marți, 9 martie 2010
fara lentila
Li s-a adunat in priviri, parca, lumea toata. Cu mult prea multele ei nelinisti. Prea mici pentru necazuri mari. Mult prea devreme luati de valtoare. Diferiti. Si, totusi, la fel. 12 si 9 ani. La varsta lor, cei mai multi copii, seara, inainte de culcare, vad chipul mamei. In blandetea de pe gene. Sau doua perechi de ochi, imbratisate in chip de noapte buna. Ei isi inchipuie. Stiu atatea. Din carti. Sunt avizi de informatii. In ochii lor , uitati, cateodata prea larg deschisi, le vezi sufletele. Bine tainuite. Vorbesc altfel. Ca din carti vechi. Fireste! Ca un tic. De unde atata siguranta? De ce fireste? Stim sa pastram un secret! Spuneti-ne, va rugam! Si nu rezisti. Le spui. Pentru o clipa, crezi ca uita cine sunt si ce li se intampla. Asa sunt copiii. Redevin repede ce sunt. Se joaca, alearga, canta, intreaba, viseaza . Dincolo de duminica , viata isi croieste matca. Da un ocol, se zvarcolerste , adulmeca si pleaca. Fara tinta. Incape fireste? Cine schimba lucrurile? Maine le va fi altfel. Mai bine. Sau, cine stie?
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
"Sunt avizi de informatii. In ochii lor , uitati, cateodata prea larg deschisi, le vezi sufletele. Bine tainuite"...
RăspundețiȘtergereSunt ca un burete. Iar ochii sunt ferestre către suflete...
Exista niste copii- adulti. Nu se stie din vina cui, trebuie sa traiasca in paralel- copilaria si ceva care ii maturizeaza mult prea devreme.
RăspundețiȘtergereIsi ascund bine sufletele. Ii tradeaza, rareori, privirea. Ca o poarta uitata deschisa..
Interesant e faptul ca acesti copii nu se vor plange niciodata.Vor trece prin viat... unii izbutind,altii... incercand sa izbuteasca.
RăspundețiȘtergerePentru ei Maine e un Azi mai indepartat.
Angi, daca ar fi doar atat..
RăspundețiȘtergereE asa de complicat totul- adultii , parintii lor, ajung intr-un impas. Cred ca asta se intampla in toate cuplurile. Unii hotarasc sa ' rupa'. Adevarul..care adevar? Copiii sufera.
Si daca parintii ar ramane impreuna doar de dragul copiilor.
Si daca fiecare isi alege sa fie liber.
Stiu ceva, in care cred. Nu-i intrebi pe copii cand ii aduci pe lume. Ei nu-si aleg nici macar numele. Apoi, cand nu-ti mai este bine, cautand o solutie buna pentru tine, hotarasti si pentru ei.
Ce urmeaza este diferit. Greu. De multe ori, acesti copii se pierd. Sunt si exceptii.
Ce ma impresioneaza este ca ei se maturizeaza mult prea devreme. Iau viata in piept. Cu capcanele ei intunecate.
Sunt multe de spus.
Fireste...Firesc, ma gandesc,unii copii nu au parte de dedicarea absoluta, exclusiva, chiar sacrificiul, care se presupune ca le fac parintii parinti... Poate ma insel...
RăspundețiȘtergere@Daurel, da,si eu cred ca exista multi parinti- parinti, in stare de mari sacrificii pentru copii. Apoi , exista si situatii-limita. Si, de ce nu, exista si parinti iresponsabili.
RăspundețiȘtergereCopiii sunt , categoric, nevinovati.
De multe ori , insa, viata lor se schimba brusc, cand nimeni nu intuia. Pentru ca deciziile adultilor ii afecteaza. Oricat de corecte s-ar dori.
Daca ar exista 'retete'..
Din pacate nu exista nici o reteta pentru suferinta lor:((,dar nici pentru adultii care nu gandesc:((.
RăspundețiȘtergereStii cum zic eu, Angi?
RăspundețiȘtergerePornesc de la premisa ca viata este complexa. Si complicata. Presupune multe sacrificii. Dar merita traita cu toate ale ei. Cand apar copiii, vrei, nu vrei, tu, ca persoana, treci in planul secund.
Se intampla multe. Nu tot ce se petrece poate fi controlat. Eu nu-i pot acuza pe toti parintii, care din cine stie ce motive, hotarasc sa se separe.
Chestia este ca responsabilitatea fata de copii trebuie sa fie maxima.
Din nefericire, aici nu exista retete. Copiii sunt totdeauna la mijloc.
Povestea pe care am relatat-o vag este foarte complicata. M-a indurerat. Fara sa pot emite vreo judecata.
Poate ca si parintii lor sau macar unul dintre ei traieste dureros situatia.
Poti anticipa? Nu cred.
Citind povestea ta am revăzut cu ochii minții toți ochii de copii întâlniți în ultimul an. Oricâte jucării, hăinuțe, lucrușoare, joc le-aș duce, nu pot niciodată umple la loc golul lăsat de pierderea unei părți enorme de inocență și copilărie din cauza unei întrebări la care nu au niciodată răspuns: "de ce nu am și eu o mamă și un tată?". Doamne, Ginuța, știi cum sună din gura lor "te-ai întors!" ? Ai un mic exercițiu de introspecție la mine, dacă îți face plăcere :) Te pupez!
RăspundețiȘtergereLielie!
RăspundețiȘtergereCe suflet bun esti! Cate dureri vindeci, fie chiar si temporar, cu varguta ta fermecata!
Stiu ca ochisorii aia mari, in toate culorile , mereu vor cauta pe cineva anume. Unii vor avea, cumva , noroc. Altii vor tot clipi , incercand sa vada cum vine , de undeva, zana cea buna. Sau Fat-Frumos..
De ce o fi pe lume atata suferinta? Ma gandesc la omuletii astia, siliti sa ia, pe umerii lor firavi, stanci.
O zi buna, suflet mare!!!
Adevarat, nu cerem sa venim pe lume, tot asa cum nu nu alegem noi sa venim intr-un loc ori intr-o familie anume. Dar cred ca nimic din ceea ce traim nu este intamplator. Si ca, venind pe lume, suntem pana la un punct responsabilitatea altcuiva - ma refer aici la parinti. Dincolo de acel punct insa, responsabilitatea ne revine in totalitate!
RăspundețiȘtergereDa, privita din exterior, povara pentru umerii acestor copii pare mare. Si foarte greu de dus. Uneori, si privita din interior este la fel. Unii merg inainte si cresc, altii cedeaza si renunta pe parcurs. Interesant este ca la a doua categorie, renuntarea nu apare in copilarie ci mult mai tarziu. Cand lucrurile pot fi intelese si acceptate. Cand lupta se poate duce constient.
Ma gandesc ca-i tare bine ca acesti copii "revin repede ce sunt". Este, poate, cel mai sanatos mecanism de aparare pentru ei. A trai constient tot ceea ce li se intampla, ar insemna sa fie striviti. Ori poate ca nu, nu stiu. Dar, deocamdata, asa vad lucrurile.
Mi se pare extraordinar de important sa-i ajutam, sa-i sprijinim daca o putem face. Stiu ca au nevoie... Insa si mai important mi se pare ca ajutorul pe care il oferim sa fie ceea ce ei isi doresc. Nu ceea ce credem noi ca le lipseste. In felul asta nu le ciuntim cresterea si nu le ingreunam si mai mult "misiunea" si asa dificila de a-si insusi lectia de viata pe care o au de invatat.
Stiu ca suna "din carti". Intr-un fel este, in altul nu e. E greu sa traiesti lucrurile astfel, de multe ori e greu sa stai de-o parte fara "sa faci si tu ceva"... dar cand reusesti o prima data, iti dai seama cat de adevarat este lucrul asta.
Ma opresc aici, ca iar ma lungesc! :)) O zi frumoasa Gina, si chiar daca in ultima vreme n-am avut timp sa vin si sa zabovesc pe unde imi place, iti spun acum cu drag "la multi ani!" de 8 martie!
Ruxi, cum sa scrii mult?
RăspundețiȘtergereTema asta este inepuizabila. Ca si ' lumea' copilariei ciuntite.
Da, ai mare dreptate, in privinta ajutorului. Se intampla, ca , din bune intentii, sa iasa ceva stramb. Nu poti inlocui zambetul de care are nevoie copilul. Nici lacrima.
Adultii judeca cu mintea lor.
Copiii au nevoie de suflet.
Pana la urma, tot viata le ordoneaza , in felul ei, pe toate. Bine sau rau.
O zi buna!
p.s. Multumesc pentru uari!
Primavara frumoasa( cat vrea ea)!