, dar am incertitudinile și neliniștile mele-

      „Cele mai grele de tine nu le cerca si cele mai tari decit tine nu le cerceta. Cele ce ti s-au poruncit tie, acestea cugeta, pentru ca nu-ti sint de treaba tie cele ascunse. Intru prisoseala lucrurilor tale nu iscodi, pentru ca mai mult decit intelegerea omului s-au aratat tie. Caci pre multi au inselat gindul lor, si in socoteala rea au lunecat cugetele lor.” (Intelepciunea lui Isus Sirah, III, 20-23)

      Ștergere
    4. Acest capitol din Biblie atatea lucruri demne de gandit spune...e unul din preferatele mele.Ma bucur ca l-ai mentionat!
      Da,aici se refera la Marile Taine ce apartin in exclusivitate Creatorului...noi creaturile nu putem eventual decat sa le adulmecam in nici un caz sa le patrundem esenta,mi se pare absolut firesc!Nu te poti trage de sireturi tu creatura cu cel ce este Creatorul!Sfanta masura!

      Ce-ar fi daca Mona Lisa al lui Leonardo ar prinde viata si s-ar intreba daca Leonardo exista?!Problema la urma urmei este daca noi existam in fata lui Dumnezeu,nu daca El exista...este ceea ce le spun uneori ateiilor,este ceea ce ar trebui sa ne dea gandit la o adica...altminteri am si eu ca si tine o gramada de incertitudini.

      Duminica frumoasa!(desi e cam mohorata)

      Ștergere
    5. Uite, fiindcă m-ai dus în teritoriul celebrului tablou, îți fac o mărturisire- l-am VĂZUT în urmă cu câțiva ani.
      L-am privit din toate unghiurile.( am tot așteptat să plece mulți dintre vizitatori)
      Ei bine, nu i-am găsit feminitatea.
      Te rog să mă scuzi, dar spun ce gândesc și ce am simțit. Pentru că am rămas atât de mult în sală, grupul din care făceam parte a plecat și am rămas singură.
      Este o întreagă poveste.
      Am scris despre „rătăcirea „mea pariziană.

      Ștergere
  8. Gioconda este un personaj ireal,artistul nu si-a propus sa copieze un model real,ci este preocupat de elaborarea anumitor proportii artistice ce definesc un anumit IDEAL artistic,ideal in care se includ uneori chiar principii filozofice,religioase personale.In sculpturile antice indiene regasim multe asemanari cu expresia lirica a acestui portret magnific,nu ma mira apoi ca Picasso a fost atat de fascinat de proportiile ce-i definesc chipul,incat a preluat modelul in redarea plastica a personajelor sale,desigur intr-o nota sintetica moderna.

    Ea este o prezenta sacra,sublima,sfideaza timpul prin prezenta ei majestuoasa, piramidala ca o stanca ,nobila prin rafinamentul cromatic in griuri delicate si acorduri sumbre... totul e enigmatic in acest tablou-chip(pana si peisajul,vestimentatia,expresia cutelor se potrivesc impecabil cu expresia figurii intregindu-i misterul,farmecul),iar zambetul ei este ceva... stelar,cosmic!E dintr-o arta lume,e nemuritoare!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Ai realizat cea mai splendidă descriere, e ca și cum aș fi văzut tabloul pentru prima oară!
      Îți mulțumesc frumos!

      Ștergere
  9. hm....candva ti-as fi vorbit mult mai convingator,acum sunt la momentul unei tristeti adanci in care nici cuvintele nu ma ajuta cum as dori si putea eu sa exprim anumite ganduri,sentimente
    ,convingeri...sunt obosit si foarte abatut,viata imi pare desarta,si toate ale ei...scuze de asemenea ganduri pesimiste dar fac parte si ele din viata!Mi=am pierdut unele capacitati,am ramas cu o anumita tristete si lehamite de ce este lumesc...marea arta ramane insa o pecete a unei prezente superioare divine,singura care imi confera o anumita speranta legata de ce este omenesc.Stii, Istrati a ajuns la aceeasi credinta dupa o experienta dureroasa pe care a avut-o vizavi de comunism in care a crezut...cand si-a dat seama de ce inseamna el cu adevarat,a scris "Spovedanie pentru invinsi"...doar marea arta a ramas pentru el un fundament al credintei sale intr-o lume mai buna!El este unul din modelele mele!Ma inclin in fata sensibilitatii si capacitatii sale empatice!Mi-e foarte drag.Sper sa nu fiu prost inteles...

    RăspundețiȘtergere
  10. Îmi pare tare rău că treci printr-o perioadă grea, poate că și primăvara este de vină. Să nu te superi, dar, pentru mine, și tristețea este o formă de frumusețe, chiar mai profundă decât altele. Doar că doare, lasă și urme..
    Despre Istrati- îmi place mult de tot, „l-am descoperit„,
    n-o să-ți vină să crezi, într-o oră de gramatică, lucrând niște texte la circumstanțiala concesivă.
    Citisem „Ciulinii Bărăganului„ și„Kira Kiralina„ fără să am o atracție specială pentru simțămintele omului din spatele cărților.
    Am citit imediat „Neranțula„, o carte extraordinar de frumoasă.
    Vara trecută, am ajuns pentru prima oară la Brăila. M-am dus la casa lui memorială- în spate era un lan uscat de porumb, am avut , pentru o clipă, senzația că-l zăresc.
    În „casă „, am stat cam vreo oră. Doamna care administrează locul m-a înțeles, nu eram singură, m-a așteptat, m-a lăsat să fac poze , am o mulțime.
    Dacă ai timp, citește aici-
    http://incertitudini2008.blogspot.com/2011/08/in-orasul-cu-salcami.html

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Apropos ti-a placut Braila?!sau ce impresie ti-a facut?

      Ștergere
    2. Mi-a plăcut orașul vechi. Am și spus!
      Am găsit acolo o altă „lume„. Și m-a plăcut Dunărea, seara..a fost ca un frumos vis de adolescență!

      Ștergere
  11. Frumoasa dezbatere.
    Spun si eu, cat mai simplu, cum a comentat Stefania: Exist fiindca acest fapt este ingaduit de catre Dumnezeu

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Dar la Dumnezeu nu ajungem prin ceea ce gândim, ci doar printr-un anume fel de viață.
      Vă mulțumesc!

      Ștergere

Rețineți: Numai membrii acestui blog pot posta comentarii.