Vedem ceea ce nu știam că există!

”Pentru câteva minute, 
redevin adolescentul de mai bine 
de un sfert de veac, 
o adolescență pe care nu am 
cum să o uit vreodată, 
și pe care o port în suflet 
alături de frumoasele scrisori 
de dragoste...”

Revederile  noastre  încep  cu mult înainte  de a ne regăsi: telefoane, povești, o poezie  nescrisă, simțită, însă, în voci, un fel de voluptuoasă  punere în scenă a  ceea  ce încă  nu este, dar sigur va fi !

  

Ele păstrează ceva din parfumul anilor acelora  când aripile  ne creșteau chiar din suflet, fete și  băieți  de prin toate  părțile raionului, colegi de clasă, de  cămin, de reuniuni și de concursuri, imagini curgătoare într-o dulce  căldură de aduceri-aminte.Toate se întrepătrund.
De fapt, noi reinventăm povestea unor ani, despre  care  abia acum simțim câtă bogăție  ne-au dăruit!

Ne  leagă prietenii frumoase,distanța  nu mai este o problemă, ce bine  că  există telefon, ce minuni  aduce internetul! păstrăm în  colț de batistă imagini de ieri, reconstruim altele- anul trecut ne-am întâlnit la Sinaia, acum   ne regăsim într-un han situat între Argeș și Neajlov, nu departe de satul meu, al Cocuței și al lui Cornel, gazda  acestui mărțișor.

Bunici rămași adolescenți visători păcălim vremea,

readucem anii la timpul prezent, curg snoave despre întâmplări care de care mai nostime, dansăm, ce frumoase sunt dansurile  noastre ca din din vremuri de bal, mai apoi, vorbim în  cor sau  ne ascultăm  cu ochii țintă, se mai adună lacrimi în gene, a mai plecat cineva printre nori...

Acum când scriu, altă seară  se cerne, fiecare  este la casa lui, ne-am promis  o  revedere  cu mult mai mulți colegi!

 Da! adunăm bucurii, cu gândul la  sfârșitul  lui mai!