' mincinosii nu castiga alt lucru,

decat acela de a nu fi crezuti cand spun adevarul’- Esop

Unii o numesc – prudent- diplomatie. Fie vorba intre noi, ca atitudine, se inscrie in acelasi spatiu semantic cu prefacatorie , perfidie, slugarnicie. De multe ori, diplomatii- nu cei de cariera sau, mai stii?-chiar reusesc sa-si intimideze prietenii, rudele , colegii – cu aerul lor superior.
Nu m-am vaicarit ca-mi lipseste , aproape cu desavarsire, arta asta a disimularii, chiar cand am avut de pierdut mult, in plan material, de exemplu, o promovare, un loc mai in fata, un anturaj prielnic.
Cred ca lipsa diplomatiei personale are legatura cu bunica dinspre tata. Sa fi avut vreo cinci-sase ani, cand o tot auzeam daca minti, iti taie popa limba. Intr-o zi, s-a intamplat sa vad cum felcerul satului i-a luat sange de sub limba cuiva. Mai tarziu , la o lectie de anatomie, domnisoara Nitu avea sa ma lamureasca despre practica absolut criminala cu care se incerca vindecarea celor bolnavi de hepatita, cunoscuta atunci sub numele de galbenare. Retin foarte putin din intamplare, suficient, insa, spre a pastra in minte, pentru toata viata, interventia de care zicea bunica.
Daca in copilaria mea , a minti era ceva care sa se pedepseasca barbar, cu timpul, am perceput minciuna , de fiecare data, altfel. Ce bine-ti sta cu rochia asta, sa-ti pui ceva rosu, sa nu te deoache cineva. Asta , cata vreme , persoana era de fata. Dupa ce pleca- arata ca dracu. Sau du-te in cutare loc, sa maturi toata curtea, ca-ti cumpar sandale..si sandalele intarziau o vara.
Pe la 17/18 ani, am auzit, suspinat intr-o romanta, acel nemuritor minte-ma frumos! L-am avut deseori in preajma, l-am asteptat, a venit, a plecat, s-a reinors, l-am folosit si eu, ma mai lovesc de el.., sunt convinsa ca, inca, da bine, in orice mica adunare, nu mai mare de doua persoane.
Unii specialisti spun ca nu se poate trai fara minciuna.
De exemplu , pentru orientali, a fi sincer devine o incalcare a conduitei sociale. La musulmani, sunt pretuite lucrurile ascunse din pudoare , este ofensa sa-l intrebi pe un barbat ce mai face sotia lui.
In lumea moderna, a pastra un secret este o dovada de maturitate si de incredere. Doar in copilarie, te lasi ispitit de insistentele mamei. Asa se pot explica expresiile a-ti pune lacat sau fermoar la gura. Sau tine-ti limba!, inghite-ti vorba!
In ultimele saptamani, cuvantul minciuna si toate derivatele lui s-au intins ca o plaga. Fiecare acuza si-l gaseste mincinos pe celalalt. Daca o iei din aproape in aproape, nu mai ramane loc pentru adevar. Adica suntem o tara de mincinosi. Sau adevarul exista doar la negru. Adica ar putea deveni marfa de contrabanda.
Asta m-a dus cu gandul la un pamflet, atunci ii spuneam simplu- poezie- de Alexandru Vlahuta. Era pe la jumatatea cartii mele de literatura, din clasa a VII-a. Poemul are multe strofe, merita la un sfarsit de saptamana sa fie citit in intregime, chiar cu pixul in mana. Asta , daca volumul de versuri exista in biblioteca. Daca nu, se gaseste pe google.
Uite cum suna ( o parte):

Minciuna stă cu regele la masă.../
Doar asta-i cam de multişor poveste:/
De când sunt regi, de când minciună este,/
Duc laolaltă cea mai bună casa./
O, sunt atâtea de făcut, vezi bine,/
De-atâtea griji e-mpresurat un rege!/
Atâtea-s de aflat! Şi, se-nţelege,/
Scutarul lui nu poate fi oricine./

Ce ţară fericită, maiestate!.../
Se lăfăieşte gureşa Minciună./
Că numai Dumnezeu te-a pus cunună/
De-nţelepciune şi de bunătate/

Păstor acestui neam ce sta să piară,/
Ce nici nu s-ar mai şti c-a fost, sărmanul,/
De nu-şi afla sub schiptrul tău limanul,/
De nu-ţi sta-n mână bulgăre de ceară./

Că tu sălbatici ai găsit aice,/
Sălbatici, şi mişei, şi proşti de-a rândul,/
Ş-o sărăcie cum nu-ţi dai cu gândul.../
Dar faci un semn, şi-ncep să se ridice/

Oştiri, cetăţi, palate lume nouă,/
Izvoarele vieţii se desfundă;/
De pretutindeni bogăţii inundă;/
Şi tu le-mparţi cu mâinile-amândouă./

E-o veselie ş-un belşug în ţară,/
Că vin şi guri flămânde de pe-afară./
Tot crugul sună de slăvitu-ţi nume./

Ia uită-te, pământul ce-mbrăcat e../.
Cresc flori pe unde calci, şi râde firea./
Tu-mparţi norocul numai cu privirea./
Încai ţăranii zburdă pe la sate!...”