Să nu spui că, măcar o singură dată în viață , apăsat de presiunea zilei, de nenumăratele ei probleme , de toate câte sunt , poate chiar de oameni, n-ai zis, cu năduf îmi iau lumea în cap...
sau aș vrea să trăiesc undeva, într-o pădure, să nu știu de nimeni, să nu aud de nimeni.
Ai zis-o și atât. Foc de paie!
Imediat, viața a revenit în matca ei, iar tu ai uitat și de pădure, și de necunoscut.
Sunt, însă, unii care nu uită, chiar asta fac, își iau lumea în cap.
Când am citit pe nerăsuflate Ultimul bărbat american, carte scrisă de o femeie, am gustat cu voluptate isprăvile lui Eustace Conway, un tip care a renunțat la toate binefacerile vieții moderne , pentru a-și construi, în creierii munților, propria-i viață.
Între cer și pământ.
Așa cum, probabil, în adâncuri, ne dorim toți- o armonie perfectă cu natura.//
În cazul de față, eroina nu și-a ales, ea s-a născut în sălbăticie, pentru că așa au decis părinții ei.
Mai bine citiți. Și vorbim, da?
http://ieseanul.gandul.info/magazin/tippi-adevaratul-copil-al-junglei-exista-in-realitate-3489861





