sâmbătă, 10 decembrie 2011

viața este o mare scamatorie,

fiecare își joacă gratuit numărul, circul liberului arbitru, 
Ionuț Caragea.http://ro.wikipedia.org/wiki/Wikipedia:Pagini_de_recuperat/Ionu%C8%9B_Caragea
 Aproape zilnic îmi trimite   filmulețe, știri, snoave, curiozități de tot felul. Nu știu dacă le selectează., nici dacă  îmi știe gusturile- de când am terminat liceul, ne-am văzut de trei ori, știi cum este la o revedere între foști colegi, furi impresii, vorbe, fiecare spune ce crede..
 Când am primit  filmulețul , gândul mi-a fugit la evenimentul cel mai așteptat al  vacanțelor noastre de vară- târgul Titului.  
În fiecare an, de Înălțarea Sfintei Cruci. Colega mea locuia într-un sat vecin, mai aproape  decât mine, de locul unde se ținea târgul.
Pregătirile începeau   de pe la sfârșitul lui iulie, de la mic , la mare..sau, mai degrabă, invers. Părinții făceau economii, ei știau cum, fiecare trebuia să aibă ceva nou de îmbrăcat. Ca la Paște. 
Caii primeau clopoței și funde roșii în frunte.
Doisprezece kilometri nu se puteau parcurge  pe jos, era praf, putea să plouă, oricum, cu câteva seri înainte, fiecare își aranja plecarea. 
Tata le lua și pe verișoarele mele, gemenele, însoțite, neapărat,  de mama lor. A doua zi, începea școala, așa că eu  aveam totul pregătit, ei se întorceau acasă, eu rămâneam la cămin.. Caietele și cărțile  miroseau a proaspăt, un miros inconfundabil! 
Gemenele, mai mari cu patru ani decât mine, se învârteau în  caruselul din mijlocul târgului, fratele meu era nedezlipit de la călușei, eu îmi căutam colegele și colegii de școală..//Într-un colț al târgului , era  circul. Acolo am urmărit, cu sufletul la gură, prima oară,  dresură de căței, șerpi, cai, maimuțe.//
După ce am văzut filmulețul,  gândul mi-a fugit  la golul pe care l-am simțit,  când m-am trezit singură în mijlocul unei lumi  agitate.Pierdusem mâna care mă ținea strâns. N-am plâns, am căutat-o, știam că și ea mă caută, nu m-a certat, m-a dus  să-mi încerc norocul. 
Învârtită, scândurica , pe care negustorul,  cu mustață întoarsă,  agățase toate minunățiile – agrafe colorate, oglinjoare , rățuște plutitoare, baloane , turtă dulce, bulgărași de floricele unse cu miere.. , s-a oprit în dreptul unei păpuși de ipsos cu rochiță roșie.
Să te întreb dacă îți place circul? 
( fă-ți timp și urmărește filmulețul..)

http://www.youtube.com/watch_popup?v=5hIc2ODfRxQ

20 de comentarii:

  1. Cum sa nu? Traim un circ global. Bogatii nu se mai satura sa fure de la saraci. Lume, lume! Veniti sa dati! Veniti sa vedeti cei mai flamanzi...

    RăspundețiȘtergere
  2. Nu conteaza ce se scrie despre cineva,conteaza omul. Cu cat este criticat cineva cu atat valoareaza mai mult.Pentru ca acea persoana este unica si nu poate fi egalata.
    Criticele si rautatile demonstreaza valoarea persoanei criticate!

    RăspundețiȘtergere
  3. @Mihai,
    Din ce văd și aud, săracii ajută, char dacă nu le rămâne mai nimic pentru ei..bogatul nu prea-l crede pe cel flămând, poate că nu are cum..

    RăspundețiȘtergere
  4. Superb!Ce frumos era in copilaria noastra!Foarte frumosi si stilati actorii.Weekend placut!

    RăspundețiȘtergere
  5. @Anonim,
    Din ce știu, s-ar zice că, pe la noi, valoarea cuiva este apreciată- cât de cât- doar după ce purtătorul ei „se duce„..și nici minunea asta nu durează prea mult..trei zile, ca-n basme.

    RăspundețiȘtergere
  6. Meg,
    Știi ce răspuns a dat Antoine de Sainte Exupery, întrebat de unde este? Sunt din copilăria mea. Sunt din copilăria mea, ca dintr-o țară!

    RăspundețiȘtergere
  7. Era frumoasa copilaria noastra.Mai frumoasa decat esta acum.

    RăspundețiȘtergere
  8. DiaMar,
    Bine ai venit!
    Da, copilăria noastră continuă să fie regatul inocenței noastre, lumea tihnei nostre spirituale!
    Seară frumoasă!

    RăspundețiȘtergere
  9. la Cabaretul lui Patrick Sebastien poti vedea numai abilitati iesite din comun! Frumos clip!
    Acum in ce priveste copilaria si regatul ei... tu ai scris foarte frumos, poetic, insa exista si regi mareti si regate stapanite de capcauni asa ca... nu este mereu o lume a tihnei ci poate fi si un taram al tulbaurarilor si inocenta sa fie doar o vorba! Din nefericire tot ce ni se intampla in copilarie ne urmareste ca un vis frumos sau ca un cosmar... Nu toti traiesc la fel inocenta copilariei!
    O seara linistita!

    RăspundețiȘtergere
  10. Cita,
    Și mie mi-a plăcut , chiar mult!!
    Copilăria mea și a celor pe care îi știu a fost una deosebită.Poate că și dorințele noastre erau moderate, fiecare știa cât își pot permite părinții.
    Ce aveam atunci , dar cred că le lipsește copiilor de acum , este uimirea!
    Orice mică descoperire era pentru noi o mare bucurie!N-am simțit niciodată oboseală, apăsare..tot ce se întâmpla mi se părea un dar.
    Astăzi, copiii sunt înăbușiți cu prea multe adevăruri, gata făcute, aduse pe „tavă„, așa că se plictisesc repede de toate darurile..

    Seară bună îți doresc!

    RăspundețiȘtergere
  11. Normal ca imi place circul, dar circul ca arta,nu ce ne dau alesii:paine si circ.
    Si la noi,la tara, se facea targ de Sf. Mihail si Gavril.Gaseai tot ce-ti poftea inimioara.Doamne ce frumos era...Se face si acum dar nu mai e farmecul acela.fiind in timpul scolii,dupa ore,normal ca intai mergeam sa ne uitam la tarabe,la comedii,cum le zicea bunisa...

    RăspundețiȘtergere
  12. manuela,
    Dacă am povesti tinerilor de astăzi cât de mare era bucuria noastră, când mergeam la bâlci, sigur ne-ar răspunde cu ironii..
    Comediile? da, de la înălțimea lor, lumea se vedea în toată splendoarea ei!

    RăspundețiȘtergere
  13. Am avut o copilarie foarte frumoasa, din care mersul la balci si la circ n-au lipsit. De fapt, circul era legat de balci, veneau intotdeauna impreuna. Stii ca de-atunci, din copilarie, n-am mai fost la circ? Doamne, a trecut o viata de-atunci!

    RăspundețiȘtergere
  14. Exceptional ! Tango și pasiune la trapez...Mi-a plăcut mult de tot, deși nu prea îmi place circul. Numai că aici nu a fost circ, mai mult artă și performanță sportivă, dacă pot spune așa. Din copilărie asociez circul cu chinul animalelor din timpul dresajului...

    *Ai un ping la Lecturi.

    RăspundețiȘtergere
  15. Gabi,
    +Cred că există totdeauna o portiță deschisă, pentru reîntoarcere în liniștea copilăriei!!
    Cu toate minunățiile ei!

    Îți doresc o zi frumoasă!

    RăspundețiȘtergere
  16. Zina,
    Mi-am dus, de multe ori, copiii la circ! Adoram să-i văd minunându-se, rupți de realitate, trăind într-o lume diferită de cea obișnuită.

    Filmulețul pe care tocmai l-ai văzut este altceva- cum spui- este artă, undeva, deasupra lumii, ceva absolut sublim!
    Îl tot revăd..

    RăspundețiȘtergere
  17. ne place ori nu ne place îl integrăm! :)

    RăspundețiȘtergere
  18. Suntem cu toţii într-o mare arenă. În postură de clovni, aş spune, pentru că jocurile sunt făcute de alţii, de fiecare dată. În jurul nostru, viaţa este fardată corespunzător, are lumini vesele, colorate, sclipeşte de-şi ia ochii, bineînţeles că nici nu îţi dai seama când eşti manipulat de prestidigitatori cu state vechi de serviciu şi râzi cu gura până la urechi, ca şi cum l-ai fi apucat pe Dumnezeu de un picior. Din când în când, pentru a fi în trend, clovnii se aleargă unii pe alţii, îşi dau şuturi şi cad în fund. Iar Păpuşarii râd.

    O duminică frumoasă, Gina...

    RăspundețiȘtergere