luni, 24 decembrie 2018

frenezia serii cu parfum de cetină

În  satul meu din lunca Argeșului, colindețele  începeau  după miezul nopții.  Nu-mi  amintesc  de  câte ori să  fi mers,  știu  doar  că, de cu seară, mama pregătea  coșul . Parcă-i văd mâinile mereu  neobosite adunând ,cu  un fel  de  evlavie, colaci împletiți în casă, nuci, covrigi,  gutui. 
În  amețitor miros de  tămâie.

Ningea  blând, așezat, alb în vălătuci.
Între  Cer și Pământ se amestecau toate ale  vieții.
Satul își  torcea  poezia lui păstrată  din cine   știe ce timpuri.


 Puțin după aceea, se revărsau zorii în cântec de cocoși,  cete  de copii tăiau  gerul prin zăpada  devenită albăstrie, în lumina felinarului pe care tata îl  ridica, făcând  cărare  către poartă.
Frânturi  de  clipe, imagini prinse  în rama eternă a  timpului!

 Au trecut anii, știu  cât de bucuroși erau copiii mei  în Seara  de  Ajun, să-și întâlnească prietenii și,  mai apoi, adunați în grupuri, să meargă pe la casele profesorilor.
 Seara se termina  târziu!
În zvon de glasuri  vesele, așteptând să  vină Moșul!
Și  nu a lipsit  niciodată!
  
   Cu fiecare an, numărul colindătorilor  este tot mai  mic.  
Vin doar picii din bloc,  însoțiți  de  mămici sau de  bunici, sunt așa de frumoși, în inocenta lor  zburdălnicie!
  Și  când  larma  se potolește, se așterne o liniște  grea. 
 A mai fugit un an...deja.  
Rămâne  ceva  învăluit  în misterul zilei de  mâine!

Un comentariu: