geografia

 face istoria. Napoleon

Vacanța mea și-a desenat singură  conturul: două încărcate drumeții transilvane, în care sentimente,  gânduri, visuri, idei   s-au întrepătruns de la  sine; înlănțuiri de lucruri concrete, luate laolaltă,  separate totuși ,nici eu nu   știu cum.

 Totul  s-a  contopit  în tot,  croindu-și  drum  aievea.

Transilvania  de la sud  până  sus   de tot, unde  se agață harta  în cui-  locuri, oameni, priveliști,  două secvențe  de  viață autentică, niciodată  ruptă  de   atingerea  întâlnirii cu  ceilalți , bucurii  și mirări, clipa de zi, clipa  de noapte,  lumea așa cum o văd eu,  comună, și totuși, mult  diferită   de felul   în care o  văd  alții.

 Lumea   împânzită  de  vise  și  visuri,  lumea   lipită  de văzul ,  de  auzul meu.

Un  drum spre Transilvania   trece, se oprește, mereu doar cât ai clipi, prin Sibiu.
Cât să poți gusta din farmecul unuia dintre cele șapte  importante cetăți medievale ale Transilvaniei, când  ți se cere să nu întârzii un minut din   mai puțin  de patruzeci și când-doar el știe de ce - aparatul de fotografiat  pune bețe în roate...
Elegant, liniștit, ales parcă  să-ți odihnească ochiul și gândurile, joc de șah cu  nenumărate combinații, discretă împletire de vechi și   nou, mărețe zidiri trainice, turnuri sclipind în soare, statuia lui Gheorghe Lazăr, scrutând  protector veacurile, străduțe cu flori la ferestre,  mulți  trecători vorbitori de germană, lipsiți  parcă de griji, terase cochete,  (am  sorbit în fugă cel mai  aromat și consistent  suc proaspăt, prilej  de  a o  ruga pe chelneriță să imortalizeze clipa) așa l-am zărit  la  capătul  celei de-a  doua părți din  odiseea mea transilvană a lui 2014.
Hotărâm  să găsim o zi/ două,  când să vedem, în  pas lejer  Sibiul, încercând  să-i descifrăm   sufletul în exprimarea lui elevat spirituală.