prea devreme?

Nu  am niciun fel  de  simpatie  politică, nutresc,însă,  un mare  și  profund respect pentru  acei oameni, care  direct, răspicat, adesea, într-o sintaxă domnească ,își exprimă,în  ocazii regale, adevărate,puternice  sentimente    patriotice.

Asta, într-o  vreme,  când a  vorbi  despre Patrie și Patriotism   presupune o  mare artă, prin care  mi  se transmite   mie, ascultătoarea/cititoare, identitatea profundă cu  vorbitorul. 

Cine  poate face asta?

 Aseară, până târziu în noapte, l-am ascultat cu   aceeași voluptate   cu  care, cândva, îmi plăcea să stau nemișcată, în fotoliul meu  de lângă  fereastra, urmărind serata  muzicală  a domnului Iosif Sava, pe Maestrul Dorel  Vișan..

 Un privilegiu!

Dacă   nu ai  avut norocul  meu să   participi  la o  vie lecție  de  istorie/ etică/ estetică/ cultură/, am    luat   notițe  și pentru tine.

A  fost  vorba  despre   cum   ar trebui  să arate   viitorul  președinte, în  viziunea Omului  și  Artistului   Dorel Vișan.

Nu știu  ce mi-a plăcut   mai   mult: puritatea exprimării,  limpezimea trăirilor, ironia  dulce- amară  presărată  printre rânduri, cuvântul sfătos, tonul  cald, profunzimea ideilor..ascultă!

Zice  Domnia Sa  că,  dacă pentru fotoliul  prezidențial   se înscriu   doritorii  ca  la  facultățile fără examen   de  admitere,  realitatea românească   seamănă   cu  un  lung   tren, pe care   călătorii sunt  puși să-l   conducă , așa,  pe  rând, după  cum  și-au ocupat  locurile  prin compartimente.

Dureroasă alegorie...

Românul  are nevoie  să-i  fie   vindecate rănile.

Și  asta  nu  se face   înghițind   multe  pahare   cu apă rece, cum recomandă  tămăduitorii, sperând  într-o  beție   generală..măiestria  începe  cu  examenul   de  admitere!

Alesul   este  slugă  pentru  ceilalți.

Pentru ȚARĂ.

Îi  respectă   hotarele!

Și artistul   rostește   vorba  lui Ștefan  cel Mare, care a  domnit 47 de ani” Eu am fost  biruit la  Războieni și la Chilia, Moldova  a  biruit  pretutindeni!”

„Oh! pădure tânără!...  unde  sunt  moșii  voștri? Presărați la Orbic,  la  Chilia,  la Bata,  la Lipnic,la Soci,  pe Teleajen,la Războieni..Unde  sunt    părinții noștri?  La Cetate  Albă,  la  Scheia,  la Cosmin...„și  pe oasele  lor  s-a  așezat  și stă  tot  pământul  Moldovei, ca  pe   umerii  unor   uriași!”

  În  persoana  Omului  -președinte,  trebuie ca tot   neamul  să  găsească:

omenie

dreptate,

loialitate,

credință

curaj

 strategie.

Ca să fie astfel,  din mai  multele drumuri  pe care  s-ar merge,  el trebuie  să aleagă o singură Cale.

Cum?

Să fie

-  flexibil ,  dar  calm

-respectuos, dar  boier

-puternic,  dar maleabil

- tolerant, dar  ferm
-inteligent,  și   nu  arțăgos

-să  nu oscileze

-să aibă  capacitatea de  nu  lucra  pentru  un scop despre  care știe  de la  început  că   nu este   bun

-să vadă cu ochii lumii,și   nu  va  fi  părtinitor, așa nimic   nu va  rămâne  nevăzut

- să știe  să asculte   cu urechile  poporului și  va fi  drept, nu va  fi   nimic   ce   nu  va  ști

 să  gândească    cu   mintea țării,  și  nu va greși  nimic.//

Sunt   mulți  președinți, mulți   prim- miniștri  în  lumea  asta,  se  vorbește  doar  despre    câțiva...

Suntem  țara  cu   regi ai  asfaltului...fără  asfalt,  tâmpitul  stă   lângă Geniu și-i  spune  și „bă”....// 
 Artistul    își găsește tonul, genul și   și forma cea mai  curată a emoției  pe  care o  transmite  dincolo   de sticla  televizorului- istoria   se  desfășoară  parcă atunci,  simplul  fapt  devine realitate-
 De  ce  lipsește martirul  Brâncoveanu   din  manualul de Istoria  Românilor?  așa   se numește- Istoria  Românilor,  nu „istorie”..
  Jertfa lui   nu este  doar  a  românilor,  este  jertfă universală- câți  dintre   comandanții noștri  ar putea  să-l urmeze,câți  le-ar da fiilor   o asemenea învățătură, întru  păstrarea  credinței strămoșești, cu prețul vieții??//

De ce  să învețe  copiii  de pe cartea  numită ”Limbă  și  comunicare?

 Cartea de  căpătâi a românului  este și  trebuie  să  rămână Limba și  literatura  română!//

Niciun  președinte   nu  le poate  ști  și  face pe   toate-  el  trebuie  să știe  și  să vrea a-și alege  sfătuitori  deștepți, pricepuți, corecți, morali, nepătați ...marele necaz   al căderii noastre   este   căderea  morală,culturală, educațională...

El  trebuie  să   fie  cultivat, să fie ”boier, să  cunoască  legile   sufletului, să  cunoască  Istoria   neamului  său!//

Rămâne  loc,   mereu, pentru   una   sau  mai  multe  fabule

Măgarul şi privighetoarea - George Ranetti     Nu ştiu prin ce fărădelege Ori vicleşug de nepătruns, Măgaru-odată a ajuns De dobitoace ales rege. Pe mândru tron se răsfăţa, ”Măria-ta"-i zicea poporul, Pierdut era cutezătorul Care greşea Spunându-i: ”măgăria-ta", Că ştiţi că orice parvenit, Când s-a-nţolit, Îi e necaz şi-i e ruşine De orice-aducere-aminte A joasei sale origine. Mai ştiţi că chiar de-al lor părinte Nu mai vor unii ca s-audă, Aşa a fost şi cu măgarul Ce pretindea că armăsarul Arab de sânge pur 'i-e rudă. Ş-odată ce s-a apucat Măgarul cel încoronat? Să dea-n palatu-i o serbare, Dar una mare La care, Spre-a face-o şi mai lucitoare, Poftit-a pe privighetoare Să părăsească codru verde, Pe musafiri să îi dezmierde Cu farmecul cântării sale. Privighetoarea a cântat, Dar trilurile-i triumfale Pe suveran l-au supărat, Căci prea au fost aplaudate. - Hm, hm, cânţi frumuşel! Binevoi să zică el, Dar cu mai multă maiestate Cânta-voi eu! - O, cântă, sire! Strigau curtenii cu grăbire; Iar urechiatul de pe tron Cântă un imn, strident, barbar, Cântă-n sfârşit ca un măgar. Iar raţe, gâşte, ce erau La curte dame de onoare, - Ah, majestate - murmurau - Ce voce dulce, răpitoare! - Hei, tu ce zici, privighetoare? Măgarul întrebă-ngâmfat, Şi ea smerit a cuvântat: - Măria-ta-s uimită, zău, Şi umilită îţi declar Că glasul meu pe lâng-al tău Parcă-i un zbieret de măgar!